• Leu / EUR4.7621
  • Leu / GBP5.4436
  • Leu / USD4.2658
Opinii

Au adus ultimele alegeri ceva nou? Eu de ce m-aş întoarce în România?

Au adus ultimele alegeri ceva nou? Eu de ce m-aş întoarce în România?

Autor: Dana Sterescu

5 dec 2014 7541

O opinie primită pe adresa redacţiei de la Dana Sterescu, doctor în chimie, cercetător – Stuttgart, Germania

Trei milioane de români au plecat din România în ultimul deceniu. S-a schimbat între timp ceva astfel incat ei sa fie motivati sa se intoarca? Dar sunt cu adevarat doriti inapoi? Au adus ultimele alegeri ceva nou? Eu de ce m-as intoarce?

Am plecat aproape ingenuncheata din tara, in 2003.. Am plecat cu un fel de disperare in suflet. Mi-am regasit linistea intr-o siguranta de care nu am avut parte in tara.

M-am nascut si am trait in Romania pana aproape de 30 de ani, intr-un orasel mic din provincie. Am trecut prin atatea din suferintele ei; le-am impartit cu familia, cu prietenii, cu vecinii si colegii. Dar am ajuns de am terminat si o facultate. Nu era cea pe care mi-am dorit-o.

Eu terminasem un liceu sanitar. Apoi lucrasem in spital 3 ani din greu. Aveam in sange meseria asta ca sa zic asa. Sa ajutomul. Am vrut sa urmez apoi Medicina. Dar familia nu mi-a permis asta asa cum mi-o doream eu, din motive financiare. Iar eu numai cu un salariu de asistenta medicala nu mi-am permis nici atat. Odata, nu demult, m-a intrebat cineva in autobuz daca sunt cumva … medic? Mi-a tremurat inima atunci. Medic, stiti?... asta a fost visul meu de-o viata la care a trebuit sa renunt.

Asa ca am mers pe chimie, pe care o stiam bine si fara pregatire. Am intrat la Chimie in Politehnica, ce n-a fost rea deloc.

La terminare m-au rugat sa raman in catedra si am ramas. Am fost anul acela asistent universitar, avand laboratoare cu studentii (fostii colegi din anii mai mici). Imi faceam diploma de master si ma pregateam de doctorat in paralel. A fost un an teribil de greu dar spectacular. Stateam in facultate de la 08:00 AM pana uneori la 22:00 PM. Am construit si un laborator nou nout, eu singura cu jdemii de lucratori de toate felurile. Si toate astea pe un salariu de … 80 de euro. Jumatate se ducea pe camera de camin si din restul faceam foamea.

La sfarsitul acelui an universitar, eram in comisia de admitere la facultate, unde un profesor din alta catedra m-a intrebat ca din senin daca nu vreau sa plec in afara sa-mi fac doctoratul? Upsss!!! Am zis foarte convinsa ... un mare "NUUU". Mai ales ca eu facusem numai franceza si rusa in scoala. Dar acest profesor m-a impins usurel de la spate si dupa doar 3 saptamani de invatat ceva engleza am plecat afara din tara la interviu unde pana seara (dupa o zi de cosmar alergand din birou in birou) m-au admis la ei in grup. Si uite asa am plecat eu din tara. Am zis "Doamne ajuta" cand am plecat.

Si uite ca s-au implinit aproape 12 ani de cand am plecat din tara, batand strainatatile in lung si-n lat. Iar acolo, afara, viata s-a accelerat la maximum, ca si cum am apasat pedala acceleratiei si nu-i mai puteam da drumul. Am invatat atat de mult, am vazut atatea si-am colindat atatea locuri. In acesti 12 ani am adunat o experienta cat altii poate in 20-30 de ani sau poate chiar intr-o viata.

Si uite acum ca toata slefuirea asta ajunsa la un capat si-a adus si ea foloasele ei: o slujba buna, un camin, o siguranta a zilei de maine, si implinirea unor vise pe care niciodata n-am indraznit sa le visez.

Dar uite ca in tot acest timp n-am incetat sa ma intorc acasa. Si cu fiecare venire vedeam schimbarea; o schimbare in bine, dar si o schimbare in rau sau mai bine zis o stagnare, ca un blocaj.  Unele lucruri acasa, in Romania, nu s-au schimbat de mult timp, de parca au fost inghetate si blocate asa ca intr-o bucla ce se repeta la infinit in timp si spatiu, in spatiul nostru romanesc.

Ma uit doar la oraselul meu. Acum o tristete ii umple strazile si toate coltisoarele. Ceva greu de palpat, greu de aratat cu degetul, dar ceva ce simti pana in strafundul inimii. O tristete venita de undeva dintr-o oboseala de viata. Au obosit sufletele oamenilor, secate si furate de vlaga, de seva lor umana.

Oameni se perinda sarac imbracati ca pe vremuri, cu haine ieftine si vechi. Cativa stiu asta si le e rusine, rusine de aparenta lor in lume. Caci idea lor de a fi nu se mai potriveste cu felul cum au ajuns sa arate, ca o caricatura a lor insisi. Dar nu pot face nimic si neputinta le e brazdata pe fata si ea e cea care pluteste pe strada in forma de tristete. Da, tristetea asta comuna se citeste pe strazi. Unde altadata strazile erau pline de oameni, acuma bate vantul. Doar oameni grabiti, alergand pe unde pot si pe unde au treaba si atat, ingandurati de probleme ce trebuie rezolvate. Au uitat sa zambeasca. N-am vazut o singura fata zambitoare pe nicaieri.

Casele, cladirile au ramas aceleasi cum au fost construite de zeci de ani si ani de zile. Foarte rar mai vezi vreuna cu o infatisare mai noua. Si cumva au o infatisare in degradare.  Cand sunt bani ramasi numai pentru mancare, cine-si mai aminteste si de casa? Ce importanta are cum arata?

Ma intalnesc pe strada cu mame fericite ca le-au plecat fii pe afara, in sfarsit. Si le citesti acea scanteie de bucurie in ochi caci fii lor sunt salvati. Ca si cum si-ar fi luat pasaportul spre Rai.

Si totusi piata nu e goala. Mai sunt ceva magazine ce supravietuiesc (numai ele stiu cum) sistemului. E o cursa infernala in a gasi si cumpara totul la preturi cat mai ieftine posibil.

Nici la biserica duminica nu se mai buluceste lumea ca altadata. Inainte stateau atatia oameni inghesuiti acolo ca te miri cum mai si respirau. Acum scaune vechi umplu spatiul gol. Ce ar putea sa fie? De ce pustiul asta? De unde vine el? Si unde s-au dus oamenii?

Sora mea este bucuroasa ca a scapat cu viata de o slujba de 14-16 ore pe zi, de 6 zile pe saptamana sau chiar de 7. Acum a gasit un job nou. Si-aci e mult de munca dar parca nu asa ca inainte. Dar uite ca cei 500 de lei de la sfarsitul lunii nu-i pune mare lucru pe masa. Si e o mama singura cu doi copii, separata de un sot care ii plateste numai 200 lei pe luna (pentru ambii copii laolalta) din cei 600 de lei cat scrie in acte?

Cui ii mai pasa de copiii ramasi numai cu un singur parinte si bani insuficienti de mancare si scoala, caci de haine nici pomeneala. Cui? Acesti copii inainte de culcare plang cerand voie parintilor sa fie lasati la matusi departe din tara. Nici ei copiii nu mai pot, dar nu se pricep cum s-o spuna.

Iar copiii acestia vor fi viitorul nostru, vor fi urmasii nostri, vor fi cei ce vor veni dupa noi, cei ce vor duce mai departe ceea ce au construit noi. Dar ce sa duca mai departe? Ce-a mai ramas de dus?

Eu am plecat aproape ingenuncheata din tara. Dar ca sa Vezi trebuie sa te indepartezi, iar ca sa Intelegi trebuie sa te apropii.

Intr-o seara m-am oprit pe o banca, chiar in centrul Stuttgartului... multa multa lume in jur. Lumini cu miile. Stiti senzatia aceea cand te invarti in loc cu ochii deschisi si parca vezi totul ca dintr-un carusel invartindu-se in jur? In coltul acesta de lume, aici, secunda asta de timp, minunata! Nu conteaza in ce tara esti, ce limba vorbesti, ce culoare ai, ce aer respiri, ce haine imbraci, ce lucrezi, ce mananci ... singurul lucru ce conteaza e ca existi Si in secunda asta o intrebare mi-a trecut prin cap, “n-as putea eu sa fiu acum  Acasa?

Pe 01.Dec.2014  venisem de la munca si ma astepta un pachet in fata usii. De acasa, de la mama. Mi-a trimis cozonaci si miere de aceea de la stup si icoane de la biserica. Ma uitam la ele cum stau toate pe masa si nu-mi venea a crede. Miroase si casa mea a … acasa. Noroc tot cu mama saraca. Lucrul care ma leaga foarte tare de Romania e mama, mama mea. Si uite ca eu stau aici si muncesc la “stapan” si de mama mea cine sa aiba grija? Cine?
Si ma intreb intr-una de ce nu ma lasa nemernicii aia din Romania sa traiesc si eu acasa? De ce? As fi acolo pentru ai mei, aproape. ...

De-aci de unde sunt acum e singurul loc de unde poti sa-i ajut. Caci daca ma intorc la ei acasa, vom muri impreuna de foame.

Si mama saraca care-mi multumeste pentru fiecare lucrusor pe care i-l iau. Si stau si ma gandesc ... numai de-atat sunt eu in stare dupa tot ce-a facut ea pentru mine? Dupa ce m-a  salvat de prin spitale si m-a tinut in viata cu orice pret? Fir-ar al dracului de viata!

Si uite, de ziua Romaniei mama mea mi-a trimis cozonaci si miere si icoane.

Cineva bine a spus odata: “Ce-ai face azi dacă ai ştii că nu vei eşua? Acum du-te şi fa-o!”

Sa sper ca dupa aceste alegeri nu as esua in Romania? Ca, daca ma intorc, nu ma intorc doar pentru a muri de foame aici impreuna cu familia mea?

O sa o fac? Inca nu stiu. Dar tare as vrea sa o fac intr-o zi.

 

 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7621
Diferență: 0,0105
Ieri: 4.7616
Azi: 4.2658
Diferență: 0,4853
Ieri: 4.2452
Azi: 5.4436
Diferență: -0,1211
Ieri: 5.4502
Azi: 4.2197
Diferență: 0,2518
Ieri: 4.2091