Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Şi-acum ce avem de făcut?

Adrian Vasilescu, BNR: Şi-acum ce avem de făcut?

Autor: Adrian Vasilescu

27.08.2014, 00:03 847

De unde pornim în construcţia României de după criză? De la multe lecţii învăţate din 2009 şi până în prezent, de la multe corecţii făcute în aceşti ani în activitatea economică. Dar şi de la un dezacord dramatic între numărul locuitorilor ţării şi valorile PIB-ului. România, a şaptea ţară din Uniunea Europeană după mărimea populaţiei, ocupă abia locul 17 în ceea ce priveşte valoarea adăugată şi locul 27, din 28, în privinţa PIB-ului pe locuitor. La care se adaugă adevărul că societatea românească, în mare parte, nu a ajuns încă la o judecată sănătoasă, care s-o ajute să înţeleagă ce o trage înapoi,  să vadă unde se află şi unde ar putea să ajungă, ce are de făcut. Şi, mai cu seamă, să vadă că nu va scăpa din această capcană dacă nu va fi regenerată munca.

De unde ar putea să înceapă regenerarea dorită a muncii? Numai şi numai de la trezirea din vis a tuturor companiilor răsfăţate până în prezent cu ferirea de competiţie, de la zbaterea lor pentru a se schimba, pentru a produce mai bine, mai ieftin. Căci numai într-un climat concurenţial toate aceste companii vor înţelege că nu mai e de ajuns să producă mai mult, că trebuie să şi vândă ceea ce produc. Să aibă, deci, piaţă. Să fie competitive.

Fără regenerarea muncii, economia nu va prospera, iar producţia internă nu-şi va dobândi sensul real, acela de  furnizor de bunuri şi de servicii pentru consum, de locuri de muncă şi de bani. Pentru o astfel de reformă va fi însă nevoie de mai multă voinţă şi de mai multă înţelegere socială. Şi va fi nevoie, totodată, de tot mai mulţi investitori, care să fie atraşi cu legi bune şi stabile, cu un climat economic prietenos şi cu sisteme optime de valorificare a investiţiilor. Nimic nu-i va atrage însă, într-o mai mare măsură, decât un bun climat investiţional pentru valorificarea optimă a capitalului intern.

Uşor de spus, greu de făcut. Fiindcă după decembrie ’89 economia României a suferit ani mulţi de lâncezeală, de surplus de forţă de muncă în companiile statului şi de creşteri excesive ale şomajului. Fără îndoială, exportul de forţă de muncă a fost şi este o binefacere. Şi dacă înainte de aderarea la Uniunea Europeană barierele au fost doar parţial ridicate pentru lucrătorii români, după aderare lucrurile s-au schimbat în bună măsură, deşi nu în totalitate. Treptat, câmpurile de căpşuni din Spania, şantierele de construcţii din Germania, din Italia şi din alte câteva ţări, spitalele din Germania şi din Marea Britanie, companiile specializate în informatică din nenumărate ţări au adunat, în total, aproape trei milioane de români. Fie creiere, fie oameni buni pentru munci dificile. Există însă şi un revers al medaliei: au plecat şi pleacă în general oameni întreprinzători, în căutarea unei plăţi mai bune pentru munca lor, în timp ce în ţară veniturile din muncă sunt încă neîndestulătoare. Şi nici nu va fi altfel atâta timp cât nu se înregistrează un plus de eficienţă a muncii. Căci nu au de unde să vină câştiguri în plus. Or, numai un alt nivel de câştig va aduce o altă cotă de atractivitate a pieţei muncii din România.

 Populaţia României nu-şi va apropia bunăstarea până când nu se va obişnui cu un efort susţinut, cu muncă sârguincioasă şi, mai ales, cu performanţa. E drept, am lăsat în urmă societatea noastră consumatoristă din anii 2004-2008, când în România se consuma mai mult decât se producea. Dacă însă cei care s-au dezobişnuit să muncească, să facă performanţă, să-şi achite datoriile, să fie corecţi în afaceri vor continua să fie relativ mulţi, dacă o mare parte a populaţiei nu va avea bani mai mulţi pentru a-şi plăti consumul, dacă magazinele, transporturile, turismul, alte servicii nu-şi vor lărgi clientela, pentru că multor oameni nu le ajung banii, primul care pierde va continua să fie bugetul. De pierdut, va pierde şi producţia, care nu-şi va dobândi sensul real, acela de furnizor de bunuri şi servicii acceptate de piaţă. Din această cauză, bunăstarea pe care o dorim va veni încet. Mult prea încet. Şi nici nu va putea să vină mai repede până când nu vom avea mai multă organizare bună a muncii. Şi mai multă eficienţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO