Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Şase ţinte pentru trei ani şi jumătate

Adrian Vasilescu, BNR: Şase ţinte pentru trei ani şi...

Autor: Adrian Vasilescu

20.05.2015, 00:04 1071

La începutul lui 2008, ultimul an de boom şi întâiul an de criză, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, fiecare pe cont propriu, au făcut publice două importante rapoarte. Ambele vizând rezultatele unei examinări desfăşurate timp de un an, din aprilie 2007 până în martie 2008, privind pregătirea pentru adoptarea euro. Vizate erau zece ţări: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Suedia, Ungaria. Acele ţări – de drept şi de fapt membre ale Uniunii Europene – care erau în competiţie pentru trecerea la euro.

De atunci, an de an, tabloul a cunoscut schimbări importante. Acum, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia sunt deja în Zona Euro. În cursă au rămas Bulgaria, Polonia, România, Suedia, Ungaria. Lor li s-a adăugat Croaţia. Şapte ţări. Plus Regatul Unit şi Danemarca, ţări cu dispensă.

România şi-a anunţat deja decizia prin care se angajează să adere la euro la 1 ianuarie 2019. Va urma o cursă dură, cu obiective concrete şi cu termene intermediare precise. Înainte de linia de sosire urmează a fi marcată o etapă de doi ani în anticamera Zonei Euro.

Avem şanse? Să judecăm. Dacă am fi scăpat trenul de 1 ianuarie 2007, un alt tren nu putea nimeni să ştie când ar mai fi urmat să treacă prin gara noastră. Şi cum a urmat criza, probabil că şi astăzi am fi aşteptat acest tren. Dacă însă, între 2000 şi 2006, România ar fi fost supusă unei analize la sânge, după criteriile moderne ce definesc o economie de piaţă cu adevărat competitivă, atunci n-am fi avut de ce să sperăm că vom lua examenul. Este însă cert, totodată, că n-ar fi trecut un astfel de examen niciuna dintre ţările marelui val, ce au aderat la 1 mai 2004. România şi Bulgaria, constituind valul al doilea, erau chiar mai puţin pregătite. Aşa că Uniunea Europeană ar fi judecat nerealist dacă le-ar fi cerut acestor state, toate ieşite din fostul lagăr comunist, să funcţioneze în economie ca nişte ceasornice elveţiene pentru a fi admise în Uniunea Europeană. Căci abia în marea piaţă aveau ele să înceapă a-şi fortifica deplina capacitate funcţională.

Ce i s-a cerut României ca să obţină notă de trecere? Desigur, să probeze că nu trage chiulul la “încălzire“; că înţelege să facă un antrenament dur, pentru ca în momentul începerii meciului, la 1 ianuarie 2007, să nu fie surclasată dintr-o dată în competiţia economică. De fapt, societatea românească avea de rezolvat, repede, câteva probleme ce o ţineau în loc: să potolească inflaţia galopantă, să înlăture obstacolele la intrarea şi ieşirea din piaţă, să îmbunătăţească mediul de afaceri şi să asigure norme care să-i scutească pe creditori de umilinţe când vor să-şi valorifice creanţele. Fără vreun temei să ne legănăm în iluzia că vom face cumva şi vom bifa ca rezolvate probleme încă departe de a fi rezolvate.

De atunci, am început din nou să măsurăm timpul. Fiindcă am intrat într-un alt program, cel al trecerii la euro. Dar ce înseamnă, în cazul nostru, integrare în Zona Euro? Pe scurt, să adăugăm structurilor noastre europene, definite prin trei puncte cardinale, geografic, cultural şi juridic, pe cel de-al patrulea: economic.

Potrivit evaluărilor celor două foruri, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, în rapoartele publicate în 2008, România îndeplinea, în planul macrostabilizării, numai două criterii din cinci: deficitul bugetar (de  sub 3 la sută) şi datoria publică (situată cu mult sub plafonul de 60 la sută). De aici plecam. La sfârşitul lui 2008 însă, deficitul bugetar sărind peste 5 la sută, mai îndeplineam un singur criteriu.

Acum, în 2015, îndeplinim toate cele cinci criterii nominale: inflaţia, deficitul bugetar, cursul de schimb, dobânzile şi datoria publică. Dar problema problemelor este al şaselea criteriu: convergenţa reală. Soluţia pentru cel de-al şaselea criteriu fiind grăbirea reformelor structurale, unica şansă de a asigura deodată trecerea la euro şi schimbarea modului de viaţă al majorităţii populaţiei. Este o cursă dramatică, pe care societatea românească n-o mai poate evita în niciun chip.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels