Conform ultimului sondaj Confidex, realizat de Impetum Grup (CITR), fondurile de investiţii ROCA şi ROCAX, care analizează percepţia managerilor asupra evoluţiei viitoare a economiei României (percepţia este în scădere), lipsa forţei de muncă a ajuns pentru prima dată în topul problemelor celor care conduc companiile. La polul opus este accesul la finanţare, care aproape că nu mai este o problemă pentru companii.
Aproape toată lumea reclamă probleme cu forţa de muncă: numărul de candidaţi este redus, din ce în ce mai redus, prima problemă, iar a doua este legată de calitatea forţei de muncă – nu vin la interviu, cer salarii prea mari pentru ceea ce ştiu să facă, nivelul de educaţie este redus, pleacă prea repede din companie etc. La întrebarea care e cea mai importantă problemă pentru companii – lipsa forţei de muncă sau presiunea creşterii salariilor, Sorin Faur, de la Academia de HR, cu o experienţă de peste 20 de ani pe piaţa muncii, răspunde cu tărie că lipsa forţei de muncă este mai importantă decât presiunea creşterii salariilor. În ciuda declaraţiilor, companiile nu sunt prea darnice în privinţa creşterilor salariale, bugetele fiind destul de conservatoare când este vorba de majorări salariale în corpore.
Alina Popescu, talent information solution leader SEE Europe la Mercer Marsh Benefits, a spus la conferinţa ZF HR Conference, Cum se pregătesc marii angajatori pentru anul 2022, că bugetele companiilor de creştere a salariilor se învârt în jurul a 5% şi poate, prin excepţie, se ajunge la 6% sau 7%. Însă chiar şi aşa, creşterile salariale preconizate de companii nu vor acoperi inflaţia pentru toţi angajaţii.
Companiile preferă să acorde mai multe beneficii extrasalariale, mai degrabă decât să majoreze salariile, datorită “taxării” mai reduse a acestor beneficii şi a faptului că nu toată lumea va accesa toate beneficiile, ceea ce va reduce costul acestora. Ori de câte ori se majorează salariul minim pe economie, marile organizaţii patronale, care au în spate multinaţionale cu mii şi zeci de mii de angajaţi, îşi exprimă nemulţumirea, considerând că această majorare este artificială, nu are în spate nimic, nu vine dintr-o creştere a productivităţii muncii. De obicei, datele arată că această creştere a productivităţii se întâmplă, şi chiar în nişte procente mai mari decât procentele de creştere a salariilor. Atâta timp cât salariile nu cresc mai repede, astfel încât să se reducă decalajul dintre România şi pieţele Occidentale, piaţa nu va genera mai mulţi candidaţi. Până când salariul minim pe economie nu va ajunge la 3.000 de lei net, adică dublu faţă de acum, piaţa nu va genera o ofertă de candidaţi mai mare decât cererea.
Foarte mulţi dintre cei care stau acum pe tuşă şi care nu sunt înregimentaţi într-o companie, fac Uber, Bolt, Glovo, Tazz sau alte comisioane, de unde câştigă mult mai mult decât într-o companie. Salariul mediu pe economie este de 3.600 de lei net, în Bucureşti depăşeşte 4.000 de lei net, dar prin aceste forme independente poţi să câştigi mai mult. Bineînţeles că sunt sectoare unde creşterile salariale nu vor fi satisfăcute, pentru că acestea nu pot fi transferate în preţul produsului final, iar companiile vor fi nevoite să-şi închidă operaţiunile.
Dar sunt sectoare unde companiile au rezerve pentru creşteri salariale, dar preferă să nu facă excese pentru a nu scăpa de sub control bugetul total de salarii. Chiar şi în IT, unde sunt cele mai mari salarii din economie – 8.200 de lei net –, companiile nu sunt atât de darnice când înaintează oferta salarială unui candidat, preferând să pună accentul pe beneficiile aferente unui pachet salarial. Dar candidaţii nu calculează aceste beneficii, deoarece înţelegerea în piaţă este că firmele trebuie să acorde aceste câştiguri nonbăneşti de la sine. Nu ştiu cum se va rezolva pe piaţa forţei de muncă din România, dar în America, unde lumea se confruntă cu aceeaşi situaţie, companiile au fost nevoite să majoreze salariile mai mult decât se aşteptau, pentru a-i readuce la muncă pe cei care au preferat să rămână acasă în ultimul an, trăind pe banii daţi de Joe Biden în criza Covid.
În ultimele două decenii, economiile occidentale au fost ferite de presiunile salariale, pentru că au beneficiat de globalizarea businessurilor, transferând activităţile cu valoare adăugată redusă în alte ţări, au importat forţă de muncă pe pieţele naţionale, ceea ce a ţinut salariile în fâu, au robotizat şi automatizat procesele care se pretau la acest lucru – roboţii, chiar dacă costă mai mult la început, pe parcurs îşi scot banii, pentru că nu cer majorări salariale, muncesc 24/24, nu pleacă în concediu –, lipsa sindicatelor, inflaţia extrem de redusă. Aceste condiţii par să se schimbe acum din cauza creşterii inflaţiei şi nemulţumirii tot mai ridicate a celor care nu au forţa de a obţine majorări salariale. Va urma un deceniu extrem de interesant pentru piaţa forţei de muncă, dar până la urmă, dincolo de beneficiile salariale – abonament la sală, abonament de asigurări, psiholog – tot la creşterea salarială se ajunge.
Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.
