Şefii băncilor centrale şi oficiile de statistică - atunci când fac referiri la inflaţie - apelează la geometrie. guvernatorul Isărescu, bunăoară, îşi însoţeşte prezentările făcute în conferinţele de presă cu sugestii grafice alcătuite din cercuri, triunghiuri, dreptunghiuri sau curbe. Jerome Powell de la Rezervele Federale, în prezentarea de luna trecută, a apelat la un triunghi isoscel în care laturile egale sugerau incertitudinile şi inconsecvenţele, iar baza - riscurile. În timp ce Eurostat, care în penultima săptămână a fiecărei luni publică un comunicat cu cifrele mişcării preţurilor din luna precedentă, foloseşte dreptunghiul.
Comunicatul Eurostat dat publicităţii săptămâna trecută, cu ratele anualizate şi lunare din octombrie, face subiectul comentariului de azi. Sunt în total, în cunoscutul dreptunghi cu care ne-am obişnuit, 232 de căsuţe. Cu cifre. Numai cu cifre! Pe verticală sunt reprezentările zonale: UE 27, zona euro şi cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene. Iar pe orizontală baza de raportare (rata anualizată din octombrie 2024) urmată de ratele anualizate premergătoare lunii octombrie (din mai până septembrie 2025) şi de ratele anualizată şi lunară, calculate pentru luna octombrie a anului în curs.
Eurostat nu face comentarii, nu stabileşte clasamente, nu ridică podiumuri. Şi nici nu face precizări prin care să indice în ce fază a mişcării preţurilor au ajuns cifrele din fiecare căsuţă. Mai cu seamă că schimbările sunt frecvente, uneori chiar de la o lună la alta, iar cazurile în care o anumită poziţie câştigată într-o lună e pierdută luna următoare nu sunt deloc rare. De altfel, cum am subliniat în comentariul de luni, oficiul de statistică al UE consideră pe bună dreptate că are o singură misiune. Aceea ca în fiecare dintre cele 232 de căsuţe să ajungă cifre sută la sută exacte. Mai departe, la nivelurile forurilor UE, ale forurilor din cele 27 de ţări membre, ale publicului din fiecare ţară, din cifre exacte pot fi făcute nenumărate combinaţii exacte. Eurostat va continua să fie consecvent: îşi va intitula fiecare comunicat folosind cuvântul inflaţie, fără nicio referire la derivate, şi va nota în introducere care sunt cele trei ţări cu ratele anualizate cele mai mici şi cele trei ţări cu ratele anualizate cele mai mari. Fără vreun interes pentru calificative şi departajări.
Eurostat a notificat sec că în octombrie cea mai mică rată anualizată o are Cipru - 0,2 la sută. Iar cea mai mare - 8,4 la sută – România. Distanţa dintre cele două ţări, în tabloul UE al mişcării preţurilor, fiind de 8,2 puncte procentuale. Unii analişti de la noi judecă simplu. Dacă România, în acest tablou, are cea mai mare rata anualizată...înseamnă că deţine şi cea mai rea poziţie. În schimb Cipru, cu rata cea mai mică, are cea mai bună poziţie. O poziţie ce pare a fi de invidiat. Cine nu-şi doreşte să aibă, în ţara lui, preţuri care să crească într-un an...doar cu 0,2 la sută?!?...Ca în Cipru! Sau măcar ca în Franţa...cu 0,8 la sută! Să vedem dacă această judecată simplă este şi corectă. Pentru că o creştere a preţurilor cu cifre mici e bună până la un anumit prag... În Cipru şi în Franţa pragul este de 2 la sută. Ca în întreaga zonă euro. În Cehia de
2,0 la sută +/- un punct procentual, în România şi Polonia de 2,5 la sută Ă/- un punct procentual, iar în Ungaria de 3,0 la suta Ă/- punct procentual. Toate aceste procente sunt ţinte strategice. De ce sunt diferite?
Pentru că au fost stabilite în împrejurări diferite! În Romania, de exemplu, s-a trecut la ţintirea strategică a inflaţiei în 2005. Aveam încă inflaţie cu două cifre. Plus un climat inflaţionist. Ţinta strategică a stabilităţii preţurilor a fost trasată la 7,0 la sută. De atunci, an de an, pe măsură ce presiunile inflaţioniste au tot scăzut, a scăzut treptat şi ţinta. Până la 2,5 la sută, cu o marjă ce indică o linie strategică între 1,5 şi 3,5 la sută. Cu tendinţă de scădere în continuare însă, până la 2,0 sută, unde se va uni cu linia strategică de ţintire a BCE. Un drum cu hopuri. Dacă mai intervin şi şocuri generatoare de crize, de genul crizei bugetare cu care ne confruntăm acum în România, mişcarea preţurilor - fie în sus, fie în jos – va continua inevitabil să fie agitată şi dezordonată. Orice risc, desigur, e o probabilitate. Dacă însă, la un moment dat, probabilitatea devine realitate în împrejurări în care intervin factori destabilizatori într-o ţară ori într-un grup de ţări – provocând o întoarcere a inflaţiei cum a fost în octombrie - decembrie 2024 sau cum ni se întâmplă acum începând din mai anul curent, când cauza întoarcerii inflaţiei este deficitul bugetar fără de egal în UE, sună... alarma.
Care-i pericolul? S-a produs o dezordine în sistemul preţurilor, o destabilizare... şi revenirea la stabilitate a devenit imperativă. Şi iată cum, sub impactul provocărilor, cel mai bun activ pe care băncile centrale pot să-l asigure în folosul ţărilor lor este stabilitatea preţurilor. Obiectiv pentru a cărui îndeplinire BNR a mobilizat întregul instrumentar al politicii monetare.
Şocul inflaţionist din mai-septembrie, probabil ultimul din actualul ciclu de dezordine a preţurilor, cu puternicele lui note specifice, impune un tratament specific. În acest context, strategiile referitoare la limitele până la care ar putea să fie modificate direcţiile de acţiune ale politicii monetare continuă să fie pe mai departe un demers cu miză mare. Ce este important: că BNR a reuşit să ridice înaintea inflaţiei un baraj puternic bazat pe dobânda de politică monetară real negativă fără să pună în pericol creşterea economică.
