Opinii

A nu fi şi a nu avea

Opinie Iulian Anghel, editor ZF

A nu fi şi a nu avea

Autor: Iulian Anghel

17.01.2020, 17:19 619

Limba engleză are 900.000 de cuvinte (şi derivate). Limba română are 137.000 de cuvinte (cu tot cu derivatele ei).

Desigur că o rochie plină de desene cu fluturi şi flori este mai plăcută ochiului decât un veşmânt de inmormântare. Dar veşmântul de moarte, simplu cum este, aduce cu el solemnitatea, pe care nicio rochie din lume nu o poate inlocui.

Te-ai aştepta de la o limbă săracă in cuvinte să aibă solemnitatea sensurilor ultime.

Sunt două verbe fundamentale in orice limbă a lumii: “a fi” şi “a avea”.

“Sunt BG şi deţin o companie, cea mai mişto de pe planetă, şi am 100 de miliarde de dolari la teşcherea, din care am donat 90% pentru copiii saraci”. Cum să nu-l admiri pe un astfel de om? Asta înseamnă a fi.

“Sunt VP şi conduc cea mai mare ţară din lume, am bombe nucleare şi... nu mai zic nimic, că mă ia cu nervi.” Cum să nu-l iei in seama pe un astfel de om? Asta inseamnă a avea.

În limba română, cel mai important verb este “a vrea”. Nu “a fi” şi nu “a avea”. “A avea” nu în sensul de “posesie”, deşi acesta este, limpede, primul sens al verbului. “Am incredere”, de pildă.

Şi dacă acest “a vrea” este rostit de gura unui copil, a unui adolescent sau a unui tânăr, este minunat. Dar când el face parte din vocabularul zilnic al unui matur om politic, acest lucru este grotesc.

Nu sunt două luni de când o doamnă, a doua voce in Cabinetul de la Victoria, “vrea/voia” 5% din PIB pentru Educaţie. Educaţia a primit sub 3% din PIB în bugetul pentru 2020 şi o doamna ministru al educaţiei (la rându-i profesoară) care dă cu bocancii in uşa unei clase de şcoală şi o jigneşte pe titulara de catedră in faţa copiilor.

Inţeleg că noul guvern “nu mai vrea” nu ştiu ce autostradă “in parteneriat public-privat”, dar “vrea” fără să ştie cum. Estenţial este că vrea. Toată lumea se minunează unde sunt banii publici. Tarom, companie a statului, pierde zeci de milioane de lei anual – noroc un pic de birocraţii români de la Bruxelles. Dar, la Tarom, biletul de pe Otopeni este mai scump decât al oricărei companii de aceeaşi talie. Personalul companiei are “pensie specială”.

Toată lumea “vrea” să salveze Tarom – 30 de avioane ; CFR Marfă, - te apucă groaza când vezi şinele  ruginite in gări uitate; CFR Călători – 12 ore de la Cluj la Bucureşti, in vagoane in care ploaia  iţi curge in poala. Nu e rău să salvăm, dar cum? Cu vrutul?

Toată lumea “vrea”. Imi amintesc vorbele unui fost PM: “Vreau să fac din România ţara numărul şapte din UE, ca putere economică”. România este acum tot acolo unde a lăsat-o – pe locul 18. Dar mai “vrea” ceva fostul prim-ministru: ca ţara să se indatoreze mai mult “pentru dezvoltare”.

“Vrem” autostrăzi, dar ele sunt ca piticii din poveşti care se ascund pe sub pământ şi sapă, aşa de plictiseală, liniile de metrou din Londra. Totă lumea “vrea” – şi eu vreau – metrou in Drumul Taberei, dar piticii ăia nechibzuiti se ascund de nu-i  găseşte nici Sânta Varvara, nici sfânta Filofteia şi nici Sfânta Marghioala cu toţi pomeniţii şi neamurile ei.

Primarul din satul in care am crescut “vrea” sa asfalteze străzile de acum patru ani. “Vreau!”, “Vreau!”, “Vreau!”. Şi? Unde este strada, unde este trenul, unde sunt autostrăzile?

“Vrem”, dar, de atâta vrut, uităm “să fim” şi “sa avem”.  Am ajuns să nu fim şi să nu avem de la atâta vrut.

 
 
AFACERI DE LA ZERO