Era un fel de poveste cu Petrică şi lupul. Ani în şir, începând de prin 2012, în fiecare ianuarie i-am tot văzut pe producători şi pe comercianţi repezindu-se să ne ameninţe că vom plăti mai mult, mult mai mult, la tot ce vom cumpăra. Dar, cum în viaţa de zi cu zi nu se întâmpla ceea ce propovăduiau ei pe canalele media, după un timp tăceau.
Acum, în ianuarie 2016, zarva cu scumpirea alimentelor cu 30 la sută s-a stins repede. Iar datele prezentate marţi la prânz, la BNR, în cadrul conferinţei de presă a guvernatorului Mugur Isărescu, sunt de natură să-i descurajeze total. Semnificativ este însă faptul că aceste date, anunţând în esenţă ieşirea inflaţiei din teritoriul negativ şi îndreptându-se către o rată de 1,4 la sută în a doua parte a anului 2016, nu au surprins pe nimeni. Societatea noastră, în ansamblu, a început să se obişnuiască deja cu mişcări lente de preţuri. Şi chiar cu scăderi de preţuri la un număr mare de produse.
Să reţinem, totuşi, că de la preţurile care au crescut cu 300 la sută în ’93 la mişcările de preţuri în jur de zero, de acum, am parcurs un drum lung până să ajungem la calmarea inflaţiei, la reducerea deficitelor comerciale şi bugetare, la echilibrarea pieţelor monetară şi valutară. Celelalte – reformele microeconomice – au înaintat însă încet şi greoi. Fără o bază solidă – ce ar fi putut să fie stabilitatea economică a companiilor din economia reală – macrostabilitatea s-a confruntat şi ea, deseori, cu pierderi de altitudine, fiind necesare eforturi imense pentru reluarea urcuşului.
După o evidentă liniştire, inflaţia s-a învolburat iarăşi în 2010. Cota TVA a fost atunci urcată de la 19 la 24 la sută, numărându-se între cele mai mari din Europa. Era recesiune. Al doilea an de recesiune. Societatea românească s-a văzut nevoită să se descurce cu bani mai puţini şi mai scumpi. Şi, pe deasupra, să suporte şi un accentuat dezechilibru bugetar. De fapt, dezechilibrul bugetar se agravase atât de mult, încât rezolvarea lui nu mai putea fi întârziată. În faţa unor împrejurări atât de grele, una dintre măsurile adoptate a fost creşterea TVA de la 19 la 24 la sută. O decizie de urgenţă. Mulţi au susţinut atunci, susţin şi acum, că a fost o măsură catastrofală. Deşi, ca să fie etichetată corect, nu cred că sunt de ajuns câteva impresii, fiind necesară o analiză temeinică. A fost însă o măsură dură. Mai cu seamă că s-a dovedit a fi inflaţionistă, lovind imediat în puterea de cumpărare. Mai exact, a restrâns puterea de cumpărare nu doar a salariaţilor bugetari, nu doar a pensionarilor, ci a tuturor celor ce trăiesc în această ţară, de la copii la bătrâni.
Vina se cuvine a fi împărţită între stat şi producători. Pentru că nu i-a auzit nimeni, nicăieri, pe managerii din producţia de bunuri şi de servicii repezindu-se să anunţe măsuri care să determine preluarea fără şocuri, în costuri, a noilor facturi scumpite cu un plus de TVA. Şi de prea puţine ori am văzut companiile mobilizând, în acest scop, echipe complexe de cercetare-proiectare. Deşi firesc ar fi fost – aşa cum se întâmplă în multe ţări – ca nimeni, în companii, de la managerul general până la ultimul muncitor, să nu fi avut linişte până când toate influenţele celor cinci procente în plus la TVA s-ar fi „topit“ în costuri fără şocuri inflaţioniste.
Şi iată, acum, TVA merge în sens invers. A coborât mai întâi vara trecută, la alimente, cu 15 puncte procentuale, pe fondul creşterii PIB-ului şi al calmării inflaţiei până la un nivel la care nici nu visam cu câţiva ani în urmă. Faptul că de la 1 iunie 2015 TVA a coborât la 9 la sută (de la 24 la sută) la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică, aşadar, la toate alimentele, nu doar la cele de bază, a generat firesc nenumărate comentarii, unele controversate, dar şi teamă. Cert este însă faptul că populaţia şi economia au primit o gură de aer. Evident, s-au ieftinit alimentele. Iar acum, în 2016, TVA a coborât la toate produsele şi serviciile, de la 24 la 20 la sută. Un nou cadru de descurajare a creşterii preţurilor.
Inflaţia, care plecase deja în jos din 2014, are acum o şansă de stabilizare în intervalul de ţintire. Dar şi bugetul are nevoie de noi surse de venituri. Desigur, nu din impozite mai mari – în niciun caz din impozite mai mari! – ci din mai multă muncă, mai multă performanţă în muncă, din investiţii, din noi afaceri, din profituri consistente, într-un cuvânt din competitivitate.
