Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Mişcarea preţurilor între dezastre şi performanţe

Adrian Vasilescu, BNR: Mişcarea preţurilor între dezastre şi performanţe

Autor: Adrian Vasilescu

20.03.2013, 00:07 604

Prin anii ’90, echipa de comedie „Divertis“ lansase un cântec de succes, al cărui refren era „Inflaţia, inflaţia/Enervează populaţia“. Dezbaterile despre inflaţie tocmai începuseră să fie extinse din birourile statisticienilor şi din sălile de curs în stradă. Cărţile de economie părăseau şi ele definiţiile sofisticate ale inflaţiei, de genul „creşterea masei monetare până la înfundarea canalelor circulaţiei“, şi treceau la explicaţii simple şi uşor de înţeles. Lumea întreagă accepta o nouă definiţie: „creşterea generalizată a preţurilor de consum“. Inflaţia devenea astfel o problemă de interes public.

Cântecul amintit mai sus, deşi cu priză la public, n-a avut viaţă lungă. Inflaţia, în schimb, a continuat să enerveze populaţia. În ’93 a urcat până la 300 la sută. A fost un dezastru. Din noiembrie ’90 şi până în decembrie ’93 economiile populaţiei au fost făcute praf. Apoi, inflaţia a început să coboare. De fapt, într-un proces alternativ, când inflaţie, când dezinflaţie, mişcarea preţurilor a fost tot mai înceată: de la 300 la sută în 1993 la 1,79 la sută în mai 2012. Pe urmă a urcat din nou, apropiindu-se de 5 la sută la începutul lui 2013.

Pragul de 1,79 la sută din mai 2012 a impus însă un reper. La acest nivel, mişcarea preţurilor ar fi performantă. Aici ar trebui să revină şi să rămână inflaţia noastră. Fără reforme economice eficiente nu va fi însă posibil. Despre viteza de înaintare pe calea reformelor economice teoretizăm de 23 de ani. Opţiunile au oscilat între „gradualism“ şi „terapie de şoc“. Asta a fost în planul discuţiilor. În practică, am avut parte doar de gradualism. Acum, în vremuri de criză, ne-a mai rămas o singură şansă: împingerea reformelor înainte cu maximă viteză.

Ce ar însemna grăbirea reformelor? Întâi şi întâi punerea în funcţiune a tuturor ceasurilor din turnul pieţei. Şi nu doar a câtorva. Pentru că în general, în politica de reforme, a lipsit curajul deschiderii câmpurilor largi. Aşa se face că deşi în România timp de 23 de ani au fost abordate toate reformele absolut necesare – reforma preţurilor, reforma costurilor în întreprinderile de stat, reforma contractelor, reforma managementului, reforma structurilor industriale, reforma mediului econo­mic – faptul că efortul de schimbare a fost făcut „selectiv“, când într-un domeniu, când în altul, fără a fi deschise toate fronturile dintr-odată, a dus la întârzieri mari în planul eficienţei. Dacă vrem o calmare a inflaţiei până în pragul unei rate anuale de 1-2 la sută, va fi nevoie de reforme cărora să li se imprime un temperament viguros.

Astăzi, inflaţia încă mai enervează populaţia. Dar şi mai enervantă se dovedeşte a fi afirmaţia că ne dorim dezinflaţie, o creştere lentă deci a preţurilor până în jur de 1-2 la sută, dar nu vrem o scădere a preţurilor. Am fost deseori întrebat: „De ce să nu scadă aceste preţuri care ne-au sufocat?“… Răspunsul e simplu: pentru că „un pic“ de inflaţie întăreşte economia. De fapt, ajută la reglarea pieţei prin preţuri fără să infesteze comportamentul companiilor, al investitorilor, al comercianţilor. Din acest motiv, în primul rând, a cocheta cu „puţină inflaţie“ e obligatoriu.

Nicolae Titulescu ştia asta în 1922. Într-un discurs istoric, avea să exclame în faţa Parlamentului că sărăcirea prin deflaţie (scăderea preţurilor) ar fi mai dramatică decât sărăcirea prin inflaţie. Şi continua: „Pe baza circulaţiei de azi, de bine, de rău s-au stabilit anumite raporturi de valori. A veni să le tulburi, prin ridicarea subită a puterii de achiziţie a leului înlăuntrul ţării, ar însemna înainte de toate să ucizi iniţiativa cinstită. Un capital care s-ar băga astăzi într-o activitate economică (…) ar fi total pierdut fiindcă mâine, printr-o subită întărire a leului, cu preţuri în scădere, nu s-ar putea obţine profit şi, prin urmare, produsele ar trebui să fie vândute în pagubă“. Ce ar urma? Magazine goale, mase de oameni cu buzunarele pline de bani, care nu ar mai găsi mărfurile de care au nevoie.

AFACERI DE LA ZERO