Un tanar jurnalist de la Curentul, Norel Moise, imi reproseaza ca as fi cinic. Pentru o afirmatie, aceea ca romanii, in cazul in care nu indeplinesc criteriile cerute de norme, dar vor totusi sa contracteze credite imobiliare, isi pot vedea visul implinit cu o conditie: sa-si ia doua sau trei slujbe. Dupa vehementa cu care tanarul meu coleg ma combate, deplangand soarta celor ce sunt nevoiti sa apeleze la imprumuturi bancare, imi da impresia ca afirmatia mea i s-a parut un fel de "cine n-are paine sa manance cozonac". Jur: nu e nici urma de cinism in acest sfat.
Sa judecam. Cine vrea un credit pentru casa, in lei sau in valuta, e nevoit sa-si calculeze doua "neturi". Din salariul brut scade impozitul pe venit. Rezulta "netul unu". Apoi, din "netul unu" scade facturile lunare la lumina, caldura, apa si alte datorii. Rezulta "netul doi". Rata lunara pentru un credit, plus dobanzile si comisioanele, nu va putea sa depaseasca 35 la suta din "netul doi". Asadar, la un credit pe 25 de ani, "netul doi" nu poate fi mai mic, luna de luna, de 787 de euro daca imprumutul e de 40.000 de euro; de 1.181 de euro daca imprumutul e de 60.000 de euro; de 1.575 de euro daca imprumutul e de 80.000 de euro si de 1.968 de euro daca imprumutul e de 100.000 de euro. Desigur, am in vedere sume in lei echivalate in moneda europeana. Ceea ce inseamna ca, in tabloul prezentat, incepem sa socotim de la un "net doi" de 2.754 de lei in sus. Pentru o tanara familie care vrea o casa, pe credit, daca dupa ce-si achita impozitul si facturile ii ramane o suma de 1.000 sau 1.500 de lei, cazul fiind fericit, stie Norel Moise o alta cale cinstita decat "inhamarea" la mai multe slujbe?
Daca eu vreau un credit, pentru o casa, nu pot sa-l obtin. Din cauza varstei. In fata acestei constatari amare, dar adevarate, care e doar realista si nicidecum cinica, nu e nimic de facut. Anii nu pot fi dati inapoi. Un tanar, insa, al carui salariu nu-l face eligibil pentru un credit, are totusi o solutie: sa-si ia doua-trei slujbe. Am vazut in Italia, in aceasta toamna, ca putini tineri se incumeta sa angajeze credite imobiliare daca n-au cel putin doua slujbe. Cei care-i indeamna sa-si asigure astfel viitorul sunt cinici?
Dar a incerca, in imprejurarile actuale, mutarea dezbaterii despre credite din cadrul ei firesc, cel rational, intr-un cadru emotional ce inseamna? Desigur, utopie.
Ma vad nevoit sa invoc, aici, un vechi dicton, ce este mai actual astazi decat acum mai bine de o suta de ani, cand a fost pus in circulatie. Suna aparent ciudat, dar adevarat: "Bancherul iti da umbrela cand e soare si ti-o ia cand ploua". E, desigur, o metafora. O figura de stil bine tintita, din care razbate un adevar semnificativ: acela ca, in relatiile cu bancile, oricare ar fi clientul, o tara, o companie, o familie sau o persoana, nu va exista niciodata sansa de a scapa de saracie primind un credit. Mesajul e cat se poate de limpede: scapa singur de saracie, daca esti in stare, apoi vino la banca si dovedeste ca pe ulita ta a iesit soarele. Daca poti intr-adevar sa dovedesti, banca iti va da umbrela. Adica un credit. Si ti-o va lasa (ori mai mult: iti va da alte si alte umbrele) cat timp reusesti sa mentii soarele.
Asadar, cand vorbim despre starea creditelor, nu putem implica in niciun fel stari afective. Pentru ca, daca vom judeca lucrurile cu sentimentalism, vom reusi cu greu sau nu vom reusi deloc sa rezistam ispitei de a deplange faptul ca o familie de pensionari, sot si sotie, castigand impreuna cateva sute de lei pe luna, si-ar dori un credit de consum, ca sa-si cumpere un frigider, dar nu gaseste intelegere la nicio banca. Voi reveni miercurea viitoare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
