Opinii

3.500 de şcoli se încălzesc cu lemne şi Transgaz face o conductă separată să ducă gazul românesc din Marea Neagră în Ungaria şi Austria. Ce fel de strategie energetică şi de dezvoltare are România?

TOP OPINII ZF

3.500 de şcoli se încălzesc cu lemne şi Transgaz face...

Autor: Sorin Pâslaru

29.09.2019, 10:27 2181

Se discută aprins în aceste zile despre forma legii off-shore, prin care vor fi taxate companiile care exploatează gazul românesc din Marea Neagră, însă nimeni nu spune că 3.500 din cele 6.700 de şcoli din România nu sunt alimentate cu gaz metan şi directorii de şcoală trebuie să se îngrijească în fiecare an să cumpere lemne pentru iarnă.

Despre ce fel de dezvoltare economică putem vorbi şi despre ce fel de educaţie când condiţiile minime de desfăşurare a orelor de clasă şi de funcţionare civilizată a unei unităţi de învăţământ nu sunt îndeplinite?

Cum poate fi acceptat faptul ca într-o ţară care produce 9 miliarde de metri cubi de gaz pe an, adică 90% din consumul propriu, pe locul patru în Uniunea Europeană la producţia de gaz, jumătate din şcoli şi grădiniţe să se încălzească cu lemne?

Doar într-o ţară fără cap, aşa cum este astăzi, unde de fapt nici nu poţi să afli din două clicuri sau printr-o întrebare la Statistică sau la Ministerul Învăţământului, exact câte şcoli au gaz metan din total.

Ce ştim este doar că din 320 de oraşe şi municipii, doar 246 au gaz metan şi din 2.861 de comune, doar 671 sunt conectate la reţeaua de gaze.

Ce indice de dezvoltare mai bun poate fi decât conectarea la reţeaua de apă, canalizare şi gaz metan a locuinţelor, a şcolilor, a gră­diniţelor, a liceelor, a dispensarelor şi a spi­talelor?

Dispunem de reţele hidrografice cum nicio altă ţară din Europa de Est nu are, suntem cvasiindependenţi la consumul de gaz, exportăm energie electrică, dar copiii României merg în şcoli din secolul XIX.

Se tot discută asupra redevenţelor care vor fi încasate ca urmare a exploatării gazelor din Marea Neagră, dar realitatea este că poţi să faci bani cu adevărat din exploatarea de resurse de pe propriul teritoriu doar dacă le exploatezi prin propriile companii naţionale.

Redevenţele nu sunt practic decât o invenţie pentru ca marile companii din statele fără resurse să îşi poată întinde reţeaua în toată lumea.

Astăzi, ni se spune că România va încasa miliarde de euro din redevenţele din gazul din Marea Neagră, pentru care Transgaz  face o conductă distinctă care să îl transporte direct în Ungaria şi în Austria.

Dar astăzi, la 9 miliarde de metri cubi de gaze extraşi din toată ţara, Romgaz şi OMV Petrom plătesc redevenţe de 200 de milioane de dolari pe an. La 5 miliarde de metri cubi, cât se prevede că se va extrage din Marea Neagră peste 10 ani, se va încasa pe an un miliard de euro din redevenţe? De unde aceste cifre fantasmagorice?

Regula de trei simplă arată că la 5 mld. metri cubi extraşi se vor încasa 100 de milioane de dolari pe an dacă se păstrează actualul nivel al redevenţelor.

De fapt, România extrage deja din Marea Neagră, printr-o platformă construită de Petrom înainte de privatizare, 1 miliard de metri cubi de gaz pe an pentru care OMV Petrom plăteşte circa 20 de milioane de dolari redevenţe pe an.

O ţară câştigă cu adevărat din resurse naturale doar când le exploatează pe cont propriu, cum o fac Brazilia prin Petrobras, Mexicul prin Pemex sau Norvegia prin Statoil.

Romgaz a plătit redevenţe anul trecut de 100 de milioane de dolari, dar statul a încasat din dividende 350 de milioane de dolari.

Dacă ungurii de la MOL ar fi avut gazul şi petrolul României, ar fi înghiţit deja OMV şi ar fi fost astăzi probabil în top zece companii petroliere din Europa.

Ce caracterizare nemiloasă la adresa a ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii 25 de ani, dar şi dispreţuitoare la adresa ro­mâ­ni­lor au făcut ungurii de la MOL prin repre­zen­tanţii lor de la Transgazul unguresc (FGSG) pe care i-au trimis la Bucureşti: „Ce-o să faceţi cu gazul? O să faceţi un foc mare?“.

Sigur că austriecii, mult mai eleganţi, ve­chii lor parteneri de dominaţie a estului Euro­pei, în sinea lor gândesc la fel. Ce le trebuie acestor barbari, acestor ţărani de la poalele Carpaţilor gaz metan când ei nu (mai) au industrie şi nici măcar şcolile pentru copii nu ştiu să şi le conecteze la gaz metan? Daţi-ne nouă gazul, că ştim ce să facem cu el. Vi-l dăm înapoi sub formă de PVC, îngrăşăminte chimice, materiale plastice şi medicamente.

Sute de ani românii nu au avut acces în oraşe, în Transilvania, şi de la generaţie la generaţie această menta­litate de superioritate a celor de dincolo de Tisa nu s-a atenuat. „Ce să faceţi voi cu gazul? Faceţi un foc mare?“

Ce vă trebuie vouă, papuaşilor, industrie? Nu ştiţi voi ce să faceţi cu resursele pe care le aveţi. Daţi-le încoace. Daţi lemnul, daţi petrolul, daţi gazul, daţi cerealele, daţi viţeii şi oile. Nu ştiţi voi ce-i de făcut cu ele. Nu ştiţi voi să mâncaţi T-bone steak, veniţi la Viena.

Nicio picătură de gaz nu ar trebui să iasă din România până când toate şcolile şi grădiniţele nu vor fi conectate la reţeaua de gaz metan.

România are 50.000 de kilometri de conducte de gaz, Ungaria are 100.000 de kilometri, iar Germania 500.000 de kilometri. România are exporturi de 60 de miliarde de euro pe an, Ungaria de 110 miliarde de euro şi Germania de 1.500 de miliarde de euro. Relaţia consum de energie - dezvoltare economică este axiomatică.

Cum poţi să faci mică şi mare industrie, procesare a alimentelor, a lemnului şi a resurselor minerale de care dispune această ţară din belşug fără acces la gaz metan?

Germania ia gaz de la ruşi din 1970 încoace indiferent ce regim politic a fost în aceste decenii. Presiunea industriei germane răstoarnă orice reţinere a liderilor politici din Germania de a păstra aparenţa unor relaţii reci cu fostul duşman de la răsărit.

Politica nu poate însă răsturna geografia. Acum se aşteaptă construcţia Nordstream 2, iar prin cele două conducte, Nordstream 1 şi Nordstream 2, făcute prin Marea Nordului, care vor ocoli Polonia şi Ucraina, Rusia va furniza 110 de miliarde de metri cubi de gaz pe an Germaniei, adică un sfert din consumul anual total al Uniunii Europene (vezi Financial Times din 17 iulie, „How Russian gas became Europe’s most divisive commodity“).

Nu-i de joacă cu gazul, în pofida a ceea ce se tot spune, că ne îndreptăm spre o economie fără carbon. Oamenii trebuie să mănânce, să-şi cumpere maşini şi să-şi facă locuinţe astăzi.

Ce a spus Donald Trump  germanilor după summitul NATO de la Bruxelles? Noi ce facem, vă asigurăm securitatea (40.000 de soldaţi americani sunt încă în Germania), şi voi deveniţi şi mai dependenţi de gazul rusesc?

Exemplul Nordstream 1 şi 2 arată că odată ce construieşti o conductă de gaze, aceasta va alinia politicile de dezvoltare şi externe ale ţării pentru următoarele decenii.

Interesul României este ca gazul care se va extrage din Marea Neagră să fie utilizat aici. Astăzi producem 9 miliarde de metri cubi pe an, dar nu se ştie dacă peste 10-20 de ani producţia terestră de gaz nu se va diminua şi atunci, dacă noi vom produce la jumătate faţă de astăzi, iar gazul din Marea Neagră va pleca printr-o conductă distinctă în Ungaria şi Austria, ce vom face? Va trebui să importăm şi mai mult de la ruşi.

Tocmai prin construcţia acestei conducte distincte şi exportul direct în Ungaria şi Austria, securitatea energetică a României se micşorează şi creşte dependenţa de importul de gaz din Rusia.

Toată legislaţia trebuie gândită în aşa fel încât România să beneficieze direct de gazul din Marea Neagră. Din 8,5 milioane de locuinţe, 3,5 milioane se încălzesc cu lemne.

În judeţul Constanţa se plimbă zilnic maşinile cu butelii. La Costineşti, locul unde va ieşi, chiar lângă epavă, conducta de gaze care va veni de la exploatarea Exxon – OMV, oamenii folosesc butelii pentru gătit.

Există o întreagă ceaţă care se aruncă deliberat asupra chestiunii gazului din Marea Neagră, însă oamenii nu trebuie decât să ceară un lucru simplu: Avem gaz? Atunci să îl folosim în casele noastre, în întreprinderile noastre, în şcolile şi spitalele noastre.