• Leu / EUR4.7352
  • Leu / GBP5.3288
  • Leu / USD4.2979
Opinii

Aitistul, pesedistul şi comunistul: asemănări şi deosebiri

Opinie Iulian Anghel, editor ZF

Aitistul, pesedistul şi comunistul: asemănări şi deosebiri

Autor: Iulian Anghel

4 iun 2019 2549

Sunt înjurat peste tot că sunt comunist pentru că susţin opinia unui preşedinte al unui partid liberal: anume ca toată lumea să plătească taxe, iar nişele fiscale să dispară.

Cum e posibil să fiu comunist, dacă susţin ideea unui liberal care, culmea, a mai şi câştigat alegerile?

Desigur, în multe societăţi liberalii au ajuns la stânga, dar astea sunt fineţuri de care, dacă m-aş apuca acum, aş ajunge, pentru mulţi, conchistator care a dus gripă porcină în America şi a omorât lumea, plus că a mai belit trei băştinaşi cu lingura cu care învârtea mămăliga.

Nişele fiscale sunt bune. Dar sunt bune cu măsură. Şi prima casă e o nişă fiscală, ca alte zeci de nişe fiscale din codul nostru fiscal, o harababură din care nu înţelegi nimic în ultima vreme. Dar când tânărul beneficiar ajunge matur, când prinde cheag? Păi mâine mă trezesc că vrea să-i platesc eu casa. Cică: „beneficiul câştigat nu mai poate fi luat înapoi, aşa e constituţional” – îmi scrie cineva. Serios? Adică eu îţi dau ţie o cană cu apă, iar tu ai câştigat beneficiul de a-ţi adăpa turma de capre de la fântâna mea? Nu vrei şi de la frigider? Curat constituţional.

Pentru că nu avea ce să facă, dl Ludovic Orban de la PNL – probabil şi uitându-se pe sondaje din care rezulta că nu l-au prea iubit aitiştii la vot– a zis un lucru de un bun-simţ perfect. Nu trebuie ca unii să plătească taxe, iar alţii nu. Toţi plătim taxe. Desigur că aitiştii care nu plătesc impozit pe venit de vreo 15 ani, dar au ajuns cea mai bine plătită castă socială din RO, au sărit de fund în sus şi e de înţeles. Nimănui nu-i plac taxele.

Aşa am ajuns eu comunist.

Cea mai gravă problemă a României de azi, în opinia mea, este că oamenii nu mai au proprietatea termenilor. Când comuniştii au venit la putere, familiilor noastre, şi cea dinspre mamă şi cea dinspre tată, le-au fost confiscate averile – nişte amărăciuni. O moară, dacă nu greşesc, un lot-două de casă pentru fetele care urmau să se mărite, nişte hectare de pământ. Nimicuri, dar era tot ce aveau ei. Au rămas cu fundul gol, iar copiii lor pe drumuri şi nu erau altceva decât nişte „aitişti agricoli”, adică oameni de condiţie medie pentru acele vremuri. I-a furat vreunui aitist modern averea, azi, cineva? Lexusul vecinului meu aitist văd ca e la loculul lui, la fel cum e sacoşa de rafie a vecinului lui care merge la piaţă dimineaţa şi plăteşte impozit pentru pensia lui.

S-a instalat comunismul, nicio treabă. Şi s-au cam prins unii de cum era treaba. Cretinii prin puşcării, morţi, bătuţi, umiliţi îngrozitor, iar deştepţii la Partid. Pe plaja de la Mamaia Popescu-Dumnezeu citea ostentativ Newsweek pe când omul obişnuit, dacă avea o revistră străină în mână, ajungea la puşcărie. Toţi eram egali, doar că unii erau mai egali ca alţii. Lumea nu avea ce mânca, dar pentru aitiştii Partidului Comunist erau „gospodării de partid” unde aveau de toate: pepsi-cola din care eu am băut pentru prima dată după revoluţie. Carne de porc, carne de curcan, banane. Cam ce e azi prin magazine. Ei aveau pentru că ei făceau PIB-record la hectar pe hârtie. Noi nu le-am avut pentru că făceam PIB mic în realitate.

Şi cum îmi zici mie acum că sunt comunist, cânt eu ceream egalitate şi pentru căţei? Cine este comunistul? Eu? Sau voi care pretindeţi, în numele egalităţii, să fiţi privilegiaţi? Unde este proprietatea termenilor?

PSD a majotar salariile. Bine a făcut. Dar a făcut-o cu un scop. Să-şi facă o gaşcă de votanţi, nu din iubire. Nu le-a ieşit azi, dar o să le iasă pe viitor. Sunt sute de mii de oameni dependenţi de PSD şi, din acest punct de vedere, PSD nu e deloc diferit de PCR, din păcate. Oamenii de nimic ajunşi în fruntea statului, dar umili şi dedicaţi partidului. Oameni care nu au ce să caute în poziţii ministeriale, dar ajunşi acolo pentru că au lins tălpile partidului. Toţi plătiţi bine, aşa cum erau plătiţi fidelii Partidului Comunist.

A cere egalitate de tratament, nu pomană, egalitate de tratament între oameni, aceasta este virtutea democraţiei liberale, cea care a făcut din Uniunea Europeană un enorm succes. Nu nişe fiscale la tot pasul, – desigur sunt peste tot în lume, nu asta e problema, ele pot fi acordate, dacă înteresul societăţii o cere. Dar nu este normal ca o pensie de 1.500 de lei să fie impozitată, iar un salariu de 10.000 de lei, nu. Unde e comunismul aici?

Dar, dacă eu zic că este normal ca oamenii să fie egali, tu-mi zici că sunt comunist. Cum să fie eu comunist când comuniştii mâncau la cantina de partid, în vreme ce eu miroseam friptura pe la terasele lor cu un colţ de pâine în mână? Aş fi comunist dacă aş cere cartelă ca să mănânc şi eu la cantina la care doar 2% au acces, dar eu nu cer. Da, „comunism” înseamnă a deţine proprietăţi în comun. Dar istoria a judecat altfel. Aşa că trebuie să fii atent şi la etimologii şi la viaţă.

Aşa cum se arată azi, „comunist” este cel care cere excepţii de la norme şi reguli, nu cel care vrea egalitate pentru cetăţeni. Ce paradox. Pentru că viaţa a bătut etimologia. Nu eu sunt comunist, ci voi care credeţi că aveţi un statut privilegiat şi credeţi că vi se cuvine asta. Că faceţi PIB la hectar.

Problema taxelor în România este una serioasă. Foarte serioasă. Trebuie regândită, şi acestă furtună într-un pahar cu apă este doar primul episod.

 
 
Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7352
Diferență: -0,0042
Ieri: 4.7340
Azi: 4.2979
Diferență: 0,7619
Ieri: 4.2803
Azi: 5.3288
Diferență: 0,3106
Ieri: 5.3251
Azi: 4.3226
Diferență: 0,0324
Ieri: 4.3235