ROBOR-ul, pe când nu agita piaţa creditelor, raza lui de acţiune limitându-se la împrumuturile între bănci, pe piaţa interbancară, nu era „personaj“ public. Pentru că nu interesa deloc opinia publică. Şi nici în 2010, când prin lege a primit un rol nou, acela de a participa la formarea dobânzilor la creditele acordate de bănci, nu devenise prea important. Deşi, potrivit acestui rol, dobânzile la credite, cele variabile, au început să fie calculate prin adunarea ROBOR-ului cu marja băncii.
Această formulă a fost şi a rămas restrictivă, fiind aplicată numai creditelor cu dobândă variabilă. Iar situaţii de agitaţie publică, din care să-şi alimenteze celebritatea, nu au fost mai deloc. Asta până în toamna lui 2017. Mai ales că rata lui îi favoriza pe debitori, pentru că piaţa nu a urcat ROBOR-ul mult timp peste cota zero.
Subliniez: dacă dobânda de politică monetară a BNR este stabilită prin decizie a Consiliului de Conducere, fiind calculată în raport de mulţi alţi indicatori, ROBOR-ul merge într-acolo unde-l duce piaţa. Iar piaţa unde să-l fi dus, începând mai ales din 2015, când inflaţia în România era negativă, sub rata zero, decât într-o direcţie care să le convină debitorilor?! Zero… şi ceva, ani la rând, cu atât intra ROBOR-ul în calculul dobânzilor.
În toamna lui 2017 însă „a înţărcat bălaia“! A venit inflaţia, iar preţurile în creştere au format valuri care au urcat toate dobânzile, ROBOR-ul fiind primul care a luat altitudine. Iar cei care au simţit imediat schimbarea de registru au fost debitorii. Băncile le-au cerut să scoată mai mulţi bani din buzunar ca să-şi achite ratele. Lună de lună tot mai mulţi. Atunci erau în soldurile băncilor vreo şase milioane de credite, cele mai multe acordate înainte de criza din 2008, creditorii formând deci o masă critică a cărei presiune a fost puternic resimţită de clasa politică. Iar ROBOR-ul, devenit inamicul public numărul unu, a ajuns subiect de dezbateri, de controverse şi de răfuieli.
Unii politicieni au cerut înlocuirea ROBOR-ului cu dobânda de politică a BNR. Ce i-a inspirat? Faptul că ROBOR-ul tot urca în timp ce BNR îşi menţinea dobânda în matca de 1,75 la sută, pe care n-o mişcase din 2015. Din aceleaşi motive: ca să nu stingherească dinamica PIB-ului şi să nu scumpească şi mai mult ratele. Culmea, înlocuirea ROBOR-ului cu dobânda BNR ar fi fost perfect legală, potrivit legii din 2010. Privind în trecut… pentru a judeca întâmplări de acum 12 ani, memoria îţi poate juca feste. Am găsit însă, între documentele personale, câteva notaţii din 2010. Ideea era că alegerea, ce, repet, ar fi fost perfect legală, de a se renunţa la ROBOR în favoarea dobânzii-cheie a BNR, ar fi fost de-a dreptul dramatică. Fiindcă Banca Naţională, când urcă ori coboară dobânda de politică monetară, se uită întâi la cerinţele legităţilor economice obiective. Şi, în egală măsură, se uită la ce i se cere în legile ţării. Iar legile ţării o obligă să judece doar raţional, din perspectiva obiectivului său fundamental – stabilitatea preţurilor. Şi a unui obiectiv ce subsumează toate atribuţiile BNR – stabilitatea financiară. Cum să legi deci o dobândă care îi afecta pe cei şase milioane de creditori… de deciziile BNR?!
Raţiunea a învins însă. A apărut o ordonanţă de urgenţă a guvernului, în 2019, potrivit căreia dobânda avea să fie compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care banca poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului : binecunoscutul şi mult discutatul IRCC.
Dar, ROBOR-ul? Intenţia fusese ca IRCC-ul să înlocuiască ROBOR-ul şi să-l expedieze la vechiul lui rol. S-a opus…Constituţia! Aşa că IRCC-ul a rămas să fie aplicat numai creditelor noi, cele de după 2 mai 2019, iar ROBOR-ul va continua să fie în serviciu pentru creditele acordate anterior acestei date. Până când ultimul debitor între cei care s-au împrumutat înainte de 2 mai 2019 îşi va fi achitat ultima rată. Acum, ROBOR-ul influenţează rata creditului cu un nivel de aproape trei ori mai mare ca IRCC-ul. Deocamdată…
Ce e de reţinut? Că Banca Naţională, ori de câte ori intervine în piaţa valutară sau în piaţa interbancară, face politică monetară. Face, de fapt, ceea ce LEGEA o obligă să facă: să se interfereze în funcţionarea mecanismelor pieţei ori de câte ori constată vicii. Cert este că – restrângând analiza la subiectul în discuţie – în piaţa monetară orice cotaţie afişată de o bancă, şi orice depozit atras la o dobândă mai mare decât cea normală, e citită de toţi ceilalţi operatori, care văd pe ecranele lor şi cotaţiile, şi tranzacţiile. În momentul în care, de exemplu, o bancă va cota peste Lombard (rata dobânzii pentru facilitatea de creditare a BNR) ceilalţi operatori văd şi vor presupune că „rebela“ are o problemă de lichiditate. În momentul acela banca respectivă ar putea fi atacată speculativ. Aşa că Banca Naţională intervine ca s-o readucă la realitate.
În centrul coridorului dobânzi de politică monetară, în contrapondere la şocurile inflaţioniste, tronează acum rata de 4,75. În stânga coridorului, dobânda pentru facilitatea de depozit, de
3,75 la sută, este plătită de BNR pentru depozitele deschise de băncile care n-au reuşit să-şi plaseze la alte bănci din sistem lichiditatea excedentară. În partea dreaptă, dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) se aplică creditelor pe care BNR le acordă băncilor în regim de urgenţă. Nivelul acestei dobânzi, de 5,75 la sută, este calculat prin adăugarea unui punct procentual dobânzii-cheie.
Dacă o bancă, în căutare de bani (lei) nu-i găseşte pe piaţa monetară, cu o dobândă mai mică de 5,75 la sută… vine la BNR, garantează cu titluri de stat şi ia credit. În van va cota o bancă peste 5,75 la sută... pentru că nu-i „va cumpăra“ nimeni banii scumpi. Dacă, bineînţeles, banca în căutare de lichiditate se înscrie într-un climat de normalitate. Pentru că sunt cazuri în care unele bănci cad în capcană şi se împrumută mai scump.
De ce se împrumută o bancă pentru o zi? Motivul e cursul firesc al activităţii dintr-o zi bancară obişnuită. Şi niciodată o bancă, atunci când se împrumută de pe o zi pe alta, nu are cum să fie victimă sigură a lăcomiei altor bănci, gata s-o taxeze cu o dobândă după bunul ei plac. Cele mai multe tranzacţii se fac la o zi, iar cele mai multe bănci se împrumută nu pentru că ar fi „în criză disperată de lichidităţi,“ ci din multe alte motive. O bancă poate să aibă, într-o zi, trei mii de clienţi care fac plăţi şi numai o mie cinci sute de clienţi de la care încasează. Pentru diferenţă apelează la un împrumut interbancar. Dacă băncile la care apelează vor s-o taxeze, va veni la Banca Naţională.
Atunci, în toamna lui 2017, ROBOR-ul ne-a dat un avertisment. Atenţionându-ne că, pentru un timp, lumea va avea de-a face cu altfel de dobânzi. În urcare! Şi, cum inflaţia a continuat să urce, ROBOR-ul a urmat-o. Şi o urmează. Desigur, la rate mult mai mici decât cotaţiile inflaţiei.
