Atenţia tuturor este, de câteva zile bune, îndreptată către cele două Palate – Cotroceni şi Victoria şi către discuţiile care se poartă pentru nominalizarea unui nou premier. În 2020, pentru prima oară de la Marea Depresiune, şi economiile avansate, şi cele emergente au intrat în recesiune. Cel de-al doilea val al pandemiei a mărit presiunea – consumul scade, schimburile comerciale suferă. În acest context, redresarea şi relansarea economică vor veni dacă statele vor şti să ofere companiilor un spaţiu de manevră şi acele măsuri care să le susţină. Pe scurt, despre câteva priorităţi fiscale imediate pe care noul Guvern ar trebui să le ia în calcul pentru relansare.
România are şanse reale de relansare economică post-pandemie, chiar Fondul Monetar Internaţional (FMI) ne creditează, previzionând o creştere reală de peste 4,5% an/an în 2021. Acest lucru va depinde, evident, de evoluţiile viitoare ale partenerilor noştri, de evoluţia pandemiei, dar şi de cât de bine ne vom juca şansele şi cum vom şti să gestionăm economia. Măsurile la care mă voi referi în continuare ar putea contribui la poziţionarea corectă la punctul de start al redresării-relansării.
Prima prioritate şi cea mai importantă este, dat fiind contextul economic actual, păstrarea sistemului actual de impozitare, şi mă refer aici în special la păstrarea cotei unice pentru impozitul pe venit şi impozitul pe profit.
Pentru a-mi susţine afirmaţiile, voi face apel la recomandările aceluiaşi organism internaţional, FMI, devenit în ani un simbol al austerităţii: ”Criza nu s-a terminat! Continuaţi să cheltuiţi (înţelept). O retragere prematură a sprijinului ar aduce un prejudiciu suplimentar asupra mijloacelor de trai şi ar spori probabilitatea unor falimente pe scară largă, care la rândul lor ar putea pune în pericol recuperarea”. Am citat dintr-un document publicat pe site-ul instituţiei, care venea să precizeze că, într-un astfel de scenariu, cicatricele generate de criză ar deveni mult mai profunde.
Un alt argument ar fi acela că este în van să stabileşti impozite care nu pot fi plătite de către contribuabili, argument recunoscut de reprezentanţii Ministerului de Finanţe.
Pe de altă parte, suntem cu toţii conştienţi de mărimea deficitului bugetar, dar ar fi de dorit ca statul să îşi acopere acest deficit fără să apeleze la majorarea impozitelor. Cum se poate face asta? Prin întărirea disciplinei de colectare – doar din recuperarea deficitului de încasare a TVA, unde an de an suntem pe ultimul loc în Europa, am putea acoperi o parte bună din deficit. Digitalizarea Fiscului şi automatizarea proceselor, inclusiv prin introducerea SAF-T, ar ajuta la realizarea acestui deziderat. Salutăm progresele făcute de Ministerul de Finanţe şi ANAF în zona digitalizării, demarajul rapid pe care l-au avut în plină pandemie, şi, bazându-ne pe aceste fapte, îndrăznim să spunem că ar fi posibilă şi întărirea colectării.
De altfel, modelele altor ţări ne pot inspira. Italia şi-a folosit facturarea electronică în întărirea colectării, Portugalia a apelat, la rândul ei, la utilizarea datelor din facturi, Belgia a introdus casele de marcat certificate, Polonia a apelat la un sistem de stimulare/sancţiune şi a introdus SAF-T - fişierul standard de raportare. Toate acestea sunt îndemnuri la acţiune.
În paralel, noul Guvern ar trebui să se concentreze şi către combaterea evaziunii fiscale şi aducerea la lumină a economiei gri. Trebuie să fiscalizăm cât mai multe venituri, ceea ce va aduce implicit mai mulţi bani la buget şi va contribui la asanarea mediului de afaceri, curăţindu-l, prin reducerea concurenţei incorecte pe seama diferenţei de taxe şi impozite.
Clarificarea legislaţiei cu privire la activităţile de cercetare-dezvoltare-inovare, în aşa fel încât facilităţile fiscale acordate acestui sector să poată fi aplicate cu adevărat, ar fi o altă prioritate fiscală pe care viitorul guvern ar trebui să o aibă în vedere, pentru că vorbim de sectoare cu un foarte mare potenţial de a aduce valoare adăugată ţării şi contribuţii semnificative la buget.
O altă zonă pe care o considerăm prioritară este cea a relaţiei contribuabilului cu Fiscul, care ar trebui echilibrată, iar ANAF ar fi de dorit să îşi asume mai bine rolul său de îndrumător. Până la urmă, aşa cum o spune şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare: ”coloana vertebrală a eforturilor administraţiilor fiscale ar trebui să fie reprezentată de stimularea şi gestionarea conformării voluntare a contribuabililor în raportarea veniturilor impozabile şi în plata impozitelor”. Atunci când autorităţile fiscale vor trata cu adevărat contribuabilii ca pe nişte clienţi, nu ca pe o sursă de evaziune şi alte probleme fiscale, atunci şi conformarea voluntară va spori, crescând mult gradul de colectare şi reducând mult costul ei.
În final, o altă recomandare: clarificarea pe termen mediu a poziţiei pe care o va adopta România în privinţa Green Deal şi în aplicarea noilor taxe şi impozite discutate la nivel european şi global. Mă refer aici la costurile aferente planului de relansare al Comisiei Europene: impozitul pe reziduurile din plastic nereciclate, o taxă pe carbon, introducerea unui nou sistem de tranzacţionare a emisiilor din sectoarele aviatic şi maritim, dar şi o taxa pe tranzacţiile financiare sau una pe afaceri digitale. Ştim cu toţii câţi bani vor veni din partea Europei – cele 80 de miliarde de euro? - şi ne-am entuziasmat de cât de multe putem face cu ei, dar s-a vorbit semnificativ mai puţin despre cum vom face rost de bani. Pentru a obţine cele 750 de miliarde, scutul financiar de protecţie oferit de Uniunea Europeană, ar fi necesar să se împrumute însăşi Uniunea, cu costuri mai mici, dar cu costuri care vor trebui recuperate de undeva.
Este limpede pentru oricine că noul Guvern va avea multe de făcut. Nu doar pe parte fiscală, ci şi în sectorul proiectelor capabile să atragă banii europeni pe care ni-i pune la dispoziţie Uniunea, în cel al proiectelor de infrastructură şi în multe altele. E nevoie de continuarea iniţiativelor bune deja începute, dar şi de punerea în practică a ideilor noi care sunt încă în faza de concepţie.
