La Bruxelles, încercăm să identificăm în permananţă tentinţele politice ale următoarelor luni. Există variabile speciale în toamna anului 2021, fie legate de evoluţia crizei sanitare, alegerilor din Germania sau Franţa, dar şi despre impactul dosarului afgan asupra societăţii europene.
Dezbaterea despre viitorul Europei este lansată oficial şi aşteptăm să vedem concluziile miraculoase ale raportului din martie 2022. Permiteţi-mi să anticipez principala concluzie a raportului de peste 6 luni, încă înainte de a avea conferinţele tematice şi de evaluarea intermediară.
Printr-o procedurã dificil de identificat acum, se doreşte colectarea opiniei celor 446 milioane de cetăţeni ai UE. Desigur dezbaterile vor avea loc, ideile se vor lansa, controversele vor apărea, dar vom ajunge la un document politic general, care de fapt va pregăti dezvoltările europene pentru următorii ani. Alegerile europene din 2024 pot să fie o bornă interesantă, un orizont palpabil atât pentru actualii aleşi europeni, dar şi pentru adminstraţia europeană în general.
Cunoaştem diversitatea europeană ! Ţările şi regiunile, doctrinele politice, carismele personale şi deciziile luate în unanimitate sau nu fac încă deliciul comunicării europene. De aceea îmi permit să avansez o idee în premieră. Fibră raportului din martie 2022 este axată pe dezvoltarea unui concept care pluteşte deja la nivelul Bruxelles-ului european: Autonomia strategică deschisă a UE.
Conceptul de autonomie strategică deschisă reflectă dorinţa UE de a-şi urmări propriul curs pe scena globală, modelând lumea din jurul nostru prin leadership şi implicare, păstrând în acelaşi timp interesele şi valorile noastre. În esenţă, UE va continuă să colaboreze cu partenerii pentru a promova această agendă pozitivă, dar va funcţiona autonom când va trebui.
Autonomia strategică face parte din limbajul convenit al UE de mult timp în urmă. S-a născut în domeniul industriei de apărare şi, pentru o lungă perioadă de timp, a fost redus la probleme de apărare şi securitate. Pentru o vreme, dezbaterea s-a limitat la o ciocnire între cei pentru care autonomia strategică era un mijloc de redobândire a spaţiului politic faţă de Statele Unite şi alţii, majoritatea statelor europene, pentru care trebuia evitată tocmai de teamă de a accelera dezangajarea americană. Autonomia strategică a fost lărgită la noi subiecte de natură economică şi tehnologică, după cum a relevat pandemia Covid-19.
În 2020, „autonomia strategică” a devenit unul dintre cele mai utilizate sloganuri din cercurile politice de la Bruxelles. Oficialii UE au subliniat din ce în ce mai mult necesitatea introducerii unor strategii şi măsuri pentru a stimula „autonomia strategică” sau „suveranitatea strategică” a UE în mai multe domenii, de la apărare la digital, de la farmaceutic la verde.
Au existat cereri tot mai mari pentru ca Europa să urmărească o agendă de „autonomie strategică” pe scenă globală. Ambiţia, exprimată de preşedintele francez, Emmanuel Macron, de cancelarul german, Angela Merkel şi de Comisia Europeană, este de a consolida independenţa geopolitică, tehnologică şi economică a Europei, într-o lume din ce în ce mai imprevizibilă şi multipolară.
Pare totul foarte interesant, contructiv, evolutiv, şi – ceea ce este şi mai importnat – nu supără pe nimeni…
Dan LUCA conferenţiază în universităţi din Bruxelles şi Bucureşti. Este autorul cãrţii “Mapping the Influencers in EU Policies”.
