• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8254
  • Leu / USD4.6322
Opinii

Agricultura si finante publice: echilibru bun vs. unul rau

Agricultura si finante publice: echilibru bun vs. unul rau
28.03.2006, 00:00 20

Studentii la economie invata despre existenta echilibrelor multiple. Unele sunt precare cand inseamna subutilizare masiva de resurse si stagnare economica; alte echilibre sunt pozitive implicand subutilizare scazuta de resurse si crestere economica competitiva. Evolutia diferita a economiilor poate fi inteleasa si prin prisma varietatii de echilibre in timp.

Oficialii intorsi de la Bruxelles au exprimat convingerea ca vom adera la UE la 1 ianuarie 2007. In acelasi timp, s-a anuntat ceea ce se contura deja ca o probabila monitorizare stricta a Romaniei postaderare. O stire cheie este ca raportul din mai ar contine doua cartonase rosii, care privesc agricultura si finantele publice.

Nu este de mirare atentia ce se acorda agriculturii si finantelor publice din Romania. Chiar daca ministrul Flutur a incercat sa faca multe, starea agriculturii este la mare distanta de ceea ce reclama functionarea buna inauntrul UE. Si in Polonia traieste multa populatie in mediul rural (26-28%, fata de 38-40% la noi) si numeroase ferme acolo sunt mult sub norma optima din UE. Agricultura poloneza este mult mai adaptata la economia de piata si alerta la oportunitati externe. La noi agricultura este, in larga masura, de subzistenta, iar procesul de consolidare a terenurilor, lent si impiedicat, adesea, de neclaritatea drepturilor de proprietate. Productivitatea scazuta, lipsa de finantare reprezinta trasaturi aproape structurale ale economiei mediului nostru rural. De aceea preocuparea expertilor Comisiei fata de agricultura romaneasca este plina de semnificatii.

Finantele publice in Romania nu arata rau daca se vede seria deficitelor bugetare in acest deceniu - o continua scadere. Dar se ridica numeroase semne de intrebare privind bugetul in conditiile aderarii la UE. De ani de zile sectoare cheie pentru o societate moderna - educatie si asistenta medicala - sunt mult subfinantate; cheltuielile de capital in bugetul public au ajuns la 2,7% din PIB in 2005 si exemplele pot continua. Bugetul subfinanteaza cronic domenii care trebuie sa produca bunuri esentiale. Subfinantarea acestor sectoare este exprimata de ponderea veniturilor bugetare in PIB, de sub 30% in ultimii ani.

Citirea sectoarelor care raman cu cartonase rosii poate si trebuie facuta in mod conjugat. Starea agriculturii explica partial nivelul scazut al veniturilor bugetare; agricultura inseamna 12-13% din PIB, dar fiind de subzistenta nu aduce practic nimic la bugetul public. In Bulgaria, unde agricultura este orientata spre piata, ea aduce la bugetul public circa 3-4% din PIB; asta face ca bugetul public sa aiba venituri de 34-35% din PIB. Modernizarea rurala presupune absorbtie masiva de fonduri UE si ar implica dezvoltarea majora a infrastructurii ca si marketizare intensa in agricultura - de aici si venituri bugetare mai mari. Pe de alta parte, daca finantele publice ar reusi o colectare mai buna de taxe si impozite si o extindere a bazei de impozitare -printr-o politica fiscala adecvata - cofinantarea fondurilor europene s-ar solda cu deficite bugetare mici. Modernizarea rurala este vizata de mai bine de 40% din cele 28 mld. euro, alocate de UE pentru 2007-2013.

Absorbtia fondurilor europene este cheie a modernizarii, care leaga mediul rural de finantele publice printr-o legatura organica. Cele doua probabile cartonase rosii ar fi premonitoare in acest sens. Daca vom absorbi putine fonduri, vom avea o evolutie modesta in mediul rural, o dezvoltare lenta a infrastructurii, cu efecte nefavorabile asupra ritmului de crestere economica; adica un echilibru economic submediocru. In schimb, o rata inalta de absorbtie ar implica dezvoltarea intensa a infrastructurii, progresul vizibil al economiei mediului rural, contributii insemnate ale acesteia la bugetul public, totul mergand in logica unui cerc virtuos. Ar rezulta un echilibru dinamic pozitiv in intreaga economie. Avem aici originea unor evolutii posibile sensibil diferite inauntrul UE pornind de la gestionarea tandemului agricultura/mediu rural - finante publice. Apare raspunderea politicii publice in indreptarea economiei pe calea unui echilibru bun, printr-o valorificare cat mai optima a acestui tandem.



* Daniel Daianu este profesor de economie, fost ministru de finante

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.6322
Diferență: -0,8625
Ieri: 4.6725
Azi: 5.8254
Diferență: -0,1217
Ieri: 5.8325
Azi: 4.7915
Diferență: -0,2768
Ieri: 4.8048