Criza sanitară generată de COVID-19 este dificilă, fără îndoială, dar criza economică şi socială care a început deja poate fi la fel sau cu mult mai rea dacă economiei nu i se permite să iasă din starea de hibernare cât mai curând posibil.
E chiar aşa de rău pentru toată lumea în economie? Se pare că există câteva industrii câştigătoare în acest haos generat de pandemie: industria IT şi tot ce ţine de digitalizare (companiile care obişnuiau să se gândească la digitalizare ca la ceva ce mai poate aştepta sunt acum forţate să îmbrăţişeze transformarea digitală pe repede înainte), industria alimentară (oamenii pot trăi fără multe dintre facilităţile moderne de lux, dar nimeni nu poate trăi fără mâncare şi în vremuri de pandemie oamenii încep să cumpere impulsiv şi să facă provizii chiar dacă nu este cu adevărat necesar), e-commerce (cu mall-urile închise, e-commerce-ul înfloreşte şi curierii aleargă să satisfacă diversele comenzi), farma (oamenii vor avea întotdeauna nevoie de medicamente, deci probabil că nu există prea multă elasticitate a acestei pieţe) şi producătorii de echipamente medicale (măşti, mănuşi, dezinfectanţi şi alte produse pentru lupta împotriva bolii au devenit acum mărfuri rare şi oricine le poate produce când este cea mai mare nevoie de ele are un avantaj clar). Dar majoritatea celorlalte industrii sunt în cădere liberă.
Ce ne învaţă istoria? Istoria ne-a învăţat că în general crizele economice au dus la revolte sociale. Ca să luăm doar un exemplu, unul dintre primele evenimente din revoluţia franceză a fost aşa numitul Marş din Octombrie. Credeţi că a avut ceva de-a face cu ideile intelectuale luminate asociate în general cu revoluţia franceză? Nu, de fapt a fost vorba de preţul ridicat şi lipsa pâinii, acestea au dus la mărşăluirea oamenilor pe străzile din Paris în octombrie 1789. Şi societatea noastră este cu mai bine de 200 de ani înainte pe scara evoluţiei, dar piramida nevoilor nu a trecut prin schimbări majore.
Dacă ne uităm la ce se întâmplă la nivel global acum, multe state (în special cele vestice) încep să conştientizeze unul dintre efectele principale ale globalizării care necesită o ajustare: o creştere prea mare a ponderii serviciilor în economie comparativ cu producţia. Cea mai mare parte a producţiei globale s-a mutat în China şi în alte ţări emergente în ultimii 30 de ani. Aceasta creează o mare dependenţă globală faţă de aceste ţări care s-ar putea să nu fie întotdeauna transparente sau dispuse să respecte aceleaşi reguli ale jocului ca cele practicate sau aşteptate în lumea occidentală. Putem vedea, de exemplu, criza echipamentelor medicale, a medicamentelor sau a materiilor prime esenţiale pentru multe alte industrii. Din păcate, acesta este reversul medaliei abordării occidentale cu privire la profituri: producem sau cumpărăm cu un dolar în China şi vindem cu 15 dolari pe pieţele occidentale.
În aceste vremuri istorice, indiferent cât de mult am admira teoria laisser-faire a lui Adam Smith, nu ne permitem luxul de a ne lăsa economia să fie condusă doar de mâna invizibilă. Economia are nevoie de un ceas deşteptător şi guvernul trebuie să intervină şi să folosească fiecare instrument pe care îl are la dispoziţie pentru a evita o recesiune în formă de L. Nimeni nu mai visează probabil la o curbă a revenirii în formă de V, dar cu măsurile adecvate atât din partea statului, cât şi a sectorului privat, bumerangul care loveşte economiile la viteză maximă ar putea macăr să încetinească şi să ajungem la o revenire în formă de U cât mai scurt. Asemenea strategii guvernamentale trebuie adaptate fiecărei ţări. Trebuie să se ia în calcul caracteristicile fiecărei economii şi societăţi. Altfel, este foarte posibil să aibă afecte adverse pe termen mediu şi lung.
La ce să ne aşteptăm în sectorul privat? În orice scenariu şi indiferent de tipul curbei de revenire din recesiune, vom vedea mai multe sau mai puţine concedieri, falimente, restructurări ale împrumuturilor sau chiar ştergerea lor, vânzări forţate, renegocieri de contracte, litigii cu privire la forţa majoră sau impreviziune sau alte scenarii de ieşire din contracte sau de renegociere, mai multe transformări digitale. Flexibilizarea raporturilor de muncă s-ar putea să devină noua normalitate oriunde este posibil.
Totuşi, putem doar să sperăm că băncile nu vor fi afectate prea mult (prin restructurări sau ştergeri de datorii, falimente etc), pentru că dacă scade prea mult creditul, revenirea va dura cu mult mai mult. De asemenea, să sperăm că investitorii serioşi care adaugă valoare în economie nu vor ieşi de pe piaţa noastră pentru a se muta pe alte pieţe, care le pot oferi mai mult, întrucât aceasta ar duce la un nou val de investiţii speculative (după cum am văzut în istoria recentă), care nu ar aduce nici o valoare adăugată.
Dacă ne uităm la crizele economice din istorie şi la lecţiile învăţate din greşeli, putem prezice că vizionarii care vor fi capabili să se adapteze, să îşi reinventeze business-urile şi să identifice oportunităţile care apar în fiecare criză vor fi marii câştigători. Aşa că de ce să nu:
- Accelerăm digitalizarea
- Încurajăm flexibilitatea raporturilor de muncă (oriunde este posibil), aceasta ar putea de asemenea să crească eficienţa şi să permită o scădere de costuri
- Fim flexibili în renegocierea contractelor pentru a ne adapta noilor realităţi atunci când este rezonabil. Companiile s-ar putea să piardă puţin pe termen scurt, dar să câştige un client sau un furnizor şi poate mai multă recunoaştere pe termen lung. Nimeni nu se poate salva singur, putem reuşi doar prin cooperare. Aceia care vor învăţa adevăratul sens al rezonabilităţii şi solidarităţii şi care vor putea să renunţe puţin la propria lăcomie vor avea şanse mai bune de supravieţuire. Şi fie criză sau nu, nimeni nu poate supravieţui pe termen lung bazându-se pe hazardul moral. Aceasta se aplică atât IMM-urilor, cât şi marilor corporaţii (am învăţat din colapsul Lehman Brothers că nimeni nu este prea mare pentru a cădea).
- Reconvertim oamenii şi/sau liniile de business pentru a răspunde noilor realităţi. De exemplu, dacă funcţionează mai bine comenzile online decât magazinele tradiţionale în anumite industrii, de ce să nu facem trecerea la online, integral sau într-o proporţie mai mare decât înainte? Schimbarea e dificilă, dar uneori poate fi singura modalitate de a merge înainte.
La ce să ne aşteptăm de la guvern? Nimeni nu spune că este uşor de ales între a păstra actualele restricţii în încercarea de a salva cât mai multe vieţi posibil şi a începe relaxarea care ar permite economiei să se întoarcă treptat la viaţă. Este, într-adevăr, o alegere dificilă (l’embarras du choix). Dar mai devreme sau mai târziu va trebui să conştientizăm că economia trebuie să iasă din această hibernare, întrucât măsurile bine intenţionate de altfel luate de stat până acum sunt insuficiente şi nu pot menţine business-urile pe linia de plutire. Schema de salvare UE şi finanţarea de la FMI nu trebuie ratate, dar nici acestea nu sunt suficiente pentru toată lumea.
Cum ar putea guvernul nostru să găsească un echilibru în managementul celor două crize şi să înceapă să scoată economia din această comă? Câteva idei:
- Putem continua izolarea categoriilor vulnerabile (oamenii în vârstă sau chiar persoanele mai tinere cu afecţiuni medicale preexistente care îi plasează în categoria de risc) şi a celor confirmaţi ca fiind bolnavi, care prezintă simptome sau care au intrat în contact cu persoane infectate, dar tuturor celorlalţi ar trebui să li se permită să se întoarcă la muncă, mai ales în sectoarele de producţie (industrie, fabrici, agricultură, sectorul alimentar). Nu este o soluţie lipsită de riscuri, evident, dar vom ajunge aici la un moment dat, aşa că de ce nu mai devreme decât mai târziu? Nimeni nu spune că ar trebui să ni se permită să ne înghesuim în locuri aglomerate imediat sau că ar trebui să renunţăm la măsurile rezonabile de protecţie cum ar fi telemunca (unde este posibil), programul de lucru flexibil pentru a evita aglomeraţia din mijloacele de transport în comun la ore de vârf, păstrarea unei distanţe rezonabile într-un magazin/restaurant sau fundamentalul spălat pe mâini (care ar trebui să fie normalitatea, nu doar o măsură extraordinară în vremuri de epidemie). Aşteptăm cu nerăbdare să vedem dacă şi când statul va apăsa butonul de restart, fiecare zi de întârziere ne va costa probabil cu mult mai mult în viitor.
- Statul ar trebui să facă tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a nu rata oportunităţile existente în cadrul schemei de ajutor UE şi a finanţării de la FMI pentru a da o mână de ajutor IMM-urilor şi poate nu numai. Şi aceasta ar trebui să se întâmple repede şi eficient, cu cât mai puţine hârtii posibil. Dacă în alte geografii (precum Elveţia), IMM-urile care aplică pentru ajutor de la stat în contextul pandemiei îşi pot vedea banii în cont în mai puţin de 24 de ore, aceasta înseamnă că se poate. Şi dacă se poate în altă parte, înseamnă că se poate şi în Romania, dacă există voinţă.
- Relaxarea taxelor (măcar suspendarea/amânarea) şi amânarea termenelor pentru depunerea documentelor fiscale neesenţiale pentru o perioadă suficientă ar fi benefice pentru cei mai mulţi contribuabili care se zbat să supravieţuiască în aceste vremuri. Asemenea prevederi ar trebui să fie reglementate cu mare atenţie pentru a evita încurajarea celorlalţi către hazardul moral, din contră. Statul trebuie să menţină un nivel bun al procesului de colectare în timpuri ca acestea.
- Digitalizareaînsectorulpublic care să înlocuiască birocraţia ar face mai uşoară viaţa sectorului privat şi ar duce la reducerea costurilor atât în bugetele publice, cât şi în cele private. Multe companii private au fost nevoite sa treacă la digitalizare peste noapte de la începutul pandemiei pentru a supravieţui şi instituţiile publice au făcut de asemenea câţiva paşi de apreciat în această direcţie, cel puţin pentru durata stării de urgenţă. Dar există încă loc de îmbunătăţit şi anumite măsuri de digitalizare luate pentru durata stării de urgenţă ar trebui să devină noua normalitate şi când starea de urgenţă va înceta.
- Liderii din business şi-au unit deja vocile şi ideile pentru repornirea motoarelor economiei în scrisori deschise către guvern. Ascultarea a ceea ce are de spus mediul privat este mai importantă decât oricând şi un dialog public-privat real va fi esenţial pentru succesul revenirii. O abordare strategică susţinută, bazată pe parteneriatul public privat şi cu o creştere bazată pe productivitate mai mult decât pe consum (cu un echilibru mai raţional între producţia industrială, servicii şi agricultură) ar fi o modalitate raţională de a privi înainte.
Concluzie: Mai devreme sau mai târziu criza sanitară va încetini şi, aşa cum spune cântecul care a fost simbolul speranţei în al doilea război mondial, We will meet again (Ne vom revedea). Dar durata şi durerea recuperării economice depind atât de cât de repede şi de eficient va permite statul economiei să revină la viaţă, cât şi de cum va putea fiecare business să se adapteze noilor realităţi
Alina Stăvaru şi Alexandru Retevoescu, parteneri RTPR: Criza sanitară versus criza economică: dificultatea alegerii |
Criza sanitară generată de COVID-19 este dificilă, fără îndoială, dar criza economică şi socială care a început deja poate fi la fel sau cu mult mai rea dacă economiei nu i se permite să iasă din starea de hibernare cât mai curând posibil.
E chiar aşa de rău pentru toată lumea în economie? Se pare că există câteva industrii câştigătoare în acest haos generat de pandemie: industria IT şi tot ce ţine de digitalizare (companiile care obişnuiau să se gândească la digitalizare ca la ceva ce mai poate aştepta sunt acum forţate să îmbrăţişeze transformarea digitală pe repede înainte), industria alimentară (oamenii pot trăi fără multe dintre facilităţile moderne de lux, dar nimeni nu poate trăi fără mâncare şi în vremuri de pandemie oamenii încep să cumpere impulsiv şi să facă provizii chiar dacă nu este cu adevărat necesar), e-commerce (cu mall-urile închise, e-commerce-ul înfloreşte şi curierii aleargă să satisfacă diversele comenzi), farma (oamenii vor avea întotdeauna nevoie de medicamente, deci probabil că nu există prea multă elasticitate a acestei pieţe) şi producătorii de echipamente medicale (măşti, mănuşi, dezinfectanţi şi alte produse pentru lupta împotriva bolii au devenit acum mărfuri rare şi oricine le poate produce când este cea mai mare nevoie de ele are un avantaj clar). Dar majoritatea celorlalte industrii sunt în cădere liberă.
Ce ne învaţă istoria? Istoria ne-a învăţat că în general crizele economice au dus la revolte sociale. Ca să luăm doar un exemplu, unul dintre primele evenimente din revoluţia franceză a fost aşa numitul Marş din Octombrie. Credeţi că a avut ceva de-a face cu ideile intelectuale luminate asociate în general cu revoluţia franceză? Nu, de fapt a fost vorba de preţul ridicat şi lipsa pâinii, acestea au dus la mărşăluirea oamenilor pe străzile din Paris în octombrie 1789. Şi societatea noastră este cu mai bine de 200 de ani înainte pe scara evoluţiei, dar piramida nevoilor nu a trecut prin schimbări majore.
Dacă ne uităm la ce se întâmplă la nivel global acum, multe state (în special cele vestice) încep să conştientizeze unul dintre efectele principale ale globalizării care necesită o ajustare: o creştere prea mare a ponderii serviciilor în economie comparativ cu producţia. Cea mai mare parte a producţiei globale s-a mutat în China şi în alte ţări emergente în ultimii 30 de ani. Aceasta creează o mare dependenţă globală faţă de aceste ţări care s-ar putea să nu fie întotdeauna transparente sau dispuse să respecte aceleaşi reguli ale jocului ca cele practicate sau aşteptate în lumea occidentală. Putem vedea, de exemplu, criza echipamentelor medicale, a medicamentelor sau a materiilor prime esenţiale pentru multe alte industrii. Din păcate, acesta este reversul medaliei abordării occidentale cu privire la profituri: producem sau cumpărăm cu un dolar în China şi vindem cu 15 dolari pe pieţele occidentale.
În aceste vremuri istorice, indiferent cât de mult am admira teoria laisser-faire a lui Adam Smith, nu ne permitem luxul de a ne lăsa economia să fie condusă doar de mâna invizibilă. Economia are nevoie de un ceas deşteptător şi guvernul trebuie să intervină şi să folosească fiecare instrument pe care îl are la dispoziţie pentru a evita o recesiune în formă de L. Nimeni nu mai visează probabil la o curbă a revenirii în formă de V, dar cu măsurile adecvate atât din partea statului, cât şi a sectorului privat, bumerangul care loveşte economiile la viteză maximă ar putea macăr să încetinească şi să ajungem la o revenire în formă de U cât mai scurt. Asemenea strategii guvernamentale trebuie adaptate fiecărei ţări. Trebuie să se ia în calcul caracteristicile fiecărei economii şi societăţi. Altfel, este foarte posibil să aibă afecte adverse pe termen mediu şi lung.
La ce să ne aşteptăm în sectorul privat? În orice scenariu şi indiferent de tipul curbei de revenire din recesiune, vom vedea mai multe sau mai puţine concedieri, falimente, restructurări ale împrumuturilor sau chiar ştergerea lor, vânzări forţate, renegocieri de contracte, litigii cu privire la forţa majoră sau impreviziune sau alte scenarii de ieşire din contracte sau de renegociere, mai multe transformări digitale. Flexibilizarea raporturilor de muncă s-ar putea să devină noua normalitate oriunde este posibil.
Totuşi, putem doar să sperăm că băncile nu vor fi afectate prea mult (prin restructurări sau ştergeri de datorii, falimente etc), pentru că dacă scade prea mult creditul, revenirea va dura cu mult mai mult. De asemenea, să sperăm că investitorii serioşi care adaugă valoare în economie nu vor ieşi de pe piaţa noastră pentru a se muta pe alte pieţe, care le pot oferi mai mult, întrucât aceasta ar duce la un nou val de investiţii speculative (după cum am văzut în istoria recentă), care nu ar aduce nici o valoare adăugată.
Dacă ne uităm la crizele economice din istorie şi la lecţiile învăţate din greşeli, putem prezice că vizionarii care vor fi capabili să se adapteze, să îşi reinventeze business-urile şi să identifice oportunităţile care apar în fiecare criză vor fi marii câştigători. Aşa că de ce să nu:
- Accelerăm digitalizarea
- Încurajăm flexibilitatea raporturilor de muncă (oriunde este posibil), aceasta ar putea de asemenea să crească eficienţa şi să permită o scădere de costuri
- Fim flexibili în renegocierea contractelor pentru a ne adapta noilor realităţi atunci când este rezonabil. Companiile s-ar putea să piardă puţin pe termen scurt, dar să câştige un client sau un furnizor şi poate mai multă recunoaştere pe termen lung. Nimeni nu se poate salva singur, putem reuşi doar prin cooperare. Aceia care vor învăţa adevăratul sens al rezonabilităţii şi solidarităţii şi care vor putea să renunţe puţin la propria lăcomie vor avea şanse mai bune de supravieţuire. Şi fie criză sau nu, nimeni nu poate supravieţui pe termen lung bazându-se pe hazardul moral. Aceasta se aplică atât IMM-urilor, cât şi marilor corporaţii (am învăţat din colapsul Lehman Brothers că nimeni nu este prea mare pentru a cădea).
- Reconvertim oamenii şi/sau liniile de business pentru a răspunde noilor realităţi. De exemplu, dacă funcţionează mai bine comenzile online decât magazinele tradiţionale în anumite industrii, de ce să nu facem trecerea la online, integral sau într-o proporţie mai mare decât înainte? Schimbarea e dificilă, dar uneori poate fi singura modalitate de a merge înainte.
La ce să ne aşteptăm de la guvern? Nimeni nu spune că este uşor de ales între a păstra actualele restricţii în încercarea de a salva cât mai multe vieţi posibil şi a începe relaxarea care ar permite economiei să se întoarcă treptat la viaţă. Este, într-adevăr, o alegere dificilă (l’embarras du choix). Dar mai devreme sau mai târziu va trebui să conştientizăm că economia trebuie să iasă din această hibernare, întrucât măsurile bine intenţionate de altfel luate de stat până acum sunt insuficiente şi nu pot menţine business-urile pe linia de plutire. Schema de salvare UE şi finanţarea de la FMI nu trebuie ratate, dar nici acestea nu sunt suficiente pentru toată lumea.
Cum ar putea guvernul nostru să găsească un echilibru în managementul celor două crize şi să înceapă să scoată economia din această comă? Câteva idei:
- Putem continua izolarea categoriilor vulnerabile (oamenii în vârstă sau chiar persoanele mai tinere cu afecţiuni medicale preexistente care îi plasează în categoria de risc) şi a celor confirmaţi ca fiind bolnavi, care prezintă simptome sau care au intrat în contact cu persoane infectate, dar tuturor celorlalţi ar trebui să li se permită să se întoarcă la muncă, mai ales în sectoarele de producţie (industrie, fabrici, agricultură, sectorul alimentar). Nu este o soluţie lipsită de riscuri, evident, dar vom ajunge aici la un moment dat, aşa că de ce nu mai devreme decât mai târziu? Nimeni nu spune că ar trebui să ni se permită să ne înghesuim în locuri aglomerate imediat sau că ar trebui să renunţăm la măsurile rezonabile de protecţie cum ar fi telemunca (unde este posibil), programul de lucru flexibil pentru a evita aglomeraţia din mijloacele de transport în comun la ore de vârf, păstrarea unei distanţe rezonabile într-un magazin/restaurant sau fundamentalul spălat pe mâini (care ar trebui să fie normalitatea, nu doar o măsură extraordinară în vremuri de epidemie). Aşteptăm cu nerăbdare să vedem dacă şi când statul va apăsa butonul de restart, fiecare zi de întârziere ne va costa probabil cu mult mai mult în viitor.
- Statul ar trebui să facă tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a nu rata oportunităţile existente în cadrul schemei de ajutor UE şi a finanţării de la FMI pentru a da o mână de ajutor IMM-urilor şi poate nu numai. Şi aceasta ar trebui să se întâmple repede şi eficient, cu cât mai puţine hârtii posibil. Dacă în alte geografii (precum Elveţia), IMM-urile care aplică pentru ajutor de la stat în contextul pandemiei îşi pot vedea banii în cont în mai puţin de 24 de ore, aceasta înseamnă că se poate. Şi dacă se poate în altă parte, înseamnă că se poate şi în Romania, dacă există voinţă.
- Relaxarea taxelor (măcar suspendarea/amânarea) şi amânarea termenelor pentru depunerea documentelor fiscale neesenţiale pentru o perioadă suficientă ar fi benefice pentru cei mai mulţi contribuabili care se zbat să supravieţuiască în aceste vremuri. Asemenea prevederi ar trebui să fie reglementate cu mare atenţie pentru a evita încurajarea celorlalţi către hazardul moral, din contră. Statul trebuie să menţină un nivel bun al procesului de colectare în timpuri ca acestea.
- Digitalizareaînsectorulpublic care să înlocuiască birocraţia ar face mai uşoară viaţa sectorului privat şi ar duce la reducerea costurilor atât în bugetele publice, cât şi în cele private. Multe companii private au fost nevoite sa treacă la digitalizare peste noapte de la începutul pandemiei pentru a supravieţui şi instituţiile publice au făcut de asemenea câţiva paşi de apreciat în această direcţie, cel puţin pentru durata stării de urgenţă. Dar există încă loc de îmbunătăţit şi anumite măsuri de digitalizare luate pentru durata stării de urgenţă ar trebui să devină noua normalitate şi când starea de urgenţă va înceta.
- Liderii din business şi-au unit deja vocile şi ideile pentru repornirea motoarelor economiei în scrisori deschise către guvern. Ascultarea a ceea ce are de spus mediul privat este mai importantă decât oricând şi un dialog public-privat real va fi esenţial pentru succesul revenirii. O abordare strategică susţinută, bazată pe parteneriatul public privat şi cu o creştere bazată pe productivitate mai mult decât pe consum (cu un echilibru mai raţional între producţia industrială, servicii şi agricultură) ar fi o modalitate raţională de a privi înainte.
Concluzie: Mai devreme sau mai târziu criza sanitară va încetini şi, aşa cum spune cântecul care a fost simbolul speranţei în al doilea război mondial, We will meet again (Ne vom revedea). Dar durata şi durerea recuperării economice depind atât de cât de repede şi de eficient va permite statul economiei să revină la viaţă, cât şi de cum va putea fiecare business să se adapteze noilor realităţi
