Subiectul a explodat ieri după-amiază. Jurnaliştii care m-au sunat, solicitându-mi opinia în legătură investigaţiile începute în bănci de către Consiliul Concurenţei, aveau informaţii obţinute „pe surse“. Nu văzuseră un comunicat oficial. Nici eu nu am văzut. Cred însă că nu există niciun motiv care să fi determinat respectiva instituţie să se autosesizeze. Mai degrabă există o sesizare ori chiar mai multe. Şi cum, în astfel de cazuri, verificarea la faţa locului (adică în bănci) este obligatorie, era normal să fie deschis un dosar.
Ori de câte ori inflaţia se învolburează, iar creditele se scumpesc, se încrucişează săbiile. Nemulţumirile vin din partea acelora care, dintre cei 2,1 milioane de debitori ai băncilor, au de rambursat rate cu dobânzi variabile la creditele primite. În spaţiul public, în dezbateri aprinse, ROBOR-ul sau reversul lui, IRCC-ul (indicile de referinţă al creditelor de consum), sunt de serviciu la încasat reproşuri. Aşa că, nu ar fi o premieră ca la Consiliul Concurenţei să fi ajuns reclamaţii potrivit cărora familii cu credite luate de la bănci ar fi plătit, în contul datoriei, mai mult decât ar fi fost corect (şi legal) să plătească. Şi asta pentru că băncile ar fi trucat ROBOR-ul! Sau că IRCC-ul ar fi trucat!
Se nasc, de aici, două întrebări ce nu pot fi ocolite. Prima: care ar putea fi, concret, cerinţa legală sau normele încălcate? A doua: în procesul creditării, din 2010, de când ROBOR-ul a fost implicat prin lege în calculul dobânzilor sau din 2019, de când a fost dublat de IRCC, şi până azi, au apărut situaţii, date ori chiar probe în stare să pună în evidenţă astfel de încălcări? Fără răspunsurile exacte la aceste două întrebări, date cu legea în faţă şi în temeiul unor analize aprofundate, orice învinuiri de acest fel rămân irelevante. Voi detalia.
Din iulie 2010, când OUG nr. 50 a implicat ROBOR-ul în calculul dobânzilor, şi până azi, ori din ziua de 2 mai 2019, când a fost dublat de IRCC, dobânzile la credite, cele variabile, sunt calculate prin adunarea ROBOR-ului ori a IRCC-ului cu marja băncii. Această formulă a fost, este şi va fi, dacă legea nu va dispune altfel, cea legală. Şi cum formula este restrictivă, fiind aplicată numai creditelor cu dobândă variabilă, este inevitabil să apară disensiuni şi să fie făcute reclamaţii.
Ceea ce se impune să fie înţeles bine este că atât ROBOR-ul cât si IRCC-ul sunt indicatori de piaţă. Pe la jumătatea anilor 1990, pe piaţa noastră monetară, ce îşi luase avânt, apăruse cerinţa unui indice sintetic de performanţă: o mărime variabilă, care să surprindă modificările intervenite la un moment dat în împrumuturile între bănci. Mai exact, să ofere date statistice relevante pentru interpretarea corectă a dobânzilor şi pentru o mai bună înţelegere a lor. Aşa a apărut ROBOR-ul, care a învăţat, treptat, să exprime notele distincte ale pieţei monetare, schimbătoare în timp, şi să măsoare cu un compas de opt scadenţe, de la o zi la un an, costul plasamentelor pe piaţa monetară.
Vreo 15 ani, ROBOR-ul şi-a văzut de treaba lui, aceea de indicator al pieţei monetare, fără nicio legătură cu creditarea şi cu ratele lunare ale populaţiei datoare la bănci. Asta până în 2010, când ROBOR-ul a fost introdus în calculul ratelor dobânzilor. Misiune pe care o împarte, din 2019, cu IRCC. De atunci, lucrurile s-au complicat, pentru că ROBOR-ul a rămas un indicator cu faţa la viitor, pe când IRCC este un indicator statistic, calculat ca medie a tranzacţiilor, care se aplică în calculul dobânzilor cu o întârziere de două trimestre. De aici şi diferenţa dintre cele două valori. Dar şi ROBOR-ul, care e mai mare decât IRCC-ul, se menţine la jumătate din rata inflaţiei.
ROBOR-ul e stabilit la nivelul sistemului bancar, fără nicio implicare a băncii centrale. Când guvernatorul BNR a vorbit public, afirmând că „băncile au cam sărit calul cu nivelul ROBOR-ului“, a avut în vedere nivelul acestui indicator în raport cu dobânda de politică monetară a BNR. Dar în viaţa cotidiană apar în mod firesc percepţii diferite ale băncilor faţă de banca centrală. BNR face politică monetară. Face, de fapt, ceea ce LEGEA îi cere să facă: să se interfereze în funcţionarea mecanismelor pieţei monetare prin instrumente ca dobânda de referinţă, controlul lichidităţii şi rata rezervelor minime obligatorii, dar şi prin atenţionări morale.
Băncile, în schimb, sunt jucători în piaţă şi se bazează în tot ce fac nu doar la analizele BNR, ci şi la realitatea pieţei. Ele privesc spre viitor iar ROBOR-ul e o dobândă stabilită cu faţa la viitor. Cert este că – restrângând analiza la subiectul în discuţie – în piaţa monetară orice cotaţie afişată de o bancă, şi orice depozit atras la o dobândă mai mare decât cea normală, e citită de toţi ceilalţi operatori, care văd pe ecran şi cotaţiile, şi tranzacţiile. În momentul în care, de exemplu, o bancă va cota peste Lombard (rata dobânzii pentru facilitatea de creditare a BNR) ceilalţi operatori văd şi vor presupune că „rebela“ are o problemă de lichiditate. În momentul acela banca respectivă ar putea fi atacată speculativ. Aşa că Banca Naţională intervine ca s-o readucă în realitate. Asta a făcut guvernatorul BNR când a semnalat public că în cotarea ROBOR „băncile au cam sărit calul“.
Şi, totuşi, ROBOR-ul este manipulat! De inflaţie! Oprindu-mă la rata ROBOR calculată la trei luni, remarc faptul că era de 0,87 la începutul lui iulie 2017 şi, cu puţine excepţii, a îngheţat la acest nivel până la 10 august inclusiv. Din 11 august a început un uşor urcuş, fără să producă însă nelinişti. Fapt ce nu s-a mai repetat în septembrie şi în octombrie. Pentru că între 1 septembrie şi 17 octombrie, în numai treizeci şi trei de zile bancare, rata s-a dublat. De la 0,92 la sută a sărit la 1,84 la sută. Acum este mai sus de
8 la sută. Ce anume s-a întâmplat? Ce împrejurări au împins ROBOR-ul să iasă din prelungita lui tăcere, dând prilej de zgomot şi de scandaluri publice? Detaliile nu sunt lipsite de interes. Pentru că NU mişcările dobânzii ROBOR fost o cauză pentru scumpirea ratelor. A fost un semnal, lângă altele. Atunci, în toamna lui 2017, ROBOR-ul ne-a dat un avertisment.
Atenţionându-ne că, pentru un timp, lumea va avea de-aface cu altfel de dobânzi. În urcare. Acum ne dă alte avertismente. Într-un alt ciclu inflaţionist.
Din iulie 2010, când OUG nr. 50 a implicat ROBOR-ul în calculul dobânzilor, şi până azi, ori din ziua de 2 mai 2019, când a fost dublat de IRCC, dobânzile la credite, cele variabile, sunt calculate prin adunarea ROBOR-ului ori a IRCC-ului cu marja băncii. Această formulă a fost, este şi va fi, dacă legea nu va dispune altfel, cea legală. Şi cum formula este restrictivă, fiind aplicată numai creditelor cu dobândă variabilă, este inevitabil să apară disensiuni şi să fie făcute reclamaţii.
