„În ianuarie, rezervele de hrană se subţiaseră destul de mult. Raţia de porumb a scăzut drastic şi s-a anunţat că o raţie suplimentară de un cartof avea să fie introdusă pentru a o compensa. Apoi s-a descoperit că cea mai mare parte a recoltei de cartofi îngheţase în grămadă, fiindcă nu fusese acoperită destul de temeinic. Cartofii deveniseră moi şi decoloraţi şi numai câţiva mai erau comestibili. Uneori zile întregi animalele nu aveau de mâncare nimic altceva în afară de tărâţe şi sfeclă furajeră. Foametea parcă li se aşezase dinaintea ochilor. Era însă de o necesitate vitală să ascundă această stare de lucru de lumea din afară. (...)
Către sfârşitul lui ianuarie, a devenit evident faptul că trebuiau procurate nişte cereale de undeva. În zilele acelea, Napoleon apărea foarte puţin în public şi îşi petrecea tot timpul în casă, care era păzită la fiecare uşă de câini cu o înfăţişare fioroasă. Iar când ieşea, apariţia sa avea loc de o manieră ceremonioasă, cu o escortă de şase câini care-l înconjurau de aproape şi mârâiau la oricine se apropia prea mult. (...)
Patru zile mai târziu, spre seară, Napoleon a convocat toate animalele la o adunare în curte. După ce s-au strâns toate la un loc, Napoleon a ieşit din casă purtând ambele lui medalii - pentru că de curând, îşi decernase lui însuşi „Erou-Animal, Clasa Întâi“ şi „Erou-Animal, Clasa a Doua“, - cei nouă câini uriaşi trepidând în jurul lui şi scoţând mârâituri care dădeau tuturor animalelor fiori pe spinare. (...)
Nimeni nu ştia să spună cum anume, dar parcă ferma se îmbogăţise, fără ca animalele însele să devină mai avute - sigur, cu excepţia porcilor şi a câinilor. Probabil că acest lucru se întâmplă fiindcă existau atât de mulţi porci şi atât de mulţi câini. La asta se adaugă faptul că nici unii, nici ceilalţi nu munceau, după felul de a fi pe care-l adoptaseră - pentru că, aşa cum Squealer ei desfăşurau o muncă intensă de supraveghere şi organizare a fermei. O mare parte a acestei munci era de un soi pe care celelalte animale erau mult prea ignorante pentru a-l înţelege. De exemplu, Squealer susţinea că porcii depuneau eforturi uriaşe, zilnic, la lucruri misterioase numite „dosare“, „rapoarte“, „note“, „memorandumuri“ - adică nişte foi de hârtie care trebuiau acoperite cu un scris mărunt şi, îndată ce erau umplute în acest fel, se ardeau în sobă. Lucruri de cea mai mare importanţă pentru fermă, zicea Squealer. Totuşi, nici porcii şi nici câinii nu produceau deloc hrana prin propria lor muncă şi erau foarte mulţi, iar pofta de mâncare le era mereu foarte bună.
Cât despre celelalte animale, viaţa lor, atâta cât ştiau ele, era la fel cum fusese întotdeauna. Le era mai tot timpul foame, dormeau pe paie, se adăpau din iaz, munceau pe câmpuri; iarna le chinuia frigul, vara - muştele. Uneori animalele mai bătrâne îşi scormoneau memoria confuză căutând un răspuns la întrebarea dacă, în primele zile ale Revoluţiei, pe vremea când alungarea domnului Jones era încă un fapt recent, lucrurile stătuseră mai bine sau mai rău decât acum. Nu-şi puteau reaminti, nu aveau niciun termen de referinţă cu care să-şi compare vieţile actuale; şi nici nu se putea informa de nicăieri, numai din listele de cifre ale lui Squealer, care demonstrau, invariabil, că totul mergea din bine în mai bine. Animalele au ajuns la concluzia că-şi puneau o întrebare fără răspuns. (...)
Şi totuşi, animalele nu renunţau la speranţă. Mai mult decât atât, nicio clipă nu abandonaseră sentimentul că era o onoare şi un privilegiu faptul că trăiau la Ferma Animalelor. Încă mai era singura fermă din toată ţara - da, da, din toată Anglia - în care animalele erau şi proprietare şi producătoare. (...)
Dacă stăteau flămânde, cel puţin nu-i hrăneau pe oamenii tiranici;
dacă munceau din greu, cel puţin munceau pentru ele însele. Niciun animal nu mergea pe două picioare. Niciun animal nu spunea altui
animal „stăpân“. Toate animalele erau egale. (...)
Imediat după revenirea oilor, într-o seară liniştită, animalele terminaseră lucrul şi se întoarceau spre clădirile fermei, când s-a auzit un nechezat îngrozit de cal din direcţia curţii. Speriate, animalele s-au repezit la galop şi au dat năvală în curte. Acolo au văzut ceea ce văzuse Clover.
Un porc mergea pe picioarele din spate. (...)
După multe câteva momente, pe uşa casei a ieşit un lung şir de porci, toţi mergând pe picioarele dinapoi. (...) În cele din urmă, s-a auzit un lătrat îngrozitor de câini şi un ţipăt ascuţit al cocoşului negru şi din casă a ieşit însuşi Napoleon, drept, măreţ, aruncând priviri semeţe dintr-o parte în alta, urmat de câinii care trepidau în jurul lui.
În copită Napoleon ducea un bici. (...) La un semnal, toate oile au izbucnit cu o behăială asurzitoare:
- Patru picioare bine, două picioare mai bine! Patru picioare bine, două picioare mai bine! (...)
(...) Benjamin a citit cu voce tare ce scria pe perete:
TOATE ANIMALELE SUNT EGALE, DAR UNELE ANIMALE SUNT MAI EGALE DECÅT ALTELE
În afară de acest unic Precept, nu mai scria nimic altceva.“
George Orwell, „Ferma animalelor“,
Editura Polirom, 2012. Traducere de Mihnea Gafiţa. Apărută în Marea Britanie în 1945. Selecţia paragrafelor: Sorin Pâslaru
