Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Creditul – încotro şi cum?!...

Adrian Vasilescu, BNR: Creditul – încotro şi cum?!...

Foto: Cristina Nichituş

Autor: Adrian Vasilescu

27.03.2013, 00:03 2859

Un nou ciclu economic s-ar putea întrupa în România, începând din 2013. Mizând, desigur, pe o nouă fază de avânt. Trenul creşterii economice a pornit deja.

Fără bănci puternice, ţara nu va putea alerga prea repede către o economie competitivă. Activitatea bancară este însă riscantă. Nici măcar în cele mai performante economii, nu toate creditele sunt rambursate. În Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, incidenţa creditelor neperformante (sau depreciate, cum le numim acum) este mai mare. Şi nu e vorba atât despre cazurile sonore, intens mediatizate, cât despre sume împrumutate unor companii mari, de stat ori private, ce nu pot să-şi plătească datoriile. Aceste companii şi-au garantat creditele cu active pe care băncile, dacă şi le-ar revendica, fie că n-ar putea să le vândă, fie că n-ar avea ce să facă cu ele. Sau unor persoane fizice ajunse în încetare de plată. Este normal, în aceste condiţii, ca băncile să-şi facă provizioane, să pună în cămară sume importante din profit pentru a-şi acoperi creditele. Desigur, în scopul diminuării şi dispersării riscului creditelor  neperformante. De aici o primă concluzie: societatea are nevoie de bănci puternice, care să facă faţă unei economii cu multe probleme şi, în plus, s-o scoată din criză; în consecinţă, societăţii i se cere să se îngrijească de bănci.

Aşa că însuşi edificiul bancar urmează să fie consolidat. Şi încă repede. Ţara are nevoie de o sursă solidă de creditare a economiei reale şi a populaţiei. Atât de solidă, încât să confere creditului mult râvnita sustenabilitate. Ceea ce ar însemna recâştigarea unei reale încrederi în viitor atât de către bănci, cât şi de către clienţii băncilor, fie companii sau cercuri largi ale populaţiei.

Dar băncile – partea care împrumută – trebuie să aibă ce să împrumute. Să fie finanţate, pentru ca mai departe să poată finanţa. Apoi, li se cere să fie cu ochii în patru în selectarea clientelei. Ca să nu piardă banii acordând credite unor persoane ori unor familii care ar putea deveni la un moment dat insolvabile. Şi, în egală măsură, să nu dea bani unor visători sau unor persoane cu viitor profesional incert, care ar putea oricând să-şi piardă sursele de venit şi, în consecinţă, să-şi piardă bunurile cumpărate pe datorie ori chiar casele. O fi o bancă „magazin de bani“, cum le place multor pasionaţi de metafore să spună, la noi şi prin alte părţi ale lumii, dar e un magazin ultraspecializat şi ultrasofisticat, cu reguli tari.

La bancă nu se stă la coadă, ca la oricare magazin, unde când îţi vine rândul ceri marfa, o plăteşti şi pleci. Aici poţi să ajungi la ghişeu, să soliciţi un credit, iar banca să nu ţi-l dea. Important este însă ca banca să nu refuze creditarea doar pentru că şefii ei pleacă de la simple suspiciuni de neîncredere, uneori cauzate de o analiză nu îndeajuns de profundă. Şi de profesională. Mai ales acum, în vremuri de criză, un NU e adeseori mai tentant decât un DA.

De partea cealaltă, a publicului, creditarea este adeseori judecată cu „argumentele“ populismului. Prelevând convingerea că împrumuturile date de bănci ar putea devansa performanţele economice, pentru a stimula munca. Fenomen la fel de periculos.

Adevărul este că, în materie de creditare, în condiţiile crizei, politica bancară va fi mereu pe muchie de cuţit. Iar nemulţumirile şi criticile nu vor înceta.

Creditarea s-a restrâns dramatic în România în anii crizei. Ca pretutindeni în lume. Cererile de credit în general, cele de credit ipotecar îndeosebi sunt întoarse pe o parte şi pe alta, analizele sunt mai… am vrut să scriu riguroase, dar poate sunt doar mai meticuloase; criteriile mai severe. Vremea romantismului bancar, de până în 2008, a trecut. Acum se caută un drum nou. Negăsit încă.

AFACERI DE LA ZERO