Opinii

Apple contra tuturor

Apple contra tuturor

Autor: Mircea Sarbu

16.02.2013, 21:20 2381

Până de curând, situaţia în domeniul telefoanelor inteligente părea clară: aparatele cu Android sunt cele mai răspândite, Apple câştigă cel mai bine, iar Windows Phone este în postura de "underdog". Dar renaşterea BlackBerry şi inovaţiile de la Jolla pot complica ecuaţia.

Toamna anului trecut a fost, ca de obicei, marcată de numeroase lansări de produse, toate încercând să deschidă apetitul cumpărătorilor pentru perioada sărbătorilor, atunci când piaţa (cel puţin în zona "consumer") îşi alege învingătorii. Am încercat să caut rapoarte, statistici sau măcar estimări privind vânzările de la sfârşitul anului trecut, dar n-am avut mare succes. Dacă ar fi să credem ce spun companiile, s-ar părea că toţi sunt învingători.

Un caz particular este Microsoft, care n-a avut mare succes cu Surface, însă se poate bucura pentru vânzările bune în zona telefoanelor: în sfârşit, seria Lumia a spart gheaţa, ceea ce înseamnă că platforma Windows Phone începe să se vadă pe "plăcintele" care ilustrează cota de piaţă, iar Nokia ar putea avea şanse să se echilibreze. Ca de obicei, de la Amazon nu există date, dar se pare că noile tablete Kindle au fost printre cel mai bine vândute. Şi B&N se laudă cu vânzările Nook, iar Samsung se pare că îşi consolidează poziţia de lider în zona telefoanelor.

Citiţi articolul integral în Business Magazin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO