Opinii

Adrian Vascu, Veridio: Statul de Drepţi. Cum au ajuns oamenii să se ferească să ia decizii care ar putea crea prejudicii statului, indiferent de celelalte consecinţe

Adrian Vascu, Veridio: Statul de Drepţi. Cum au ajuns...

Autor: Adrian Vascu, Veridio

02.04.2017, 19:14 948

Aud foarte des referiri la “statul de drept”, sintagma cu care toată lumea din Romania anului 2017 este de acord, dar care bag de seamă că este înţeleasă diferit.

Există multe definiţii ale acestei expresii. Eu nu vreau sa o definesc, ci vreau să cred că statul de drept este acela în care atât drepturile statului, cât şi drepturile cetăţenilor, care constituie statul, sunt respectate deopotrivă. De aceea, aş redenumi sintagma şi i-aş spune “Statul de drepţi” - adică de oameni verticali, care respectă principiile dreptăţii.

Ca în orice situaţie însa, denumirii date de mine îi poate fi deturnat sensul. “Statul” poate fi considerat a proveni de la verbul “a sta”, iar “drepţi” se poate îndepărta de noţiunea de dreptate, referindu-se la poziţia militărească cerută ca forma de subordonare.

Prefer prima varianta, de stat cu oameni drepţi - adica de “a fi” în loc de “a sta” drepţi. Din păcate, constat şi derapaje care dau sens celei de-a doua înţelegeri. Să vă dau două exemple.

Auzim de 2-3 ani foarte des cuvântul ”prejudicii”, urmat de zeci de milioane de lei sau euro. Se subînţelege deja că este un prejudiciu în dauna statului.

Oamenii au început să se ferească să ia decizii care ar putea crea prejudicii statului, indiferent de celelalte consecinţe. Principalul aspect care îi domină este frica. Iar frica provine doar din a nu greşi faţă de stat. Este corect oare acest lucru? Nu este debalansat? Dacă îi creezi un prejudiciu unei persoane private nu este la fel de grav?

Garantarea drepturilor omului şi a proprietăţii private sunt doar texte constituţionale? Dacă persoanele fizice care au prejudiciat statul plătesc, în cel mai serios mod, statul ar trebui să plătească la fel, prin reprezentanţii lui, faţă de cei cărora le-a greşit. Nu aşteptând deciziile tribunalelor internaţionale, in urma carora cei buni de plata suntem, in fapt, tot noi cetatenii.

Frica ar trebui să existe de ambele părţi. După care s-ar anula, odată ce forţele ar deveni egale şi am deveni un popor mult mai liber, cu un stat puternic, adica neinfricat. Şi am putea insista pe acţiuni preventive. Desigur că oricare dintre părţi ar încălca legea, ar trebui să răspundă. O exemplificare a celor scrise anterior am sesizat-o într-o companie în care existau acţionari atât statul (majoritar), cât şi entităţi private.

S-a pus problema majorării capitalului social de către stat cu un bun adus ca aport în natură. Tendinţa decidenţilor a fost ca valoarea respectivului bun să fie cat mai ridicată pentru că, fiind avantajat statul, nu are nimeni ce să păţească.

Exista însa un prejudiciu potenţial adus celorlalţi acţionari. În afară de aceştia, care îşi clamau dreptatea, nimeni nu a îndrăznit să le-o acorde. Nu se întrezărea niciun prejudiciu. Adică un prejudiciu adus statului, pentru ca cealaltă ipoteză nu este în prezent activă.

 

Al doilea exemplu este cel prin care ANAF acţionează instituind popriri pe conturile contribuabililor. Constată legal că nu ai plătit la timp şi acţionează. Până aici totul ok. Şi începe derularea operaţiunii. Datoria restantă este să zicem de 300 de lei. Se trimit popriri tuturor băncilor la care debitorul figurează cu cont activ, plus angajatorului căruia i se cere să reţină suma din drepturile salariatului. Fiecare dintre bănci ar trebui sa facă plata acestei sume, inclusiv angajatorul. De multe ori, înştiinţarea de poprire ajunge în posesia debitorului odată cu cele ajunse la bănci. Unele bănci sună şi informează instituirea popririi. Şi apare întrebarea firească: Daca tot si-a luat statul banii din toate conturile, de ce nu se ridică popririle? Funcţionarul din bancă transmite reverenţios că ar fi bine să te duci la finanţe să preiei hârtiile de ridicare a popririi, după care să le duci în original la banca şi se rezolva. Adică şi cu banii luaţi, chiar de mai multe ori, şi cu umblat pe drumuri.

Aceasta înseamnă să stai drepţi în faţa statului.

Cel puţin din motivele de mai sus trag acest semnal de alarmă prin care propun să fim mai moderaţi când invocăm cu atâta frecvenţă “statul de drept”, rămânând la nivel de vorbe, şi să trecem la fapte. Să fim corecţi, drepţi, fiecare în “meseria” noastră de “oameni ai cetăţii”.

Astfel, un stat cu oamenii drepţi nu poate fi decât un “stat de drept”, pe când un stat cu oameni care trebuie “să stea drepţi” se îndreaptă înspre o direcţie total greşită!

 

Adrian Vascu este managing partner la Veridio, firmă de consultanţă şi evaluare, şi fost preşedinte al ANEVAR

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO