Tara noastra, privita ca o afacere, este o provocare pentru straini si romani deopotriva.
Ca sa ajungi sa faci afaceri mari, inainte de orice, trebuie sa stii sa gestionezi afaceri mici. Romania este atat de bogata, incat a devenit o mare problema administrarea... saraciei ei. Cum e mai bine? Sa lasam strainii sa aiba grija de bogatiile patriei sau sa demonstram ca putem singuri sa facem bani, administrand cu grija ce ne-a harazit Dumnezeu?
Paradoxul economic "tara bogata - oameni saraci" tine in primul rand de vointa politica. Atunci cand ai variante economice clare la indemana si refuzi sa le pui in aplicare, ori esti incompetent, ori ai un interes ascuns, pentru tine sau altii. Asa a aparut dupa 1990 vanatoarea de trofee economice nationale. Astazi, mai sunt putine perle cunoscute pe "taraba". Pe ce a ramas bun sunt atintiti ochii opiniei publice. Exista totusi si multe alte valori neidentificate inca. Bunurile imobiliare apartinand statului sunt precum aurul, care zace in adancuri si trebuie adus la suprafata pentru a fi valorificat.
De ce nu s-a facut pana acum un audit imobiliar la nivel national? Pentru o tara atat de bogata, chiar este imposibil sa se identifice toate imobilele care exista in portofoliu statului si sa se incerce a fi valorificate? Cat de greu este sa le clarifici statutul juridic si sa se le pui in valoare din punct de vedere economic? Pe cine asteptam sa monitorizam bunurile imobiliare din proprietatea statului si sa le exploatam potentialul? Nu inventam nimic! Mai mult, noua lege a retrocedarilor va obliga statul sa reinventarieze toate proprietatile. In momentul in care nu vor exista bani pentru despagubiri, varianta restituirii in echivalent poate deveni cea mai buna optiune.
Cele mai dezvoltate tari ale lumii au avut taria sa-si vanda proprietatile emblematice unor fonduri de investii sau investitori din alte tari. Nu au riscat nimic. Cladirile au ramas tot acolo, sunt foarte bine ingrijite si pe ele se obtin impozite si taxe. Pentru oamenii de rand aceste valori urbanistice vor ramane intotdeauna asociate patimoniului imobiliar national, indiferent de cine este proprietar.
Un exemplu concludent de proasta administrare imobiliara a statului este RAPPS. Desi in acest caz se cunosc toate proprietatile, statul nu este in stare sa le valorifice. Proprietatile imobiliare ale statului nemonitorizate inca sunt infinit mai multe si mai valoroase decet ceea ce detine regia protocolului de stat. Acelasi lucru se poate spune si despre ADS - Agentia Domeniilor Statului - care incaseaza redevente simbolice si are contracte paguboase incheiate pe zeci de ani.
Cum se poate explica, de ce la nivel national, regional sau local nu se poate face ordine in dezordinea din portofoliulul imobiliar al statului? Pornind de la Centrul Vechi din Bucuresti - unde sunt zeci de cladiri abandonate, ruine sau zone insalubre ale nimanui - pana la orice teren viran din provincie, averea Romaniei pare uitata si parasita. Un audit imobiliar serios ar clarifica situatia unei tari bogate, dar indatorate si plina de probleme financiare. Daca vreti sa vedeti "preocuparea" guvernantilor pentru gestionarea patrimoniului national va recomand "celebrul" site al AFI (Administratia Fondului Imobiliar). Are 3 pagini! In aceste conditii ce se mai poate adauga?
De ce nu s-a infiintat pana acum o bursa sau o banca funciara, care sa dea posibilitatea statului roman si investitorilor privati din agricultura sa comaseze / schimbe terenuri agricole? Acest fenomen s-a intamplat in Olanda, Germania etc, si terenurile agricole de acolo sunt de 10-20 de ori mai scumpe decat in Romania, in conditiile in care calitatea solului este mai buna la noi in tara. O astfel de institutie de profil ar debloca multe probleme ale fondului agricol, in interes national.
Din 2014, cumpararea terenurilor agricole din tara noastra va fi la indemana oricaror persoane fizice straine. Indiscutabil, exista interese private ascunse. Cu toate acestea, toate guvernele au refuzat sa ofere o strategie concreta in viitor pentru un scop clar: produse mai ieftine si mai bune, obtinute printr-o agricultura performanta.
Fara a intra in detalii, acelasi lucru se poate spune si pentru valorile mobile. Statul detine pachete minoritare in multe societati, dar refuza sa le vanda. Sloganul politic "pretul este prea mic" tine cand nu ai nevoie de bani. Oare, este mai bine sa te imprumuti mereu la costuri mari si sa detii pachete minoritare de actiuni asupra carora nu poti decide? Cine poate garanta ca valoarea lor va creste in timp?
Statul poate exploata/vinde, direct sau in parteneriate public-private, resurse naturale in diverse domenii, dar refuza sa mearga cu curaj pe drumul antreprenoriatului la nivel guvernamental. De ce? Cui ii este frica de castig? Atata timp cat ai nevoie de bani si nu faci mai nimic sa aduci plusvaloare lucrurilor care iti apartin, orice raspuns este inutil! Ghinionul Romaniei bogate, cu cetateni saraci, este ca antreprenoriatul guvernamental este practic inexistent. Regasim totusi in orice guvern interese de partid si personale. Din pacate, ele nu tin loc de strategie, viziune si rezultate concrete in interes public.
Odata cu inceperea crizei din 2008, guvernantii au fost pusi intr-o situatie delicata. Investitiile straine directe au scazut de 15 ori in ultimii cinci ani, increderea in economia tarii s-a prabusit, fondurile europene au un grad de absorbtie simbolic, iar banii au devenit din ce in ce mai scumpi. IMM-urile au probleme majore cu lichiditatile, insolventele sunt la ordinea zilei, bancile gafaie sub povara creditelor neperformante si dificultatile economice ale Europei afecteaza direct Romania.
Cand ai nevoie de bani, ca sa eviti sa te indatorezi la maxim, cauti solutii interne. Gestionezi ce ai, in favoarea ta. Fructifici orice oportunitate. Cat de mica. Asta, numai daca vrei sa nu depinzi exclusiv de altii, de banii lor, de deciziile altora. Dar, ca sa ajungi acolo, trebuie sa stii ce vrei si sa faci ce trebuie. E simplu sa te imprumuti tu si sa plateasca altii pentru tine. Toate guvernele s-au imprumutat sa acopere deficite sau sa rostogoleasca alte datorii. De platit, platesc toti romanii, multe zeci de ani de aici inainte.
Investitorii straini au pus deja mana pe ce avea mai bun Romania. Fondul Proprietatea este o ultima "perla" din colierul de valori instrainate pe nimic. FMI, Banca Mondiala si Uniunea Europeana fac ordine in economia Romaniei. Dau indicatii, traseaza directive, impun termene, conditioneaza tranzactii, isi joaca rolul de dictatori economici. Daca ofera imprumuturi sau se implica economic in administrarea bagatiei patriei noastre, practic, nu fac altceva decat sa se asigure ca vor avea profit pentru banii investiti.
Nimic deosebit sau incorect! Problema nu e la ei. Ei, strainii, fac ce trebuie si stiu ce fac. Problema e la noi. La romani. Pentru ca, din pacate, desi e la indemana noastra sa facem ce trebuie, nu facem. Nu conteaza de ce. Conteaza ca stam pe o avere incomensurabila, neinventariata si neexploatata inca. Ca sa o punem in valoare trebuie implicare totala. Daca nu vrem noi, nu vom mai avea dreptul sa emitem nicio pretentie in fata celor care vor face aceasta treaba in locul nostru. Dupa ce vor finaliza preluarea tuturor celorlalte sectoare economice profitabile cunoscute din Romania, tot strainii vor face probabil ordine si in ceea ce noi nu am reusit sa gestionam. Desi soarta economica a tarii e in mainile noastre, destinul ni-l poate scrie altcineva.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
