Am primit ieri, de la Statistică, trei confirmări cu semnificaţii relevante. Toate trei fiind legate de indicatorii creşterii preţurilor în luna mai a anului în curs. Avem deja certitudinea că actualul ciclu al dezordinii preţurilor, care a debutat în ianuarie 2021 fără să-şi fi încheiat cursa după trei ani şi şi cinci luni, se apropie totuşi de sfârşit.
Prima confirmare se referă la dezinflaţie. A început în decembrie 2022 . După ce, în urmă cu o lună, inflaţia din România cucerise vârful cel mai de sus. De atunci, din decembrie 2022, până la 31 mai anul acesta, procesul de încetinire a creşterii preţurilor a câştigat 15 procente. Un succes redutabil. Pentru intrarea în coridorul de ţintire (2,5 plus/minus 1 la sută) mai sunt de câştigat mai puţin de două procente.
A doua semnalează ieftinirea câtorva serii de mărfuri. De reţinut: dintre acelea de care populaţia este interesată fundamental. Preţurile la energie electrică, la gaze, la energie termică… nu doar că si-au încetinit creşterea, contribuind astfel la procesul de dezinflaţie cum s-a întâmplat luni la rând, ci au alunecat sub cota zero. S-au ieftinit! La fel s-a întâmplat cu întreaga grupă a mărfurilor alimentare. Media ratelor lunare, în acest segment al pieţei de consum, a coborât până sub zero iar cea anuală până la 1,25 la sută.
Cea de a treia confirmare ne ajută să înţelegem de ce ne împiedicăm de cele mai puţin de două procente, ca să punem capăt dezordinii preţurilor. Şi de ce ne aşteptăm ca abia la anul să scăpăm de această criză.
Cauzele sunt mai multe. Cele mai puternice s-au dovedit a fi cele globale. Lumea se obişnuise, de-a lungul vremurilor, să se confrunte cu crize ciclice. Şi iată că, dintr-o dată, criza sănătăţii publice izbucnită în 2020 sub impactul pandemiei, apoi criza geopolitică izbucnită în 2022 sub impactul războiului din Ucraina… au lovit fără să fie legate de vreun ciclu. Prima a provocat inflaţia globală, a doua a agravat-o. Ambele au dezorganizat sistemul preţurilor de consum în întreaga lume.
Au fost derutante, cu deosebire, vestul Europei şi Statele Unite ale Americii, unde băncile centrale deschiseseră până la refuz robinetele cu bani ieftini, susţinuţi cu dobânzi de referinţă coborâte până la zero. În ce scop? Pentru a stimula în forţă producţia de „mărfuri alimentare” şi de „mărfuri nealimentare”, cum sunt contabilizate în statistici; şi, mai cu seamă, pentru a dinamiza „serviciile”. Iar cuvântul preferat de statisticieni era „relansare”. Cuvânt ce masca teama de recesiuni.
Şi a mai fost ceva: lecţiile greşit interpretate ale istoriei! Cele legate de ciclurile economice! Câştigase teren concepţia că, într-un timp scurt, economia unei ţări poate să fie ferită de recesiuni dacă nu se împiedică de ciclurile inflaţiei. Vestul Europei şi Statele Unite ale Americii au considerat că timpul ce trecuse de la stagflaţia provocată de crizele petrolului, din anii 1970, si până la criza energetică ce a debutat în 2021, le-au confirmat ipoteza.
O întrebare devenise dominantă în dezbaterile economice de pretutindeni: „Va fi posibilă relansarea economică dacă vor fi închise robinetele cu bani ieftini? Şi, mai cu seamă, dacă vor fi deschise altele, cu bani scumpi, susţinuţi de dobânzi de referinţă în creştere pentru a calma inflaţia?…Rezerva Federală în SUA şi Banca Centrală Europeană au răspuns ferm că nu!… Mai mult, au susţinut că misiunea lor este să sprijine relansarea creşterii economice, fiindcă de calmarea inflaţiei se va ocupa…„timpul care trece”. Inflaţia fiind considerată „temporală”.
Treptat, au „îndulcit” teza - în sensul că au lăsat să se înţeleagă - fără să spună deschis - că relansarea creşterii economice este o problemă mult mai greu de rezolvat decât domolirea inflaţiei. Şi deci mai urgentă! Mai cu seamă că, potrivit credinţei multor centre de analiză, în zilele noastre ne vom întâlni rar cu creşteri economice de peste două procente.
Dificultatea de a învinge încetinirea creşterii economice s-a adeverit. Dovadă că România, cu cifre modice ale PIB-ului, deţine una dintre cele mai bune poziţii în Uniunea Europeană. Dar încrederea în „timpul care trece” şi în puterea lui de a învinge inflaţia nu s-a adeverit. Valurile inflaţiei s-au învolburat şi au învins timpul. Consecinţa: Fed a scos la înaintare dobânda de politică monetară, pentru a lovi inflaţia, dar asta s-a întâmplat abia în martie 2022; iar la Banca Centrală Europeană abia în iulie 2022. Calculele arată că inflaţia globală, care s-a agravat în 2022, a fost determinantă în proporţie de 80 la sută pentru inflaţia din România. Cauzele interne însă, chiar dacă au lovit în proporţie mai mică, au provocat o dezordine a preţurilor soldată în principal cu rate anualizate mari, care au dat impresia - falsă! - că România ar fi campioana inflaţiei în Europa. Corectată însă de ratele lunare, de cele pe 24 de luni şi de analizele realizate în patrulaterul România, Cehia, Polonia, Ungaria, ale căror indicatori sunt comparabili.
Tabloul lunii mai, pe care Statistica l-a adus ieri la cunoştinţa publicului, face lumină. Mărfurile alimentare au înregistrat o rată anuală de 1,25 la sută. În medie. S-au scumpit peste măsură doar conservele de fructe şi berea. Mărfurile nealimentare, cu o rată medie de 6,38 la sută, au înregistrat creşteri modeste. Rata au ridicat-o preţurile extravagante la detergenţi, articole de igienă şi cosmetice, articole medicale şi medicamente. Recordul îl bat însă serviciile, care s-au scumpit cu 9,29 la sută. În scădere de la o lună la alta, în medie, dar cu cifre mari, chiar foarte mari la apă, canalizare şi salubritate, la îngrijire medicală, la igienă şi cosmetice, la transporturile aeriene şi mai ales la servicii poştale. La unele preţuri, care ţintesc mult prea sus, nu piaţa este cea care le încurajează „cutezanţa”, pentru că sunt încă reglementate de stat.
