Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Când ne-au confiscat radiourile...

Adrian Vasilescu

Adrian Vasilescu

Autor: Adrian Vasilescu

02.12.2020, 00:05 599

Ţin minte şi azi, după atâta vreme, ziua în care am înţeles că acestei ţări i se întâmpla ceva rău. În ziua aceea tata a plâns.

Era un timp cam pe la sfârsitul  lui 1944 sau începutul lui 1945, peste trei luni împlineam nouă ani, şi am suferit pentru durerea tatălui meu când s-a despărţit de aparatul lui de radio la care ţinea enorm. Primea zilnic „Universul”, fiind abonat, dar lucra cu aparatul de radio în birou pentru că îi plăcea să fie continuu la curent cu ştirile. Ordinul de rechiziţionare a aparatelor de radio l-a tulburat, l-am văzut cu lacrimi în ochi şi l-am auzit spunându-i mamei că „dacă acum ne astupă urechile” imediat „ne vor închide si gura”.

Întâmplarea aceea mi-a revenit mereu în minte, de-a lungul anilor,  dar abia mai târziu i-am desluşit profunzimile. România intra într-o etapă istorică ce avea să fie dominată de tragedii şi de drame politice, economice, sociale şi morale, fără ca societatea noastră să înţeleagă bine ce i  se întâmpla. Debuta atunci un fenomen care, în 1971, avea să fie conceptualizat în învelişul unei sintagme confuze şi în parte greşit interpretate: „obsedantul deceniu”. O etapă de zece ani, ce a început în 1945 şi s-a sfârşit în jur de 1955, care a marcat debutul regimului comunist în România.

...Tatăl meu, care absolvise liceul comercial în 1917, a fost mobilizat şi trimis pe front, unde a participat la organizarea unor mici spitale de campanie. Şi cum după război, în România Mare, statul unitar avea o bună evidenţă a forţei de muncă pe meserii, a fost din nou mobilizat într-un corp specializat format în „vechiul regat”, care a fost „împrăştiat” în provinciile istorice revenite la patria mamă. A fost trimis în Basarabia, împreună cu un mare număr de profesori şi învăţători, de constructori de drumuri, de contabili,  de agronomi, de personal sanitar, de specialişti din Banca Naţională care urmau să facă unificarea monetară – totul în scopul desfăşurării fără şocuri a procesului integrării Basarabiei în statul român. Tatăl meu fiind trimis să facă, în Basarabia, ceea ce învăţase în război. Să ia parte la organizarea reţelei spitaliceşti. A rămas acolo până în 1943, când i s-a cerut să revină în „vechiul regat”, la spitalul din Slobozia-Veche, şi să se alăture echipei care pregătea integrarea acestei unităţi în reţeaua de spitalele gândită pentru eventualitatea în care, în 1944, teatrul de război s-ar fi mutat în interiorul ţării, dincoace si dincolo de Carpaţi.

Au urmat însă, în 1944, evenimentele din România, de la

23 august, aşa că istoria a luat un alt curs. Dumnezeu, în condiţiile în care războiul a fost scurtat cu 200 de zile, ne-a ferit de tragedia unei rezistenţe în centrul ţării. Pacea, grăbită de momentul 23 august 1944, de la Bucureşti, avea să vină numai după opt luni. Pe măsură  ce frontul se muta în vest, spitalul din Slobozia-Veche a intrat treptat într-o nouă tranziţie, fiind reorganizat pentru a face faţă epidemiilor ucigătoare lăsate în urma lui de războiul ce avea să se sfârşească în 1945. Tatăl meu, rămas la post, a fost răpus în decembrie 1945 de febră tifoidă, epidemie ce se cuplase cu cea de tifos exantematic, făcând ravagii în rândurile populaţiei în ultimul an de război şi cel dintâi an de pace.

Ostilităţile, în Europa, au încetat în mai 1945. Cum însă vechea hartă a bătrânului continent avea să fie făcută sul, urmând mutări de graniţe, despărţiri ale unor populaţii, împărţirea geografiei, economiei, destinelor, averilor, pacea nu a adus numai bucurii, numai speranţe, ci şi veritabile nenorociri. Societatea românească, imediat după război, a fost încorporată fără vrerea ei într-o zonă ce se extinsese în spatele tancurilor sovietice, fiind destinată să devină repede, foarte foarte repede, comunistă. România s-a găsit dintr-o dată dincoace de o graniţă de sistem, „Cortina de Fier”, cum va fi fost botezată tot ceva mai târziu, într-o lume ce-i era străină.

Dincolo de această graniţă,  de sistem desigur, rămânea lumea în care  România şi-a început şi si-a desăvârşit unitatea naţională, a devenit stat independent şi apoi regat, a declanşat  procesul de modernizare şi de dezvoltare, şi-a întemeiat bancă centrală cu 33 de ani înaintea Statelor Unite ale Americii şi a dobândit, la începutul veacului XX, un loc onorabil între economiile europene socotite atunci reprezentative. Iar după Marea Unire, din 1918 - valorificându-şi resursele comparative, pe care ni le dăduse Dumnezeu, şi pe cele competitive, pe care le-a obţinut prin munca ţării şi prin aportul susţinut al unei elite formate acasă ori în mari universităţi europene, ce s-a afirmat nu doar în economie, ci şi medicină, în învăţământ, în cultură – a continuat tendinţa de a-şi întări moneda, de a construi durabil, de a face legi înţelepte şi de a impune instituţii puternice.

Societatea noastră, în formare, deschisese însă drumuri ce nu ajunseseră să fie parcurse până la capăt. Istoria de dinainte de Al Doilea Război Mondial nu a avut – din cauza prea multor tranziţii parcurse în etape succesive – răgazul necesar pentru consolidări. Nici în plan ideologic n-a fost destulă vreme pentru a-şi defini fizionomia politică, economică şi socială. În ţară, în plan teoretic,atât înainte de 1918 cât şi în anii interbelici, s-au încrucişat deseori săbii, curentele tradiţionaliste ciocnindu-se cu spiritul modern. Iar către sfârşitul perioadei interbelice au năvălit în viaţa societăţii noastre şi curente extremiste. Dar un fapt era limpede: evul modern, capitalist, câstigase. Drumul către o societate de tip industrial – după modelul occidental – fusese larg deschis.

A venit însă războiul şi a rupt filmul. Apoi a urmat comunismul, care ne-a împovărat istoria, împingându-ne pe un drum care nu era al nostru. Iar astăzi, în loc să învăţăm lecţiile istoriei, pentru a înainta pe un drum în ton cu cerinţele lumii contemporane, încă purtăm în spate poverile istoriei.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO