Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Ce uitam (ori ignoram) in dezbaterea despre indatorarea externa (IV)

Adrian Vasilescu, BNR: Ce uitam (ori ignoram) in dezbaterea despre indatorarea externa (IV)
03.03.2009, 19:47 10
Prima stire a aparut luni in jurul pranzului. Obtinuta, cum s-a precizat, "din surse oficiale". Mass-media au preluat-o imediat. Televiziunile si posturile de radio au informat ca o delegatie din care fac parte un viceguvernator al BNR si un secretar de stat din Ministerul Finantelor Publice, insotiti de experti, se afla la Washington "pentru a negocia cu Fondul Monetar International un imprumut acordat Romaniei". Banca Nationala a facut o precizare ce se impunea: nu sunt negocieri, ci evaluari. Unele televiziuni au transmis corectura. Dar ziarele de a doua zi (marti dimineata) au iesit pe piata cu o alta versiune, capatata din alte "surse oficiale", potrivit careia la Washington ar avea loc tatonari in vederea obtinerii unui imprumut.
Mi s-ar putea reprosa ca, lansandu-ma in astfel de nuantari, nu fac altceva decat sa umblu cu mofturi. La urma-urmei, oare negocierile, evaluarile si tatonarile nu exprima unul si acelasi proces? Ei bine, o fi acelasi proces, dar fiecare dintre cele trei cuvinte desemneaza o faza diferita a procesului.
Negocierea, bunaoara, exprima faza cea mai avansata. Se ajunge la negocieri dupa ce, in faza precedenta, au fost deja evaluate datele importante: felul acordului, suma care ar putea fi obtinuta, destinatia imprumutului. Iar negocierile sunt angajate numai dupa ce la FMI a ajuns deja un document oficial numit "Scrisoare de intentie" din partea Guvernului Romaniei si a Bancii Nationale. Mai mult, la negocieri este obligatorie prezenta guvernatorului Bancii Nationale si a ministrului finantelor publice, care semneaza acordul in numele Romaniei.
Evaluarea reprezinta o faza preliminara. Faza aflata acum in desfasurare. Delegatiile analizeaza toate detaliile premergatoare trimiterii unei eventuale "Scrisori de intentie": daca un acord cu FMI-ul este necesar ori nu; sau, daca este necesar, care ar fi conditiile si care ar fi datele lui esentiale.
Tatonarile, faza in care se culeg informatii,
nu-si au locul acum in raporturile Romaniei cu FMI. Ambele parti se cunosc prea bine, au de multa vreme relatii stranse si nu e nevoie de niciun fel de tatonari in vederea unui eventual acord.
N-avem nicio indoiala ca, in caz ca va exista un acord, ochii negociatorilor FMI se vor indrepta spre cifre. Ii vor interesa, desigur, ce ponderi ocupa, in PIB-ul Romanei, deficitul bugetar si deficitul balantei de plati, cum functioneaza piata valutara si monetara, ce masuri sunt intreprinse pentru a fi reduse pierderile din economie si pentru continuarea dezinflatiei. Este clar ca FMI, privind cifrele noastre, le va analiza in consens cu exigentele acestui moment dominat de criza globala. In primul rand, va dori sa vada in ce masura politicile monetara, fiscala si de restructurare sunt complementare. Si daca ele se potenteaza reciproc. Caci combinarea optima a acestor politici este obligatorie pentru asigurarea conditiilor unei cresteri neinflationiste, dublate de o oferta de noi locuri de munca, importanta pentru coeziunea sociala. Mai departe, FMI va trage concluzii in baza unor analize combinate, ce vor avea in vedere cel putin trei trepte: 1) o analiza macroeconomica clasica; 2) o analiza a politicilor bancare; 3) o analiza a gestiunii dezvoltarii. Urmarind, desigur, sa inteleaga in esenta cum se realizeaza cuplajul intre modelele de dezvoltare locale si masurile de combatere a crizei.
Acum, Camdessus nu mai este in varful FMI. Dar deviza lui, potrivit careia "fiecare tara trebuie sa vizeze excelenta in practica sa macroeconomica; dreptul de a gresi nu exista" a ramas si constituie unitate de masura. Un acord cu FMI-ul, dincolo de un sprijin financiar direct si de un mesaj de incredere dat investitorilor straini, ar impune si un semnal al nostru ca suntem hotarati sa asiguram, la noi acasa, o buna functionare a economiei. Prin urmare, sa aratam ca stim ce avem de facut ca sa invingem criza, sa obtinem stabilitate interna, sa devenim competitivi, pentru ca Romania sa poata fi luata in calcul in sistemul economiei globale.
Mai stim, totodata, ca pretentiile FMI, oricat ar fi de mari, se rezuma la performantele economice. Fondul nu impune politici economice, nu cere programe de guvernare. Pretinde doar performante macroeconomice si rigoare in aplicarea unor strategii de restructurare.
Sigur, autoritatile locale sunt legate, in momentul de fata, de multe interese imediate. FMI le va atentiona sa-si indrepte privirea catre viitor. Si le va cere actiuni energice privind redresarea balantei de plati, reducerea deficitului fiscal, a pierderilor din economie, a legarii salariilor de productivitate. Primind, in schimb, fie imprumuturi directe, fie accesul Romaniei la alte numeroase surse de capital, cu deosebire investitii si credite externe. Fie si una, si alta.
Acum, in Uniunea Europeana, formal FMI-ul nu este pentru noi altceva decat este pentru Franta, Germania sau Suedia. Numai ca noi, fata de tarile amintite, dincolo de urgentele impuse de criza ne confruntam si cu nenumarate probleme adunate timp de multi ani si inca nerezolvate. O schimbare importanta nu mai poate fi amanata. Iar rolul pe care l-a jucat multi ani Fondul Monetar International, acela de supraveghetor al economiei romanesti, trebuie sa fie luat acum de un "FMI" suis-generis; un sistem de autocontrol rational care se naste deja in noi. Numai ca se naste incet si in dureri mari.

 

AFACERI DE LA ZERO