• Leu / EUR4.6650
  • Leu / GBP5.2540
  • Leu / USD4.0855
Opinii

Când va adera România la zona euro?

Când va adera România la zona euro?

Autor: Andrei Mocearov

22 ian 2017 2517

Pentru România, aderarea la zona euro (ZE) este o obligaţie care decurge din tratatele constitutive ale UE / Tratatul de aderare. Trebuie însă îndeplinite o serie de condiţii tehnice şi luate nişte decizii politice la Bruxelles / Frankfurt şi Bucureşti. Cu toate acestea, tema aderării la ZE apare ocazional în atenţia publică. Când se întâmplă, argumentele economice sunt de obicei naive. Se invocă însă frecvent argumente politice sau geopolitice. Sau argumentul prăfuit al ancorei sau ţintei pentru stimularea resurselor interne în vederea dezvoltării ţării. Oare numai aşa ne putem mobiliza?!

Recent, la sfârşitul anului 2016, a fost lansat sub egida Institutului european din România un studiu comprehensiv pe această temă. El este semnat de patru reputaţi economişti în frunte cu Daniel Dăianu în calitate de coordonator. Studiul este intitulat: România şi aderarea la zona euro: întrebarea este ÎN CE CONDIŢII! Titlul sugerează de la început miza adevărată a adoptării euro de către România: nu dacă, nici când, ci CUM, adică în ce condiţii vom adera la ZE. E o lucrare care merită atenţie, fiind probabil cea mai complexă şi de calitate analiză apărută în România pe tema aderării la ZE.

 

Studiul are meritul major de a identifica cele două condiţii fundamentale pentru aderarea României la ZE: una pe care trebuie să o îndeplinească România şi anume realizarea unei mase critice de convergenţă reală şi a doua pe care trebuie să o îndeplinească ZE şi anume asigurarea unei funcţionalităţi optime prin reformarea mecanismelor şi aranjamentelor de politici.

De altfel, deşi România şi alte state est europene, care nu sunt încă în ZE, îndeplinesc criteriile nominale, numite criteriile de la Maastricht, nimeni nu se grăbeşte să aplice pentru aderare şi nici ZE nu intenţionează deocamdată să invite pe cineva să adere. Această prudenţă nu este excesivă. Criza financiară a demonstrat că simpla îndeplinire a criteriilor nominale nu este suficientă pentru ca o ţară să beneficieze de pe urma intrării în ZE. De aceea, studiul pune accentul pe convergenţa reală. În premieră la noi, studiul abordează convergenţa reală într-o viziune lărgită, a sustenabilităţii convergenţei reale, bazată pe fundamente economice puternice şi nu pe un context conjunctural, aşa cum s-a întâmplat înainte de criză. Sunt identificate două dimensiuni ale convergenţei reale sustenabile: una cantitativă, definită ca nivel sau viteză a convergenţei, şi alta calitativă, definită ca surse potenţiale de creştere economică, de exemplu productivitatea totală a factorilor de producţie. Convergenţa reală sustenabilă reprezintă o condiţie cheie pentru economiile care vor să adopte o monedă comună şi să fie rezistente la şocuri adverse.  Este una dintre concluziile majore ale studiului.

E adevărat că, pe de o parte, nu sunt prevăzute în mod explicit criterii de convergenţă reală în Tratatul de aderare la UE sau în alt act juridic comunitar, iar, pe de altă parte, evaluarea convergenţei în practică nu este o chestiune simplă şi clară. Deseori, în literatura de specialitate, este utilizată evoluţia PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare ca indicator de convergenţă reală. România se află distanţă mare (57% în 2015) şi cu siguranţă sub nivelul de PIB pe care l-au înregistrat ţările care au intrat în ZE la momentul respectiv.

Studiul evaluează ca rezonabil un nivel de cca 75% din media ZE pentru a permite aderarea. În acest sens, studiul identifică două scenarii privind ritmul de creştere economică pentru atingerea pragului critic de 75%, unul în care acesta ar fi atins în 13 ani, deci în 2028, iar altul în care pragul de 75% ar fi atins în 9 ani, adică în 2024 (anul de referinţă este 2015). În scenariul optimist se prezumă un ritm mediu anual de creştere de 5%. Autorii studiului recunosc însă că este un scenariu puţin probabil pentru că el ar presupune atât o mobilizare exemplară internă, cât şi un mediu extern, european şi global, foarte favorabil, în prezent greu de imaginat.

Atingerea unui nivel PIB / capita în PPS de 75% din media UE la data aderării în ZE nu este singurul reper pe care îl propune studiul. Gradul de convergenţă structurală reprezintă o altă condiţie pentru reducerea probabilităţii manifestării unor şocuri asimetrice, asigurând în acelaşi timp şi creşterea corelaţiei ciclurilor de afaceri cu economiile integrate monetar.

Din punct de vedere al convergenţei structurale situaţia României nu este grozavă. Atât din perspectiva corelaţiei ciclurilor de afaceri, cât şi din perspectiva structurii economiei, România manifestă cele mai mari diferenţe faţă de ZE dintre ţările analizate din Europa centrală şi de est: Polonia, Ungaria, Cehia. De aceea, studiul conclude că „existenţa unor diferenţe structurale foarte mari între economia românească şi partea competitivă a ZE constituie un argument puternic în defavoarea adoptării monedei unice în anii imediaţi”.

Este remarcabil că studiul nu cade în capcana măsurării doar a creşterii PIB pe locuitor. Sunt luaţi în considerare şi alţi parametri care definesc dezvoltarea unui stat, care înseamnă mai mult decât creşterea PIB. Gradul de dezvoltare al unei economii se defineşte în primul rând prin îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, prin creşterea bunăstării sociale a populaţiei, prin evoluţii pozitive ale veniturilor şi avuţiei naţionale.

În acest sens, studiul remarcă două lucruri semnificative. Unul este legat de procesul de distribuire a avuţiei create care este diferit în ţările din Europa centrală şi de est (ECE) faţă de ţările dezvoltate. Ponderea capitalului şi ponderea muncii în distribuţia PIB este inversă în ţările ECE faţă de ţările dezvoltate.  Dacă în cele din urmă ponderea este 35% pentru capital şi 65% pentru muncă, în ţările din ECE ponderile sunt aproape inversate. România stă cel mai prost, cu o pondere a muncii de 32,3% în 2015, în scădere de la 39,3% în 2008. Şi mai prost stă România în privinţa analizei convergenţei preţurilor corelată cu analiza convergenţei salariilor. În general, cu diferenţe mici în sus sau în jos, cele două convergenţe sunt apropiate în cvasitotalitatea statelor din UE, cu o excepţie, România, unde convergenţa preţurilor a ajuns la 51,9% în 2015, faţă de convergenţa salariilor care este de doar 20,5%. E limpede că avem o problemă majoră cu salariile.

În această cheie, a analizei dezvoltării ca bunăstare socială a populaţiei, pe care o propune studiul, un indicator relevant este rata de privaţiune materială. În Romania, aceasta era, în 2015, de 24,6% faţă de media zonei euro de 7,7%, dar şi faţă de Polonia (8,1%), Cehia (5,2%) sau Ungaria (19,4%).

A doua condiţie majoră pentru aderarea României la moneda comună este legată de funcţionalitatea însăşi a ZE.

Studiul identifică principalele vulnerabilităţi ale ZE, ca lecţii mari ale crizei:

-      Lipsa unor instrumente care să asigure convergenţă suficientă între statele membre, situaţie care a condus la dezechilibre mari între Nord şi Sud în cadrul UEM;

-      Lipsa unei arii monetare optime cu economii compatibile structural;

-      Lipsa unor instrumente de amortizare a şocurilor asimetrice;

-      Lipsa unor instrumente de ajustare, ZE permiţând acum numai devalorizări interne, costisitoare social şi politic.

Analiza vulnerabilităţilor ZE este profundă şi detaliată, conducând spre concluzia corectă privind nevoia unei integrări financiare şi fiscale, elemente cheie pentru funcţionarea uniunii monetare.

Studiul subliniază că adâncirea uniunii financiare pivotează în jurul finalizării proiectului Uniunii bancare (UB). Este necesar să se completeze pilonul 2 al UB, prin finalizarea cadrului de redresare şi rezoluţie al instituţiilor bancare, şi pilonul 3, prin realizarea unui sistem comun de garantare a depozitelor în sistemul bancar. Studiul admite că ambele măsuri sunt greu de îndeplinit din motive politice. Nu există consens în acest sens şi compromisul este dificil de realizat. În plus, pentru realizarea integrării financiare, proiectul pieţei unice de capital este esenţial. Şi în acest caz, sunt multe incertitudini legate complexitatea proiectului, dar şi de inconsistenţele privind aplicarea planului de acţiune propus de Comisia Europeană.

Chestiunea cea mai delicată rămâne integrarea fiscală. Într-adevăr, studiul identifică că „Oricât de integrată este şi se speră că va ajunge ZE din punct de vedere economic, monetar şi financiar, fără o integrare fiscală autentică UEM nu va putea fi complet funcţională, căci nesustenabilitatea politicilor fiscale naţionale va afecta constant atât stabilitatea financiară, cât şi stabilitatea preţurilor.”

Şocurile puternice nu vor putea fi absorbite de schemele naţionale care se sprijină pe bugetele naţionale, ci va fi nevoie de o funcţie şi un mecanism de stabilizare la nivelul ZE. Aşadar, Uniunea fiscală este o condiţie de neocolit pentru buna funcţionare a UEM.

Studiul este o analiză profundă asupra economiei romaneşti şi asupra economiei UEM, abordând atât aspecte teoretice, cât şi măsuri practice, inclusiv un set util de recomandări pentru strategia de aderare a României la ZE. De aceea, este o lectură recomandabilă pentru decidenţii politici, dar şi pentru profesorii şi studenţii în economie, mai ales în contextul în care studiul economiei UE la noi este încă firav.

Fără să o spună explicit, studiul sugerează implicit, prin analiza realizată, că nu este probabilă aderarea României la ZE în viitorul previzibil. Aş spune că mesajul principal care rezultă din analiza pe care o întreprinde studiul este apelul la prudenţa şi răbdare, dat fiind că se întrevede un parcurs relativ lung pentru îndeplinirea celor după condiţii fundamentale. Luând în considerare atât starea curentă de convergenţă reală a economiei româneşti cât şi starea curentă a ZE din punct de vedere instituţional şi politic, probabilitatea realizării ambelor condiţii este foarte mică în viitorul prognozabil.

Studiul nu ignoră însă imperativele de ordin strategic / geopolitic.  Dacă criteriul economic induce precauţie maximă, în schimb criteriul geopolitic / strategic pare a împinge spre o aderare mai rapidă. Acest criteriu, probabil, va recomanda, la un moment dat, necesitatea aderării ţării noastre la ZE, ca proiect al apropierii de nucleul integrator dur al Uniunii Europene.

Studiul “România şi aderarea la zona euro: întrebarea e ÎN CE CONDIŢII”, autori Daniel Dăianu (coordonator), Ella Kallai, Gabriela Mihailovici, Aura Socol,  noiembrie 2016, poate fi consultat la: http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/Studiu_euro_SPOS_2016_final_.pdf

Bucureşti, 22 ianuarie 2017,  Autor: Andrei Mocearov, doctor în economie

 

 

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2017,  Autor: Andrei Mocearov, doctor în economie

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6650
Diferență: 0,0236
Ieri: 4.6639
Azi: 4.0855
Diferență: -0,7868
Ieri: 4.1179
Azi: 5.2540
Diferență: -0,4208
Ieri: 5.2762
Azi: 4.0980
Diferență: 0,3035
Ieri: 4.0856