La sfârşitul războiului troian, Odiseu a părăsit Troia şi a călătorit timp de zece ani lungi. A trăit aventuri extraordinare, şi-a pierdut oamenii şi comorile, s-a confruntat cu zeii, înainte de a ajunge, în sfârşit, acasă – pe insula Ithaca. Dar chiar şi atunci, după ce i-a învins pe bărbaţii care încercau să-i ia regatul şi soţia, Penelopa, a plecat din nou pentru a ajunge într-un loc în care niciun om nu mai fusese vreodată – dincolo de Stâlpii lui Hercule, în lumea necunoscută...
Care este călătoria ta ca lider?
Îl iubim pe Odiseu, pentru că el trăieşte în noi. În vremuri de schimbare extraordinară, trebuie să ne reinventăm. Ca lider, ai construit afaceri, ai condus echipe, ai lansat idei, ai navigat prin ape necunoscute. Ai acumulat abilităţi valoroase. Viitorul îţi este larg deschis. Acum imaginează-ţi călătoria ta – peste doi, trei, zece ani. Cum te transformi? Pe măsură ce creşti, ce schimbări au loc în interiorul tău? Vezi dincolo de „războiul pe care îl duci astăzi”. Vezi „posibilităţi” pe care alţii nu le văd. Ca explorator, cauţi oportunităţi, valoare şi frumuseţe în locuri neaşteptate. Îţi ridici antenele, observi potenţialul uimitor din jurul tău. Reinterpretezi realitatea, înţelegi că oamenii „nu cred ceea ce văd, ci văd ceea ce cred”. Creezi noi credinţe, noi semnificaţii. „Nu poţi depăşi 15 maşini pe vreme frumoasă, dar o poţi face când plouă”, spunea campionul de Formula 1, Ayrton Senna.
Puterea unui lider adevărat