Opinii

Blestemul Românica: problema cea mai mare a noastră este legată de opinia pe care o avem noi despre România, despre noi

Blestemul Românica: problema cea mai mare a noastră...

Autor: Cristian Hostiuc

15.04.2022, 19:15 5491

Gabriel Stanciu conduce operaţiunile din România, Bulgaria, Republica Moldova ale gigantului francez Alstom, cel mai mare producător de echipamente feroviare din lume, asta dacă excludem companiile chinezeşti de profil, care funcţionează după alte reguli.

În România el conduce 1.300 de oameni, printre care un birou puternic de ingineri la Bucureşti şi Cluj, unii dintre aceştia lucrând pentru contractele externe ale grupului. În ultimii doi ani, Alstom România a crescut numărul de ingineri cu 35%, iar pentru acest an trebuie să mai angajeze încă 70 de ingineri noi. O treime din echipa de ingineri este formată din femei.

Inevitabil, în discuţia de la ZF Live ajungem la problemele din educaţie. De ce credem noi, cu toţii, că şcoala românească este proastă, în timp ce multinaţionalele caută să angajeze oameni formaţi în sistemul educaţional românesc.

Gabriel Stanciu  spune că asta-i principala problemă a noastră, cea legată de opinia pe care o avem noi despre România, despre noi, despre sistemul de educaţie. El spune că românii nu sunt cu nimic mai prejos din toate punctele de vedere, începând de la executivi până la ingineri, faţă de alţii, din alte ţări.Nivelul de competenţă este acelaşi, poate chiar mai ridicat, putem să derulăm proiecte peste tot în lume, la aceeaşi calitate ca oricare altă echipă, spune Gabriel Stanciu. 

Educaţia din România este în continuare una de calitate, facultăţile scot în continuare absolvenţi buni, menţionează el. Facultăţile nu pot asigura specializările şi cunoştinţele pe care companiile le-ar cere pentru că nu au cum să aibă acces la aceste lucruri, la modul cum se schimbă tehnologiile şi cunoştinţele. Dar dacă companiile investesc în pregătirea angajaţilor, pot obţine lucruri extraordinare. Străinii, cei care conduc multinaţionalele sau care au afaceri aici, au o părere mult mai bună despre noi, despre ceea ce putem face şi ceea ce facem, decât o avem noi.

Din acest motiv, multe multinaţionale caută români. Şi nu este vorba despre salariile mici, ci despre competenţele pe care le au şi mai ales cunoştinţele pe care le pot dobândi într-un termen foarte scurt dacă cineva investeşte training în ei. Este adevărat că noi lucrăm mai bine în cadrul unor multinaţionale, unde lucrurile sunt clare, unde birocraţia este un lucru pozitiv şi nu unul negativ. Noi avem o părere proastă despre sistemul de educaţie din România, în timp ce străinii au o părere mult mai bună. Mulţi dintre ei pot să facă comparaţii cu ceea ce au în ţara lor sau cu ceea ce au văzut în ţările unde au lucrat.

Dintotdeauna, sistemul de educaţie românesc a avut probleme în a ţine pasul cu piaţa şi de aceea foarte multă lume este frustrată. Companiile româneşti antreprenoriale sunt extrem de nemulţumite de calitatea absolvenţilor, fie de facultate, fie de liceu, considerând că nu merită banii pe care îi cer sau la care se aşteaptă. 

Problema companiilor româneşti versus multinaţionale este legată de cursurile de pregătire şi de training la care au acces angajaţii. Companiile româneşti nu prea vor să investească în cursuri de pregătire, considerând că angajaţii vor pleca ulterior la concurenţă, la multinaţionale, pierzând astfel banii investiţi în ei, plus angajatul în sine.

Multinaţionalele, venind cu modelul de afară, sunt mai relaxate în a investi în angajaţi. De foare multe ori avem o părere mult prea bună faţă de ce este în afară şi faţă de şcolile de acolo. Într-adevăr există o elită de educaţie, unde vrea toată lumea să acceadă. Dar asta nu înseamnă că sistemul de educaţie din România este atât de prost încât nu poate fi valorificat sub nicio formă. În acest moment, multă lume vrea să-şi trimită copiii în afară, la şcolile din Occident, considerând că ar obţine astfel mult mai mult. Dar asta nu înseamnă că sistemul de educaţie românesc este de aruncat la gunoi.

După criza din 2008, multinaţionalele au ajuns să facă liste de aşteptare la facultăţile din România pentru a prelua studenţi în practică astfel încât, după ce aceştia termină şcoala, să se angajeze la ei. Şi nicio multinaţională nu-şi pune problema că şcoala românească este proastă, ci dimpotrivă.

Asta îmi aminteşte de o declaraţie făcută de Daniel Dines, cel care a făcut Facultatea de Matematică la Bucureşti, a plecat să lucreze la Microsoft în SUA, iar apoi s-a întors în ţară pentru a pune bazele UiPath, cel mai valoros start-up de tehnologie pornit din România şi care a ajuns pe Bursa de la New York, fiind acum evaluat la 11 miliarde de dolari (când s-a listat, valoarea companiei ajunsese şi la 45 de miliarde de dolari): „Cei cinci ani pe care i-am petrecut la Microsoft, între 2000 şi 2005, mi s-au părut asemănători cu comunismul – totul era blocat, nu se mişca nimic, a fost deceniul pierdut al Microsoft. Viaţa la terasă în Bucureşti, unde poţi discuta despre tehnologie, e mai bună decât cea din San Francisco”.

El a menţionat că în România ai acces la un bazin de talent care nu te costă o avere. Cei care au lucrat în afară pot să compare cu ceea ce este în România şi atunci părerea lor este alta faţă de părerea noastră despre noi.

Trebuie să scăpăm de blestemul Românica.

Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO