Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Strategia BNR de temperare a creditului în valută are ca punct de plecare anul 2004

Adrian Vasilescu, BNR: Strategia BNR de temperare a creditului în valută are ca punct de plecare anul 2004

Autor: Adrian Vasilescu

21.01.2015, 00:06 668

Ziarul Financiar întreba, luni, într-o pagină rezervată efectelor aprecierii francului elveţian, de ce Banca Naţională a intervenit pentru “restricţionarea administrativă a creditării în valută” abia din 2011 şi nu a făcut-o începând din 2007. Voi sublinia din capul locului că BNR a început seria de “restricţionări administrative” nu în 2011, ci în 2004.

De ce abia în 2004? Fiindcă până atunci n-a fost nevoie de niciun fel de intervenţii în acest sens. Dacă, aşa cum scriam într-un comentariu din 2004, între 2000 şi 2003 PIB-ul ţării, în creştere, era susţinut cu exporturi şi investiţii, care călătoreau cu acceleratul, în timp ce consumul populaţiei călătorea în curse locale, începând din 2004 lucrurile s-au inversat. Creditele, cărora băncile le imprimau ritmuri grăbite, contribuiau determinant la creşterea (nesustenabilă) a consumului. Şi cum împrumuturile în monede străine aveau ponderile cele mai mari, BNR semnala pericolul riscului valutar.

Acum, când semnalele BNR s-au adeverit, o întrebare se repetă paradoxal cu insistenţă în multe dezbateri. Şi anume: de ce se laudă BNR că a informat, a explicat, când de fapt rolul acestei instituţii este acela de a interveni cu măsuri decisive pentru ca băncile să nu ajungă la creditări în exces, îndeosebi în valută, punând în pericol populaţia? Ei bine, începând din 2005 şi până în prezent, an de an, BNR a supravegheat creditarea, a reglementat-o şi abia apoi a comunicat, fiind elaborate în tot acest timp mai multe seturi de norme, menite să asigure evitarea, în general, a riscurilor la creditele destinate persoanelor fizice. În 2007, procesul de normare a creditării de către BNR, potrivit condiţiilor din acel timp, era deja încheiat. Băncii Naţionale i s-a cerut însă atunci să-şi alinieze reglementarea la practicile din Uniunea Europeană. Şi a continuat. În 2007. Regulamentul 3/2007 reglementa aplicarea “principiului creditării responsabile”, din practica europeană, impunând un sistem de creditare responsabil în fiecare bancă, prin norme stabilite în raport de condiţiile specifice, fără centralizări administrative. Apoi, în anii crizei, au fost elaborate noi seturi de norme, adaptate de asemenea cerinţelor europene.

Sintetizând, voi sublinia că din 2004 şi până în prezent la BNR nu s-au adoptat simple decizii, ci a fost elaborată o strategie de reglementare. O strategie eficace, promovând o politică monetară care să nu lase loc pentru relaxări, având însă grijă nici să nu sufoce economia şi nici să nu blocheze accesul populaţiei la îmbunătăţirea nivelului de trai. În plus, strategia BNR a contribuit efectiv la temperarea creditării în valută. Şi subliniez, temperarea şi nu blocarea, pentru că împrumuturile în valută aveau şi un efect benefic. Aveau însă şi un efect secundar nociv, în sensul că ameninţau bunăstarea viitoare pentru un spor imediat de bunăstare, pe care ţara nu-l acoperea cu muncă performantă, ci cu deficite mari ale contului curent. Creditele în franci elveţieni, care erau ieftine… dar se puteau oricând scumpi printr-o mişcare bruscă a cursului valutar, au avut parte de un demers susţinut de temperare.

BNR şi-a pus în practică strategia prin decizii care să îmbine supleţea cu fermitatea, grija de a nu strica nimic din ce s-a obţinut prin înaintarea către economia de piaţă funcţională – liberalizarea preţurilor pe pieţele interne, liberalizarea (desigur administrată) a cursului valutar şi, mai cu seamă, printr-un efort uriaş susţinut clipă de clipă timp de 15 ani, din noiembrie 1991 şi până în septembrie 2006, pentru deplina convertibilitate a leului. Rezultatul? Îl vedem chiar într-un grafic publicat în Ziarul Financiar de luni. Dacă ponderea creditelor în franci elveţieni este de 26 la sută în Ungaria, de 14 la sută în Polonia, de 10 la sută în Austria şi în Croaţia, în România nivelul este de numai 4,7 la sută. De fapt, nivelul real la 30 noiembrie 2014 nu depăşea 3,6 la sută.

AFACERI DE LA ZERO