Opinii

Capitalurile pleacă, salariile se reîntregesc din condei, vin alţi furnizori la putere, iar creşterea este nefiscalizată. Credeţi că aşa vor mai rezista mult cursul şi economia?

Capitalurile pleacă, salariile se reîntregesc, iar creşterea este nefiscalizată. Ţine economia?

Autor: Cristian Hostiuc

10.05.2012, 21:16 6572

În timp ce noul premier Victor Ponta anunţă că sigur se dau înapoi nişte bani pentru bugetari şi pensionari, urmând ca ulterior ministrul finanţelor să găsească şi cash-ul necesar, iar Radu Mazăre, puternicul lider al PSD din Constanţa, îl aşteaptă pentru nişte numiri, Banca Naţională se uită cu îngrijorare cum pleacă oficial banii din ţară, iar alte capitaluri nu mai vin, şi, în aceste condiţii, cursul nu are cum să stea pe loc. Mai mult decât atât, "chimioterapia" austeră aplicată Greciei nu îşi mai face efectul, iar ţara a intrat într-o nouă criză politică, pe care s-ar putea să nu o mai poată duce. În aceste condiţii, ieşirea din euro şi falimentul dezordonat sunt deja pe masa tuturor oficialilor şi pe ecranele investitorilor.

Ca niciodată, BNR îşi exprimă public îngrijorarea cu privire la riscurile tot mai mari în privinţa finanţărilor. Cu băncile elene aproape de naţionalizare la ele acasă şi un sistem bancar românesc care se sprijină într-o proporţie de 15% pe greci, întrebarea este: cine mai finanţează o bună parte din economia românească dacă Atena va fi în flăcări? Dacă o parte din finanţare dispare şi nu este înlocuită, creşterea economică se poate tranforma peste noapte într-o scădere la Bucureşti.

Revenirea crizei în Grecia şi a turbulenţelor pe pieţele financiare, lipsa banilor de peste tot a fost principalul motiv pentru care reîntregirea salariilor bugetarilor se va face în două etape. Prima dată cu 8% de la întâi iunie, şi după aia, mai vedem.

Dacă Grecia intră şi mai mult în haos politic, iar pieţele financiare devin scumpe, banii strânşi în rezervă la Ministerul Finanţelor - 4,7 mld. euro şi 7 mld. lei - s-ar putea să fie prea puţini pentru necesităţile curente de plată ale statului. De unde să mai fie bani şi pentru majorări de salarii? Iar toţi cei care au stat la masă cu FMI-ul, respectiv premierul Victor Ponta, Florin Georgescu ministrul finanţelor, Mugur Isărescu - guvernatorul BNR, ştiu acest lucru.

De un an bani noi nu prea mai intră în România. Investitorii stau departe, românii care muncesc în străinătate nu mai au ce să trimită acasă, iar fondurile europene, aşa puţine cum erau, au fost deja cheltuite electoral. Ca să dea bine la votanţi.

Nu ştiu dacă simpatizanţii, susţinătorii, furnizorii USL, cei care au preluat puterea, se uită cu îngrijorare la ce se întâmplă în Grecia, dar coada la împărţeala banilor deja se face. Şi aşa cum a făcut premierul Boc timp de trei ani, banii se cheltuie în avans, se strâng facturi de miliarde de euro şi, după aia, toţi presează pe rectificarea bugetară.

Să ştiţi că cei din USL nu sunt diferiţi faţă de cei din PDL la împărţirea banilor, se schimbă doar furnizorii.

FMI continuă să creadă într-o creştere economică de 1,5% în acest an, dar plusul tot din agricultură va veni. Iar aici veniturile nu sunt fiscalizate, iar statul nu are de unde să strângă bani la buget. Şi în aceste condiţii, nu are de unde reîntregi salariile. S-ar putea ca următoarea tranşă de 8% să mai aştepte. Pentru că nici la anul nu vor fi bani.

Citiţi şiBanca Naţională începe să se teamă de ieşirea capitalului străin de pe piaţă

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO