Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Ce mai învăţăm la şcoala inflaţiei

Adrian Vasilescu, BNR: Ce mai învăţăm la şcoala inflaţiei

Autor: Adrian Vasilescu

11.03.2015, 00:03 936

A trecut ceva timp din 1993, anul în care preţurile de consum înregistrau cel mai înalt vârf de creştere, de 300 la sută. Îmi amintesc că în acel an academicianul Costin Kiriţescu, membru în primul Consiliu de Administraţie al Băncii Centrale, căruia în cercurile financiare i se spunea „profesorul de monedă“, afirmase într-un interviu că „inflaţia n-a omorât pe nimeni“. Când i-am fost prezentat, trei ani mai târziu, l-am întrebat dacă ar mai repeta răspunsul. „Nu se mai potriveşte“, mi-a spus. Şi a adăugat cu umorul la care nu renunţa nici în discuţiile cele mai grave: „De atunci au murit câţiva“…

Acum, în martie 2015, inflaţia chiar nu mai omoară pe nimeni, rata pe 12 luni fiind de numai 0,40 la sută – cea mai calmă mişcare de preţuri din istoria de 25 de ani de după decembrie ’89. Ei bine, o rememorare a lecţiilor celor mai importante pe care populaţia, autorităţile, companiile economice le-au învăţat la şcoala dură a inflaţiei nu poate fi în acest moment decât binevenită. Mai cu seamă dacă sunt recapitulate ravagiile pe care inflaţia le-a făcut în toţi aceşti ani, victime fiind economia ţării noastre, populaţia, societatea în general.

Am ajuns, aşadar, într-un moment istoric de multă vreme visat, cu un nivel al inflaţiei care să se înscrie în orizontul de 1-2 la sută pe an. Fără să privim însă înapoi, ca să vedem ce am învăţat corect şi profund în toţi aceşti ani la şcoala inflaţiei, dar şi pentru a puncta ce n-am învăţat ori am învăţat strâmb sau superficial, societăţii româneşti îi va fi greu să apere capul de pod cucerit în bătălia cu inflaţia. Acum, nivelul inflaţiei e de sub 1 la sută. Din septembrie 2013, timp de 18 luni i-au fost închise conturile mişcării galopante a preţurilor, rata anuală a inflaţiei ţintite coborând sub 2 la sută. Iar în ianuarie şi februarie 2015 – sub 1 la sută. Suntem în 2015 şi, iată, la

31 octombrie se vor împlini 25 de ani de când guvernul din octombrie 1990 a sugerat că va declanşa un război ce va antrena dramatic întreaga noastră societate: războiul cu inflaţia. Aşa cum am notat ceva mai în urmă, am cucerit deja un important cap de pod, care trebuie să fie apărat. Ar fi dramatic să fie pierdută această poziţie.

Atunci, în octombrie 1990, nimeni nu rostise în clar vreo declaraţie de război. Puţini înţeleseseră ce avea să urmeze. Pentru publicul larg, mesajul a fost prezentat doar pe faţa lui optimistă. Populaţia a fost înştiinţată că, începând de la

1 noiembrie 1990, urma să se treacă la liberalizarea preţurilor. Despre cealaltă faţă, care avea să aducă populaţiei şi economiei mari necazuri, n-a suflat nimeni nicio vorbă. Acum, nici nu mai contează dacă a fost bine sau a fost rău. Probabil că România nu va mai trece, în viitorul previzibil, printr-un început atât de dramatic de nouă etapă istorică. Apoi, războiul cu inflaţia era obligatoriu să fie declanşat. Alternativă nu exista. Şi niciodată, în istorie, când a început vreun război, strategii n-au pus răul înainte. Doar ceasul biruinţei a fost invocat, când bucuria avea să umple sufletele învingătorilor.

La 1 noiembrie 1990, când a început liberalizarea preţurilor, societatea românească s-a trezit dintr-o dată în iureşul unei inflaţii galopante. Repet, alternativă nu exista. Ofensiva preţurilor era inevitabilă. Ca şi mobilizarea economiei şi a populaţiei, a întregii societăţi pentru a face faţă acestei ofensive.

Am putea deci începe să schiţăm biografia inflaţiei pornind din octombrie ’90? Dacă am proceda aşa am face o mare eroare. Opinia că inflaţia, în România, ar fi început la 1 noiembrie 1990 nu este adevărată. Noi am avut inflaţie cu toptanul, chiar inflaţie galopantă, cu mult înainte de decembrie ’89. Din anii ’70, necontenit, fără ca statisticile să fi surprins fenomenul, preţurile au sărit în aer, iar leul şi-a pierdut valoarea.

Dar la 1 noiembrie 1990 ce a fost? Atunci a început doar să fie măsurată inflaţia. Să fie măsurată pe faţă, într-un mod transparent şi sistematizat. Deşi focul inflaţionist ardea încă din anii ’70. Liberalizarea preţurilor a pus doar gaz pe foc. Acum stingem focul.

AFACERI DE LA ZERO