Într-o vastă analiză, The Economist numea băncile centrale „gardieni ai banilor”. Din această perspectivă, revista avertiza cititorul că „viaţa ta depinde de politicile acestor bănci, indiferent de statutul tău, salariat, pensionar, şomer, rentier, antreprenor, ai depozit sau ai împrumut la bancă”. Ori, în plan general, că strategiile băncilor centrale determină şi influenţează direcţiile de dezvoltare ale economiei în orice ţară.
Era deci firesc - după ce, în martie şi aprilie 2022, lumea toată a trăit cea mai puternică creştere a preţurilor de consum din actualul ciclu inflaţionist - ca editorii rubricilor sau emisiunilor economice să-şi îndemne abonaţii să fie atenţi la mişcările băncilor centrale. Din trei motive! Întâi, pentru că acestea au, prin lege, mandat strict de stabilitate a preţurilor. Apoi, pentru că în anii de după recesiunea globală din 2009 - 2010, tot mai multe bănci centrale, inclusiv BCE, au apăsat excesiv pe pedala dobânzilor negative (sub rata inflaţiei) cu tendinţe de coborâre spre zero sau chiar până la zero. Şi, mai cu seamă, pentru că în dezbaterea publică globală este vehiculată cu insistenţă teza potrivit căreia actuala inflaţie, stimulată de creşterea preţurilor la energie şi de întreruperile lanţurilor de aprovizionare şi producţie, nu poate fi oprită cu soluţii de politică monetară.
În acelaşi timp, tot în dezbaterea publică globală, este promovată ideea că în confruntarea cu actuala inflaţie băncile centrale nu pot să răzbească singure. Pentru că, dacă s-ar încumeta să izbească direct cauza-cauzelor creşterii preţurilor (criza energetică) ar face mai mult rău decât bine. În sensul că: 1) ar activa rata dobânzii de politică monetară la cote înalte (dar inevitabil real-negative) fără să obţină calmarea preţurilor; 2) în schimb, ar împiedica redresarea economică într-un moment în care criza generală, cu inflaţia de deasupra ei, a făcut ca (chiar şi în ţările bogate) gospodăriile populaţiei să fie zguduite de mari pierderi de venituri. Teoria e validă, practica o confirmă, dar în toată lumea băncile centrale sunt atacate pentru că nu au reuşit să calmeze această inflaţie, care muşcă zdravăn din puterea de cumpărare inclusiv a celor mai tari monede. Tot mai multe voci, în cele mai importante publicaţii, susţin că astăzi strategiile de combatere a inflaţiei înregistrează cel mai spectaculos eşec de după al Doilea Război Mondial până în prezent. Acuzate sunt guvernele, responsabile de bunăstarea oamenilor, dar nici băncile centrale nu sunt iertate.
Subiectul este fierbinte şi merită o analiză detaliată. Plecând de la problemele grele pe care le are de rezolvat acum Banca Centrală Europeană, prima care a vorbit deschis - uneori prin vocile unor experţi din prima linie, de cele mai multe ori prin vocea preşedintelui Christine Lagarde - despre dificultăţile în a stabili diagnostice, ori de a adecva strategiile la realităţi complexe şi complicate. Şi de a reveni ori de câte ori nici diagnosticul, nici tratamentul n-au fost corecte. Dovadă că, din primăvara lui 2021, când inflaţia a început să acumuleze puteri nebănuite, strategiile BCE au fost continuu modelate în acord cu adevărurile pe care „le spun” creşterile de preţuri fără egal în istoria acestei instituţii.
Cert este că atât analizele de specialitate, ale experţilor BCE, cât şi expunerile publice prezentate de doamna Lagarde, au avut mereu în atenţie un obiectiv de cea mai mare însemnătate: perspectiva unei recesiuni ce ar putea fi provocată de înăsprirea politicii monetare. Chiar mai mult: prin cuplarea imperativului împingerii mai sus de zero a dobânzii de politică monetară (unde se află acum) cu oprirea stimulentelor. Vocea preşedintelui BCE a sunat limpede: „Retragerea prematură a stimulentelor fiscale ar pune în pericol redresarea economică”. Şi mai departe: „BCE nu se va grăbi să înăsprească politica monetară!…Nu trebuie să crească dobânzile prea devreme; pentru că asta ar duce fără îndoială la stagnarea creşterii economice”.
Vorbind în Parlamentul European, numărul 1 de la BCE a susţinut că „va fi menţinut cu fermitate obiectivul de stabilitate a preţurilor; ne aşteptăm ca motoarele inflaţiei să tureze mai lent”.
În septembrie, anul trecut, BCE a îmbunătăţit prognoza de inflaţie pentru 2021. Iar în noiembrie, a anunţat oficial că inflaţia a atins deja cel mai înalt vârf şi va începe să coboare. Deşi în realitate inflaţia a continuat să urce, un timp BCE a perseverat să caracterizeze acest fenomen ca fiind tranzitoriu. Ba, mai mult, că îşi va pierde repede suflul. Aşa că, la începutul acestui an, Consiliul de Conducere a confirmat deciziile din decembrie: 1) în cadrul programului de urgenţă, vor continua achiziţiile de active…dar într-un ritm mai lent; 2) va fi menţinută nemodificată dobânda de referinţă la cel mai de jos nivel din istorie.
În privinţa inflaţiei, BCE a venit cu un diagnostic inedit: „situaţia s-a schimbat, riscurile la adresa perspectivei creşterii preţurilor sunt orientate în sus!”… Sunt extrem de sugestive, în aceste sens, declaraţiile liderilor BCE, care vin, gradual, să corecteze enunţuri făcute anterior în contratimp cu realitatea. Recunoscând, astfel, că dezordinea indusă de criza energetică va menţine inflaţia la un nivel ridicat o perioadă mai îndelungată decât s-a crezut iniţial. De aici concluzia că „dobânzile sus” e un tratament inevitabil. Vocile de la BCE deja vorbesc despre două posibile creşteri ale dobânzii de politică monetară în acest an. După ce, mai întâi, BCE va opri achiziţiile de obligaţiuni.
