La ora când scriu rândurile de faţă nu ştiu cine este noul preşedinte al României. Se va alege probabil cu câteva voturi faţă de celălalt. Ambii trăiesc ceea se poate numi „dilema prizonierului”: nu vor şti niciodată cu certitudine dacă votul negativ i-a desemnat câştigători. Şi e o dilemă aproape perfectă: 50%-50%. E votul de blam oficial al poporului român asupra întregii clase politice. 16 noiembrie 2014 va rămâne în istoria acestui neam ca ziua în care pomana electorală, statisticile „oficiale” şi alte strategii validate cu alte ocazii şi-au dovedit totala inutilitate. Fitilul a fost aprins de emigrantul român. De cel care acum două săptămâni a fost umilit în tentativa lui de a-şi exercita un drept absolut natural şi care, cu semeţie cum probabil ar spune Dan Puric, a întors astăzi şi celălalt obraz. S-a aşezat înzecit la coadă cu acelaşi scop. A suportat ploaie şi umilinţă din partea unui aşa-zis demnitar conaţional care îl îndemna să meargă 400 de kilometri mai departe de Paris pentru a evita coada. Semnalul de afară a reaprins demnitatea din ţară. A învins comoditatea şi sentimentul de totală inutilitate generând o prezenţă masivă la vot. Care probabil va răsturna până la urmă „calculele hârtiei”.
La ora când scriu rândurile de faţă nu ştiu cine este noul preşedinte al României. Dar ştiu sigur cine a câştigat alegerile de astăzi, 16 noiembrie 2014. Poporul român a câştigat detaşat aceste alegeri. Şi-a regăsit demnitatea. Stând la coadă pe zeci de kilometri afară şi arătând lumii întregi „profesionalismul” clasei politice autohtone. Am văzut grupuri întregi de tineri mergând la ora 19.30 să voteze. M-au făcut mândru să le fiu sau să le fi fost profesor unora dintre ei. Le mulţumesc.
Ce s-a întâmplat astăzi îmi întăreşte ideea că această ţară era mult mai departe dacă nu se pricopsea cu o clasă politică ce nu i-a dorit niciodatădezinteresat binele.
Prof. Dr. Eduard Dinu – A.S.E. Bucureşti
