• Leu / EUR4.9132
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.8027
Opinii

Carcalacii din fişierele multinaţionalelor: hrăniţi şi toleraţi cu bună ştiinţă pentru a aduce şi a proteja afaceri de sute şi miliarde de euro

Carcalacii din fişierele multinaţionalelor: hrăniţi şi toleraţi cu bună ştiinţă pentru a aduce şi a proteja afaceri de sute şi miliarde de euro

Autor: Cristian Hostiuc

27.09.2015, 17:50 16048

Investiţiile străine, venite prin privatizare sau direct, au schimbat în bine economia românească după anul 2000.

Oricât am vrea să credem, România primului deceniu după 1990 nu avea resursele necesare, financiare, tehnologice şi de „know-how” pentru a schimba economia românească, aşa cum au făcut-o investiţiile străine. Dacă România a avut creştere economică din 2000 încoace, o bună parte din acest plus s-a datorat celor 70 mld. de euro din investiţiile străine.

Multinaţionalele, ca să definim aşa companiile străine, au schimbat multe din companiile pe care le-au cumpărat în procesul de privatizare, au adus finanţare în condiţiile în care pieţele de împrumuturi erau închise pentru România, au antrenat echipe întregi de români cu noile tehnologii pentru că România rămăsese cu 20 de ani în urmă, au angajat oameni tineri în job-uri ale prezentului, au creat generaţii întregi de manageri români foarte buni, au deschis pieţele externe pentru România şi companii româneşti care au devenit furnizori externi, au permis ca produsele „made in Romania” să intre în circuitul mondial (În anul 2000 exporturile României erau de 8 mld. dolari, iar acum depăşesc 50 mld. euro/an).

Dar pentru acest lucru, într-un fel sau altul, şi-au luat partea sau tainul. Au primit adevărate rente economice în România, au primit controlul unor sectoare întregi, au putut să îşi vândă produsele pe piaţa românească la preţuri occidentale, dacă nu chiar mai mari, în condiţiile în care salariul aici este de patru ori mai mic decât în Occident, au înzestrat instituţiile publice cu echipamentele lor care zăceau prin magazii, dar la preţuri de top, au primit liber de aterizare în toate birourile guvernamentale ca să îşi rezolve problemele care apar pe parcursul derulării activităţii economice.

Lobby-ul multinaţionalelor se face oficial, diplomatic, prin organizaţii de top, prin ambasadori, prin miniştri străini care trec pe la Bucureşti, câteodată doar pentru a pune pe masă rezolvarea unei probleme. În cazul companiilor româneşti şi a antreprenorilor români, acest lobby se cheamă trafic de influenţă şi se pedepseşte. Diferenţa este că multinaţionalele îşi rezolvă problemele fiscale din resurse umane sau de mediu într-un mod public, poate de multe ori chiar în favoarea economiei româneşti în ansamblu, transparent, în timp ce companiile româneşti nefiind unite şi fără a avea organizaţii puternice încearcă să rezolve lucrurile pe la colţuri, în şoaptă şi individual. Din acest motiv ajung la DNA.

În toată această poză legătura dintre multinaţionale şi stat, guvern, ministere, primării, preşedinţie sau autorităţi publice se face prin intermediul băştinaşilor cu cravată. Pentru ca lucrurile să meargă mai repede, ca o decizie sau o hârtie de autorizaţie să nu stea uitată la Registratură cu săptămânile, lunile sau chiar anii, multinaţionalele apelează la consultanţi, la avocaţi, la foşti politicieni, la foşti oameni din Servicii Secrete, la aceşti brokeri de putere.

Dacă nu ar apela la ei, afacerile s-ar întârzia foarte mult, iar timpul înseamnă bani. De multe ori, multinaţionalelor li se sugerează să preia pe ştatul lor de plată aceşti consultanţi pentru ca toată lumea să fie fericită, iar treaba să meargă repede. Consultanţii vin la pachet odată cu primirea unui contract cu obţinerea unei autorizaţii, cu deschiderea unei uşi.  

Câteodată stai şi te întrebi de ce avea nevoie Microsoft, una dintre cele mai mari corporaţii din lume, de Claudiu Florică, de “Pinalti” sau de Cocoş pentru a-şi vinde produsele? Nu auzise nimeni de Microsoft şi de Windows? Nu puteau să vină direct? Sau poate aşa statul român, prin instituţiile publice, au cumpărat licenţe cât pentru “100 de ani”. De ce au nevoie firmele de echipamente medicale de intermediari? Foarte puţină lume îşi mai aminteşte că în anii 2000, când Mugur Isărescu era premier, România a cumpărat echipamente de vreo 600 mil. de dolari. Cred că şi acum o parte dintre ele zac nefolosite. De ce era nevoie ca grupul german Kaufland, un gigant în retail, să apeleze un intermediar pentru a schimba nişte drumuri într-o intersecţie din Capitală?

Credeţi că marile grupuri de retail ar fi putut să se extindă atât de repede fără să beneficieze de intermediari care să cunoască mersul lucrurilor în administraţia românească? Cum a luat SocGen un pachet de acţiuni BRD în anul 2004, în timpul guvernului Năstase, sub preţul din piaţă? Cum pot multinaţionalele să promoveze hotărâri de guvern fără a avea oamenii lor în antecamera premierilor?

Toţi aceşti consultanţi costă de la sute de mii de euro până la zeci de milioane de euro pe an. Totul ca să fie linişte, să nu se trezească cu ANAF-ul dând buzna la prima oră în birouri, să stea în faţă când se iau decizii, să obţină creşterea tarifelor la apă etc. Portofelul românului poate plăti toate aceste lucruri. 

Acest mod de funcţionare a unei societăţi, a unei economii, este peste tot în lume, nu numai în România. La ei acasă, board-urile multinaţionalelor sunt pline de foşti politicieni, de foşti şefi ai Serviciilor Secrete, de brokeri de influenţă, denumiţi elegant “lobbyşti”.

La noi, mai primitivi, sunt băştinaştii, adică carcalacii care trăiesc bine din firimiturile care rămân după masă. Din când în când, mai vine cineva şi stropeşte cu insecticid de import ca să nu crească prea mari şi să dea buzna în sufragerie.

Oricum, indiferent de carcalacii din fişierele multinaţionalelor, investiţiile lor au schimbat în bine economia românească. 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9132
Diferență: 0,1672
Ieri: 4.9050
Azi: 4.8027
Diferență: 0,2547
Ieri: 4.7905
Azi: 5.8083
Diferență: -0,0103
Ieri: 5.8089
Azi: 5.0576
Diferență: 0,5687
Ieri: 5.0290