Opinii

Avem clustere sau nu în noua Comisie Europeanã?

Avem clustere sau nu în noua Comisie Europeanã?

Autor: Dan Luca

26.09.2014, 12:10 337

Comisia Juncker va avea pentru prima dată în istoria acestei instituţii vicepreşedinţi  cu putere asupra altor comisari, variantă care ar putea crea mai multe probleme decât le-ar rezolva, scria recent Mark Rhinard, cercetător şi şef al Programului de Cercetare Europa la Institutul suedez de Afaceri Internaţionale.

Juncker speră că aceste funcţii de vicepreşedinţi vor îmbunătăţi coerenţa politicilor şi   a eficienţei de operare. Vicepreşedinţii au existat dintotdeauna în colegiul comisarilor, e drept, dar postul a fost în mare parte de onoare.  

Politica de organizare a Comisiei funcţionează pe “conducte” verticale, cu fiecare comisar responsabil pentru propriul portofoliu. Organizarea cu poziţii de vicepreşedinţi în schimb, prin coordonarea de tip "clustere de comisari", a fost foarte mult dezbătută în ultima parioadă. Vice-preşedinţii din administraţia Juncker sunt "fără portofoliu", ceea ce înseamnă că ei nu controlează nicio zonă, nici bugetul.  

Ideea de comisari de “primă clasă” şi de a “doua clasă”, deşi combătută de Preşedintele executivului european, sugerează faptul că acum puterile comisarilor   nu sunt egale: Nu toţi vor avea un cuvânt de spus egal asupra tuturor deciziilor Comisiei. “Nu este greu de imaginat un comisar nemulţumit - de exemplu, unul   care a pierdut în dezbateri politice interne - care caută răzbunare şi merge în afara   Comisiei pentru sprijin şi înlesnire.

Acest lucru ar slăbi Comisiei ca un întreg. Pentru   a evita aceste riscuri, Juncker va trebui să aibă grijă extraordinară în gestionarea   noul său colectiv, având această formulă ierarhică de comisari – având nevoie   probabil de mai multă atenţie decât ar fi fost necesară într-o Comisiei de la egal la egal”, sublinia Rhinard. Cum va funcţiona Comisia în noua formulă? Jean-Claude Juncker a optat, pentru organizarea în clustere, pentru 7 vicepreşedinţi care coordonează mai multe domenii.  

Aşa cum a explicat preşedintele CE, ei vor fi „coordonatori, lideri de echipă”, funcţii   care arată importanţa în Comisia Europeană a ocupanţilor acestor poziţii. Ierarhia   şi vicepreşedinţii sunt coordonaţi la rândul lor de reprezentantul Olandei, Frans   Timmermans, numit prim-vicepreşedinte.   În plus, ar fi util un exemplu concret - Letonul Valdis Dombrovskis, însărcinat cu   dosarul afacerilor sociale şi al euro, va coordona, în calitate de vicepreşedinte al Comisiei, activitatea afacerilor economice de care se va ocupa direct francezului Pierre Moscovici.

Tot în sfera de autoritate a lui Valdis Dombrovskis se va   găsi şi domeniul politici regionale, atribuit comisarului nostru, Corina Creţu.   Desigur, preşedintele Comisiei a subliniat că nu e vorba de o ierarhie propriu- zisă cu ”supercomisari şi comisari de rangul al doilea”, dar tot el a precizat că   vicepreşedinţii de proiect au puterea de a controla orice iniţiativă a comisarului cu   care lucrează, unde vicepreşedintele avizează toate proiectele înainte de a ajunge pe   ordinea de zi a Comisiei. Echipele de comisari nu sunt fixe, a explicat preşedintele   CE, existând clustere care par să se întrepătrundă, ceea ce face ca pe anumite dosare echipele să se configureze puţin altfel.  

În sfârşit, Jean-Claude Juncker, pus în faţa atâtor obiecţii şi contestaţii a amintit  că niciun comisar nu poate acţiona în numele ţării sale, ci exclusiv în calitatea de   comisar european, ca politician european.  Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator   în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles. Este autorul a 3 cărţi despre   România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării.   Este profesor la universităţi din Bruxelles, Bucureşti şi Cluj. În prezent este   Directorul Institutului EurActiv din Bruxelles.

Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles. Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Este profesor la universităţi din Bruxelles, Bucureşti şi Cluj.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO