La începutul anului, în plină criză globală a sănătăţii, a economiei şi relaţiilor sociale, mai multe centre internaţionale de analiză economică au prognozat, pentru PIB-ul României 2021, rate între 6 si 9 la sută. Cu mult peste media Uniunii Europene. Într-un comentariu publicat în ZF, cu vreo două luni în urmă, scriam că decent ar fi să luăm în braţe prognoza cea mai de jos, de 6 la sută, avansată de FMI, şi să acceptăm timpul... ca judecător.
Acum două zile, INS a dat publicităţii primul verdict, cu date referitoare la creşterea economică din ianuarie-martie, adunate într-un document „estimare-semnal”. Şi tot acum două zile, cu referire de asemenea la primul trimestru, a publicat şi Eurostat date comparative din cele 27 de ţări-membre ale UE. Ambele documente ne dau un prim indiciu, important fără îndoială, despre cum se va „alerga” în cursa europeană din acest an a creşterii economice. Şi, totodată, despre ce s-ar putea alege de prognozele privind PIB-ul României.
Lucrurile, în această privinţă, nu pot fi privite „din zborul păsărilor”. De la înălţimea la care detaliile se pierd şi peisajul se uniformizează. Noi, în România, la fel ca vecinii noştri, am fost mereu nevoiţi să structurăm politica economică în contextul unui permanent conflict de obiective. Ne-am aflat continuu între două tipuri de constrângeri, unele interne, altele externe, iar viaţa ne-a impus să căutăm soluţii pentru a înfrunta conjuncturile istoriei. Ani la rând, după ce ţara a devenit parte integrantă a Uniunii Europene, fie din cauza şirului lung de tranziţii cu care ne-a împovărat istoria din 1859 şi până în 1989, fie din cauza tranziţiilor de după 1990 şi a unor vechi-noi... păcate, ne-am confruntat neîncetat cu inflaţii mari, cu descreştere economică, cu deficite şi cu risipă. Mereu, societăţii noastre, i s-au cerut sacrificii pentru a fi repusă în mişcare spirala expansiunii economice. Mereu a fost nevoie de mult mai multă muncă performantă, de mult mai mult spirit întreprinzător, de mult mai multă liberă iniţiativă. Locomotive ce s-au dovedit a fi fost greu de pus în mişcare în anii 1990. Într-un ciclu economic în care, din întregul deceniu, numai patru ani au fost cu PIB pozitiv, în timp ce şase au fost ani de recesiune.
Lucrurile s-au schimbat radical în 2000, odată cu trecerea la aplicarea planului de integrare în Uniunea Europeană, când inflaţia a fost transformată în dezinflaţie iar descreşterea economică în creştere. De atunci, an de an, România tot urcă. Dar nu avem încă tabla de valori pe care ne-o dorim, în stare să pună în mişcare într-o altă ecuaţie - mai apropiată de cerinţele eficienţei - proprietatea, munca, producţia, venitul şi consumul. Şi, totodată, să multiplice eforturile de a constitui un cadru de mobilitate a oamenilor, a sistemelor de producere şi de comercializare a bunurilor şi serviciilor care să facă dintr-un PIB vitezoman un PIB sustenabil, care să aducă mai mulţi bani în bugetul ţării, în companii şi în gospodăriile populaţiei.
Suflul înaintării nu s-a epuizat. După descreşterea de anul trecut, de 3,9 la sută, creşterea economică plus va continua începând din acest an. Probabil că nu la altitudinea de 9 la sută, poate nici de 6 la sută, ci la înălţimi apropiate actualului potenţial de creştere economică al ţării. De aici cerinţa unei judecăţi corecte a datelor PIB-ului din primul trimestru.
Am văzut ce entuziasm a produs, cu tabloul Uniunii Europene în faţă, creşterea PIB de 2,8 la sută din dreptul României. Da, aici suntem pe podium, pe treapta cea mai înaltă. În timp ce media UE e cu minus iar ţări ca Germania, Cehia, Danemarca,Spania, Italia, Olanda şi altele se confruntă cu recesiunea. Să nu omitem însă, că această victorie, fie ea şi absolută, este obţinută doar la una din cele două probe obligatorii. La PIB-ul din trimestrul 1/2021 faţă de PIB-ul din trimestrul 4/2020.
La a doua probă însă, cea mai grea, mai complexă şi mai importantă, în care sunt comparate PIB-ul din trimestrul 1/2021 cu PIB-ul din trimestrul 1/2020, poziţia României nu mai este tot atât de bună. Mai întâi, în ansamblul tabloului, afişăm creştere zero, ceea ce înseamnă stagnare, chiar dacă multe dintre ţările cu blazon au rezultate cu semnul minus. Apoi, nu mai suntem pe podium, unde cele trei trepte sunt ocupate de Franţa, Lituania şi Slovacia.
Voi nota că prima probă, unde deţinem locul întâi, are relevanţă şi semnificaţii mai cu seamă în acele ţări în care structura consumului, de fapt structura întregii economii are diferenţe minime de la un trimestru la altul. Şi cum statisticienii operează cu serii ajustate sezonier, aceste diferenţe sunt estompate. La noi însă, chiar în condiţiile seriilor ajustate sezonier, se fac greu armonizări între trimestre. Aşa că de bază rămâne comparaţia cu acelaşi trimestru din anul precedent. Unde pe serie brută, deci neajustată sezonier, am înregistrat o uşoară contracţie, de 0,2 la sută.
