Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Drumul şi ţelul

Adrian Vasilescu, BNR:  Drumul şi ţelul

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR. Foto: Silviu Matei

02.04.2014, 00:04 547

O întrebare este repetată obsedant în sondajele pe teme economice  făcute în rândul populaţiei: România merge sau nu într-o direcţie bună? Cum însă lucrurile sunt judecate făcându-se abstracţie de două puncte cardinale – unde am ajuns şi de ce nu am ajuns nu acolo unde voiam să ajungem, ci acolo unde am fi putut să ajungem – răspunsurile sunt confuze. De obicei, este confundat drumul cu ţelul.

Bunăstarea este ţelul. Dar ca să avem o reprezentare corectă a drumului către bunăstare, fără alunecări în subiectivism, soluţia cea mai bună este să analizăm cele mai relevante dintre balanţele economice. Şase dintre ele, în orice tip de economie, dau imaginea semnificativă a performanţelor ţării. Sau a lipsei de performanţe. Ele sunt: 1) dinamica produsului intern brut; 2) excedentul sau deficitul intern; 3) excedentul sau deficitul extern; 4) nivelul datoriei publice; 5) stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară; 6) ocuparea forţei de muncă.

Ce spun statisticile? PIB-ul e în al patrulea an de creştere cu semnul plus. Deficitul intern e pe cale de a fi regularizat. Contul extern s-a echilibrat. Datoria publică se menţine sub cota de avarie. Inflaţia s-a transformat în dezinflaţie, iar stabilitatea financiară e deja consolidată. Suntem, deci, pe drumul cel bun. Dar mai e mult până la ţel. Avem însă probleme grele cu ocuparea forţei de muncă, ne dau dureri de cap raportul salariaţi-pensionari şi rigiditatea pieţei muncii, iar şomajul rămâne ridicat.

Faptul că în topul Uniunii Europene ţinem încă în braţe „lanterna roşie”, împărţind cu bulgarii locurile 27 şi 28, este dovada certă că deşi PIB-ul se duce în sus, nu e încă PIB-ul pe care ni-l dorim; iar multe dintre companiile româneşti nu fac altceva decât să aştepte să vină întâmplarea să rezolve problemele în locul lor, fără să înţeleagă adevărul că mai pot supravieţui numai printr-o atitudine competitivă. Normal ar fi să grăbească restructurarea, nu să lungească boala.

Cele şase criterii enunţate, ce exprimă starea economiei, ne arată că am parcurs o parte din drum. Dar nu întregul drum. Din cauză că o bună parte din economie încă pierde bani. Această realitate o plătim scump. Munca încă nu şi-a redobândit stimulentele. Producţia şi consumul sunt dezechilibrate. În consecinţă, creşte prea lent puterea de cumpărare. În plus, ne învârtim într-un cerc vicios. Munca dezorganizată se soldează cu salarii modeste. La rândul lor, salariile neîndestulătoare descurajează munca. Şi, prin urmare, periclitează producţia. E clar, aşadar, că ecuaţia în care încă mai este integrată relaţia producţie-consum a expirat.

Deşi societatea noastră, în mare parte, a fost şi a rămas ostilă macrostabilităţii, în anii ’90, apoi în anii de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană şi după aderare, înainte de criză, au fost totuşi făcuţi numeroşi paşi înainte, fiind înfăptuite mai multe reforme structurale. Şi ele au schimbat în bună măsură ţara. Dar alte reforme – cu deosebire cele aducătoare de bunăstare – sunt întârziate. Iar dacă societatea românească nu s-a grăbit să facă aceste reforme cât a fost vreme frumoasă în economia lumii, îi va fi cu atât mai greu să le facă într-o vreme în care lumea e încă în criză. Dar fără să facă reformele, România nu va avea şansa să ajungă la bunăstarea dorită.

Timp de 24 de ani, tema macrostabilizării a produs angoase, a dus la disperare politicienii şi a enervat opinia publică. Încă din anii ’90, în dezbaterile publice, se înmulţiseră vocile care strigau: „Ne-am săturat de macrostabilitate!”… Fiindcă ideea ce domina atunci opinia publică şi o domină încă este că macrostabilitatea fură timp, fură bani, în general fură resurse din fondul pentru bunăstare. Or, e tocmai invers şi viaţa ne-a arătat, în toţi aceşti ani, că investiţiile, finanţările, creşterile sănătoase şi deci bunăstarea sunt legate de macrostabilitate. Corpul economic comportându-se tot aşa cum se comportă corpul uman: nicio fiinţă nu va fi aptă să intre în vreo competiţie înainte de a-şi rezolva febra, durerile de dinţi, de inimă, de spate sau orice alte dureri.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.04.2014

AFACERI DE LA ZERO