Care este obiectivul României? Unul singur: să atingem un standard de viaţă la nivelul mediu din UE în zona Euro. Nu numai în termeni de PIB pe locuitor, pentru că poate fi însoţită de o mare inechitate în societate, de polarizare, ci şi în termeni de infrastructură, educaţie, sănătate, echipare a localităţilor - în sensul accesibilităţii pentru majoritatea populaţiei.
Cum se poate ajunge acolo într-o periodă rezonabilă de timp de 15-20-25 de ani?
Trei forţe trebuie puse la lucru pentru a evita capcana economiei mici a României:
1. Investiţii în capitalul fizic şi în resursele umane.
Aici rolul statului este destul de clar: infrastructură, educaţie, sănătate etc.
Nu e clar cum să susţină statul un sector sau altul economic, un export românesc sau altul, aşa cum am făcut pentru IT cu scutirea de impozit pe salariu. Pentru că a te băga pe sectoare ajungi la greşeli, fără o ţintă de dezvoltare, fără o analiză de competitivitate şi fără capacitate de proiecţie corectă. De aceea am propus crearea Consiliului Naţional de Competitivitate. Proiectul de lege se află în dezbatere parlamentară, iar joi e în audiere publică la reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.
2. Sisteme eficiente de alocare a resurselor.
Aici e mult de lucru, mai ales în zona alocării resurselor din bugete publice şi din fonduri europene.
Cum alocăm eficient? Prin apelul liberal într-o mai mare măsură la economia antreprenorială, la pieţe, la concurenţă corectă, la achiziţii publice loiale, la proprietate privată, la parteneriate public-private, pe scurt la competivitate.
Pe de o parte, avem investiţii nenumărate neterminate, autostrăzi care se dărâmă etc. Dacă ne uităm la investiţiile făcute în ultimii 25 de ani într-un spital mare de urgenţă veţi vedea că banii erau de fapt suficienţi pentru a construi 3 spitale complet noi, moderne şi corect utilate.
Cum reuşim să facem sistemele care alocă resurse eficiente? Băncile alocă resurse. Firmele alocă resurse. Oamenii alocă resurse. Fără a ajunge la eficienţă în aceste sisteme nu creştem sănătos. Avem spaţiu de creştere a eficienţei atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Gândiţi-vă la parcul Dallas din Slobozia abandonat după două decenii sau la rafinăria Arpechim care este în conservare de ani şi ani. Avem atâtea exemple.
Pe de altă parte, România este într-o criză acută de proiecte mari de investiţii eficiente şi de dezvoltare. România este unul dintre cele 6 state europene care nu au semnat încă niciun proiect de investiii în planul Juncker, iar perioada alocată se scurge repede: 2015-2017. România a depus proiecte foarte multe şi foarte mici ca valoare.
Cum ar putea arăta aceste proiecte mari? De exemplu:
- digitalizarea sau e-Romania (aşa cum a făcut Estonia),
- autostrada Târgu Mureş - Iaşi - Chişinău (pentru a da consistenţă centenarului României moderne în 2018) sau
- cartiere inteligente, durabile, independente energetic (aşa cum este de pildă Confluence din Lyon - o investiţie care se derulează între 2003-2025).
Azi ne lipseşte o bancă de dezvoltare pentru marile proiecte de investiţii.
3. Progresul continuu al tehnologiilor aduce marea valoare adăugată pe produs şi servicii.
Mulţi vorbesc de exporturi cu valoare adăugată mai mare, dar cum: prin companii străine în România şi efort propriu de cercetare. Aşadar, prin absorbţie şi creare de inovaţie. Cum poate interveni statul în acest proces pentru a avea şi rezultate nu numai posturi academice create, uneori pentru netrebnici, cu finanţare publică? Poate. Cum poate interveni statul în capitalizarea inovaţiei româneşti şi în firme autohtone? Ajutoarele de stat pentru cercetare-dezvoltare nu mai pot neglija capitalul românesc. Altfel riscăm să rămânem creatori mari şi producători mici.
Restul sunt vorbe şi interese.
Aceste trei forţe nu le-am descoperit eu, ci sunt rezultatele studiilor făcute asupra dezvoltării în decursul deceniilor. Acum totul trebuie judecat în contextul revoluţiei digitale.
Închid cu o recomandare: dezvoltarea trebuie să fie obiectivul parteneriatelor strategice şi nu invers. Dacă nu ne resetăm economic rămânem aceeaşi economie mică cu doar 0,33% din PIB-ul global în 1984 şi tot 0,33% în 2015. Adică de trei decenii nici mai mult, nici mai puţin, ci tot aşa. Adoptarea Euro este mijlocul accelerarii convergenţei reale şi nu invers. Adoptarea monedei Euro este ancora reformelor structurale la români.
Ce loc i-am putea hărăzi economiei româneşti în economia UE în viitor? Vă răspund în trei cuvinte: inima creativităţii europene. Cum? Vă răspund în două cuvinte: iubind România. Mai detaliat am răspuns cu o propunere de politică publică dedicată industriilor creative şi culturale în volumul "România noului val" (2015).
În luna martie mă voi dedica unui alt motor de dezvoltare economică în dezbaterile publice organizate în jurul următoarei mele cărţi numită "Forţa economică a femeilor". Acum vă spun doar atât: România poate obţine un plus de 11% din PIB în următorii 10 ani doar prin diminuarea decalajelor de gen până la nivelul celor mai bune practici europene.
Andreea Paul este Prim-Vicepreşedinte al PNL
