Opinii

Agricultura şi energia nu pot ridica România fără industrie

Agricultura şi energia nu pot ridica România fără industrie

Autor: Sorin Pâslaru

10.10.2012, 00:08 1635

Se discută des de unde vor proveni resursele de creştere pentru România în următorii ani şi sunt amintite mai ales energia şi agricultura, dar puţini vorbesc despre nevoia de industrializare/reindustrializare.

Cazul Oltchim are partea sa bună din acest punct de vedere, de a pune proiectorul asupra scăderilor dramatice ale capacităţilor industriale locale.

În anii '90 un scenariu era ca România să treacă spre aşa-numitul sector terţiar - servicii, pentru a ajunge la un PIB per capita cât mai aproape de cel din Europa de Vest. Numai că socotelile nu s-au potrivit - de fapt, a avut loc mai degrabă o întoarcere către agricultura de subzistenţă a oamenilor care suprapopulau fabricile decât o înaintare către economia serviciilor.

Astfel, conform unui studiu al Eurostat, citat de Mediafax la sfârşitul săptămânii trecute, România a avut în 2011 cel mai ridicat nivel al persoanelor ocupate în sectorul agricol, de 29%, faţă de o medie în UE de 5% persoane ocupate în agricultură. La servicii, media UE este de 70%, iar în România este de 43% ca pondere a numărului de persoane ocupate.

Sigur, productivitatea în fabricile anului 1990 era redusă, erau poate şi de 3-4 ori mai mulţi angajaţi decât necesarul, dar surplusul s-a vărsat către o zonă de productivitate şi mai redusă: agricultura de subzistenţă, unde nici nu se mai poate vorbi de productivitate, ci doar de supravieţuire. Mai mult, deseori nu a fost vorba de vreun surplus, ci pur şi simplu de o desfiinţare cu totul a unor fabrici.

De aici ponderea de 29% a persoanelor ocupate în agricultură şi ponderea de 6,5% a agriculturii în PIB în 2011, încă destul de mare faţă de o pondere de 4% a agriculturii în ţările dezvoltate. Acum, dacă rămânem în paradigma anilor '90 şi insistăm că trebuie să trecem la o economie a serviciilor, se pune problema: cum poţi trece de la agricultura de subzistenţă la servicii fără să treci prin industrie? Poţi? A putut vreo ţară?

De aici, este fără îndoială faptul că trebuie investit în România în agricultură şi energie în anii următori, dar baza de creştere economică, care poate aduce un salt al economiei şi nu numai miliarde de euro în conturile exportatorilor de produs brut, fie acesta gaz, petrol, electricitate, grâu sau viţei - nu este este tot industria, adică procesarea şi produsul final?

Cu atât mai mult cu cât istoria economică a demonstrat că abia trecerea de la agricultură şi exploatarea primară a resurselor la industrie este cea care a asigurat lungi perioade de creştere economică.

În Occident are loc în prezent o dezbatere dacă nu cumva procesul de creştere economică din SUA şi Europa de Vest, privit la scară seculară, s-a încheiat şi dacă nu cumva urmează o lungă perioadă de stagnare, la fel ca aceea de dinainte de 1750.

Într-un articol recent din ziarul francez de afaceri Les Echos scris de Jean-Marc Vittori, Anglia secolului XIX, Franţa până în anii '60 şi China zilelor noastre sunt date ca exemple de ţări şi perioade unde trecerea de la agricultură la industrie a fost o sursă puternică de creştere economică.

Articolul porneşte de la studiul "Is U.S. Economic Growth Over? Faltering Innovation Confronts the Six Headwinds" (Este creşterea economică din SUA epuizată? Motorul inovaţiilor, aproape în pană, înfruntă şase vânturi contrare - engl.), publicat în august 2012 de economistul american Robert J. Gordon de la Northwestern University, care pune sub semnul întrebării ideea că procesul de creştere economică este necontenit.

"De fapt nu a existat niciun fel de creştere economică înainte de 1750 şi nu există nicio garanţie că aceasta va continua la infinit. Mai mult, este posibil ca rapida creştere economică din ultimii 250 de ani să fie un episod unic în istoria omenirii", scrie Gordon.

Economistul american vede trei revoluţii industriale care au marcat evoluţia economiei Statelor Unite şi au permis obţinerea unei creşteri medii anualizate de 1,91% a PIB/capita real în ultimii 200 de ani: motorul cu aburi şi căile ferate între 1750 şi 1830, electricitatea, motorul cu combustie internă, apa curentă, toaletele în casă, comunicaţiile, petrolul şi chimia între 1870 şi 1900 şi computerele, internetul şi telefoanele mobile din 1960 până în prezent.

Aceste revoluţii industriale şi "derivatele" lor (autostrăzile, avioanele, aerul condiţionat în anii '70) au adus în timp însă din ce în ce mai puţin la creşterea productivităţii.

De acum încolo, pentru următorii 30 de ani, economistul american vede o creştere medie anuală de doar 0,2%, nesemnificativă pentru schimbare.

Cele şase turbulenţe care ar "măcina" pe viitor creşterea în SUA şi care vor submina ceea ce pot aduce în termeni de creştere de productivitate viitoarele inovaţii sunt, după opinia lui Robert Gordon: demografia (ieşirea la pensie a generaţiei baby-boom), educaţia (stagnarea de peste 20 de ani a calităţii sale este estimată că va continua), creşterea inegalităţilor, outsoursing-ul (transferul slujbelor în ţări mai sărace), taxele speciale contra încălzirii globale şi deficitele statului şi ale famililiilor americane, excesiv îndatorate.

Acum, dacă pentru statele dezvoltate ar urma teoretic o perioadă de stagnare, ar putea fi cazul şi pentru o ţară precum România? Din 2009 încoace PIB-ul s-a aşezat pe un platou la circa 92% din valoarea anului 2008, cu plus minus 1-2%, iar toate privirile se îndreaptă tot către ţările dezvoltate pentru a afla un răspuns despre evoluţia viitoare a economiei locale.

Sunt voci care spun că inclusiv pentru România va urma o stagnare în următorul deceniu şi că o medie anuală de 3-4% creştere pentru încă 10-20 de ani, cum ar avea nevoie ţara pentru a ajunge la 70-80% din PIB per capita mediu al UE de 25.000 de euro, este Fata Morgana.

Da, există acest risc, iar tendinţa Vestului dezvoltat de a extrage ce se poate de la periferie pentru a mai frâna din încetinirea inerentă explică exact presiunea pentru a dezvolta în România în primul rând agricultura şi energia - deci exploatarea intensivă a resurselor - şi nu prelucrarea acestora, adică industria.

Dar dacă se ia în considerare această matrice a dezvoltării economice descrisă de economistul american, nu este România încă la mijlocul celei de-a doua revoluţii industriale, când trebuie să facă pasul de la agricultură la industrie?

Nu suntem noi într-o fază pe care ei acum o regretă că s-a terminat şi că nu mai pot inventa ceva la fel de important ca tractorul, autostrada, internetul sau avionul să le aducă creşterea economică şi, în consecinţă, îmbunătăţirea semnificativă a nivelului de trai?

De acum încolo ar trebui să contribuie la creşterea productivităţii cei 1.000 km de autostradă care se vor construi, instalarea de apă curentă şi toalete în cele 30% din cele 8 milioane de locuinţe lipsite de aceste facilităţi, generalizarea folosirii computerelor şi a internetului, spre exemplu.

Aceasta însă numai dacă va avea cine să le plătească. Primul punct din lista celor şase ameninţări pentru SUA, slăbiciunea demografică, se va aplica şi României în 20 de ani, când generaţia baby boom, născută în perioada '67-'73, va ieşi la pensie. De asemenea, ultimul punct, îndatorarea excesivă a statului şi a persoanelor fizice, este valabil şi pentru noi.

Outsourcing-ul, adică mutarea joburilor de la Vest la Est, ar trebuit să fie un avantaj pentru industria locală, dar, paradoxal, în pofida salariilor de zece ori mai reduse decât în Occident, România a pierdut în ultimii 20 de ani mai multe slujbe în industrie şi capacităţi industriale decât a câştigat. Lecţia crizei este că cine a avut industrie a rezistat, adică Germania, iar cine s-a bazat pe turism şi construcţii, cum este Spania, a pierdut. Exploatarea mai eficientă a terenurilor agricole sau scoaterea de la 3.000 de metri a gazului natural din Marea Neagră nu vor fi de ajuns pentru dezvoltare.

Doar desăvârşirea şi în România a ultimelor două revoluţii industriale care au adus ţările dezvoltate acolo unde sunt, în 20, 40 sau câţi ani vor fi necesari de acum încolo, vor mări productivitatea şi vor transforma cu adevărat economia locală.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO