În destinul României a fost înregistrată o coincidenţă, fie stranie, fie amuzantă, fie fatidică:
A fost anul 2007,
- anul in care in România a fost pusă in funcţiune Unitatea #2 la CNE Cernavodă, atingîndu-se ”vîrful” istoric al activităţii în industria nucleară românească, incepută la mijlocul anilor 60;
- anul aderării României la Uniunea Europeană
Acest an 2007, marchează deopotrivă:
- începutul procesului de integrare a României in UE (care, nici azi nu e complet finalizat)
- începutul procesului de dezintegrare a industriei nucleare româneşti (încă ”nefinalizat”)
Care a fost filmul evenimentelor trecute ?
În entuziasmul debordant al aderării la UE, ne-am însuşit rapid mentalitatea ”liberalismului european” (retragerea statului din economie) şi doar reamintesc ideile de bază care se vehiculau in spaţiul politic, guvernamental, instituţional şi în media la acea vreme: ”moştenirea” proiectului de tip ”ceauşist” din anii 70-80, riscurile tehnologiei CANDU, tehnologie ”invechită”, concepţie megalomană comunistă, depăşită, etc. etc. în care inclusiv ONG-urile de mediu, au jucat un rol principal în această retorică (ex. GreenPeace). Culmea este că astfel de etichete, pur şi simplu idioate, sunt folosite şi astăzi, 2026, la proiecte mari de infrastructură energetică (cel mai elocvent exemplu este proiectul CHEAP Tarniţa-Lăpuşteşti – neînceput măcar nici astăzi).
Procesul de dezintegrare a industriei nucleare româneşti a fost favorizat de mai mulţi factori:
- influenţa factorilor negativi de mai sus
- scăderea consumului de electricitate al României (asociat dezindustrializării) a creat un spaţiu de confort energetic tuturor guvernelor ulterioare şi falsa impresie de ”hub energetic”, (dar, un confort ”moştenit” tocmai din trecut) care au adoptat entuziast diverse politici ”green”, lăsînd deoparte energia nucleară, ca resursă principală; politica generală în acest context fiind de ”lasă că merge şi aşa”;
- înghiţirea pe nemestecate de toate guvernele, fără a crîcni ceva, a diverselor ”politici UE” in ”free market-ul” pieţei europene a electricităţii, competiţii, şi mai ales politica excesivă a unui ”Green Deal EU”, care astăzi este recunoscut drept greşit, etc,
- astfel incit, în ultimii 30 de ani, ne-am conformat total la aceste politici, am ”restructurat” sectorul (adică l-am spart) ca să avem competiţie mai bună şi am lăsat toate companiile, instituţiile, institutele de cercetari, proiectare, de pe orizontala industriei nucleare, etc. ”să concureze pe piaţa liberă” (adică de izbelişte), considerînd industria nucleară drept ”fără viitor”, şi neglijind total active, experienţa, expertiza si simplul fapt ca aveam deja 2 reactori nucleari in funcţiune !
- aceste politici, au dus în mod evident, la rezultatul final, de a face centralele nucleare nefinanţabile (fără un ”ajutor de stat” substanţial) , conjugat cu faptul că oricum, ele sunt costisitoare. Ne-am îndatorat cu împrumuturi uriaşe doar pentru susţinerea consumului.Aceste aspecte au mai fost discutate în spaţiul public şi chiar prin unele incercări de ”strategii energetice”, dar, niciodata în mod serios, cu cifre concrete ataşate
Urmarea a fost că, în urma ”eficientizării” activităţii sectorului energetic, spargerii lui şi trecerii tuturor activităţilor pe baza ”eficienţei economice”, au inceput să dispară, încet încet, institute de cercetare, specializate, instalaţii de cercetare pilot, capacităţi de fabricaţie componente nucleare şi, cel mai important: specialişti din care mulţi au plecat peste mări şi ţări, concepte de management macro specific al domeniului nuclear şi nu in ultimul rind, şcolile care sa formeze generaţiile viitoare necesare domeniului. (nu mai văd azi cine sunt marii experţi atomişti români pe care să-i ascultam cu incredere ştiind statura lor morală, tehnico-ştiinţifică sau academică- ştie cineva pe cineva ?, comparativ cu CV-urile managementului SNN şi a CA corespondent de astăzi).
Cum suntem azi, după 20 de ani de la ”vîrful” energiei nucleare în România din 2007 ?
Suntem speriaţi, cei care ştiu şi înţeleg energia nucleară şi dezorientaţi ceilalţi !
- Unitatea #1 a ajuns la 30 de ani de functionare din 1996, cînd am declarat cu mîndrie ca cei 700 MW produceau cca 9% din consumul de energie al României (www.rador.ro) şi, între noi fie vorba, şi astăzi, tot pe acolo produce, ceea ce demonstrează elocvent ”progresul” industrial şi al sistemului energetic al României; asta şi explică oarecum şi dezinteresul faţă de U-3-4.
- Am inceput să lucrăm la procesul de extindere durata de viaţă a U #1 (şi apoi #2), deşi în România s-au facut ”extinderi durată de viaţă” la grupuri energetice (nu la nucleare), dar totuşi, n-am văzut sau auzit nici un nume cunoscut de manageri specialisti in astfel de activităţi; crede cineva că turbogeneratoarele de 700 MW de la Cernavodăvor fi înlocuite ? NU !...ele vor fi inspectate, evaluate şi recondiţionate pentru functionarea a incă 30 de ani, aşa cum s-a mai făcut în trecut, in Romania, de către ingineri români, contra ”viziunii ameţite” a unor politicieni români (ex. Virgil Popescu – cazul Mintia) care au vindut sau dat la fier vechi, grupuri de 200 MW perfect functionabile incă 20 de ani minim (ar trebui să-l punem inapoi în funcţie sa vinda cei 700 MW ai U#1)...nu mai vorbesc de alte grupuri, pe lignit de exemplu, pe care azi le inchidem in mod inconştient, in loc să le verificăm şi să facem ”repowering” cu ce rămîne mai bun. Acesta este nivelul extrem de scăzut, de management macro şi expertiză actuală in România, fenomen foarte costisitor şi ceea ce inseamnă şi o mare vulnerabilitate.
- Insă, ce facem în actualul context energetic mondial şi al penuriei de capacităţi din SEN, cum să facem şi ce să facem cu reabilitările Unităţilor 1 & 2 si apoi Unităţile 3 & 4 ?
- la care se adaugă în final, situaţia dificilă financiar a României (datorii externe imense), şi o capacitate de indatorare cvasi-inexistentă...adică capacitate de garantare limitată.
Starea generală actuală a energiei in România
Aş începe cu stadiul actual critic, conturat de situaţia geopolitică mondială, situaţia critică a Sistemului Energetic Naţional şi nu mă feresc sa o calific drept critică ( trebuie să scoatem din functiune 1300 MW centrale pe carbuni în Iunie a.c., conform Guvernului – disperat că pierdem banii din PNRR - uitind că urmează retragerea din exploatare a U #1 Cernavodă pentru ”retubare”, deci, vordispărea cca.2000 MW dintr-un sistem care şi aşa era deficitar cu vreo 1500 MW şi care vor crea pagube cu mult mai mari decit PNRR-ul ”salvator” !). Guvernul pare mai degrabă interesat de incasarea banilor decît de eficienţa cheltuirii lor.
Ca o paranteză: Cred că problema inchiderii centralelor pe cărbuni ar fi cel mai bine gestionată de USR-prin intermediul vajnicului său preşedinte Dominic Fritz, fost un nu mai puţin vajnic Primar al Timişoarei- capitala culturală a UE – care striga ca din gură de şarpe prin 2022-2023 ”ca n-are caldură in şcoli şi spitale”, că să-i dea Guvernul-PSD 20 de mil. EUR sa plătesca emisiile de CO2 ale centralei lui pe cărbuni-Colterm, care trebuia să incălzească oraşul. Partea ce mai relevantă pentru ”expertiza” macroeconomică a d- lui Fritz este faptul că a avut (spre surprinderea lui cred, in 2023), aprobarea unui intreg Consiliu al Primăriei (caz destul de rar) a unui proiect (şi oferte !) de decarbonizare şi eficientizare a energiei in Timişoara - capitala culturală a UE- , care a rămas prin sertarele dlui Fritz- azi Preşedinte USR, pînă in ziua de azi. Dacă dl. Fritz n-a fost in stare să facă asta ”in oraşul lui”, cum işi poate imagina cineva că va fi in stare să facă ceva la nivelul macroeconomic al României !?
Revenind - Se vehiculează că s-ar face un nou ”studiu de adecvanţă” in SEN în perspectiva inchiderii celor 2000 MW. . ACUM ?, pină acum ce-am făcut, că toate astea erau arhi-cunoscute demult ! (DECI, ELOCVENT- LIPSA ORICĂREI PLANIFICĂRI din partea Statului/Ministerului Energiei !...alături de existenţa a cca 14,000 MW Autorizaţii de Racordare emise de ANRE/Transelectrica inutile)
Să vedem cum a performat Nuclearelectrica in ultimii 30 de ani, conform obiectului său de activitate şi ce perioade critice urmează
Cine este Nuclearelectrica ?
În urma vidului managerial macroeconomic al industriei energetice româneşti şi infrastructurii pe orizontală a aceleiaşi industrii, actual, SN Nuclearelectrica SA şi-a auto-delegat ”rolul de conducător” şi decident al politicii şi industriei nucleare din România.
In realitate este (sau ar trebui sa fie) doar o centrală electrică, ca oricare alta, care are in obiectul său de activitate producţia de energie electrică şi ”managementul propriilor asset-uri”. ATÎT ŞI NIMIC MAI MULT, şi aşa şi trebuie să fie !. In alte sisteme energetice (inclusiv in România in trecut), nu este (era), decit un departament sau serviciu dintr-o companie de utilităţi.
Insă, în România actuală, Nuclearelectrica, este un SA in sistemul de ”economie de piaţă”, ”face business” semnînd diverse contracte interne şi internationale (nu de livrare energie electrică !), ţine loc de CSEN (Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară), decide politici nucleare, introduce noi filiere nucleare, face cercetare aplicativă, JV de capul ei cu ”investitori” străini, s.a.m.d
- Securitatea tehnică şi financiară
Din punct de vedere tehnic, securitatea a fost la niveluri standard, foarte bune, datorită tehnologiei
Din punct de vedere financiar (căci şi asta se incadrează la rubrica Securitate) , ceea ce nu s-a prea auzit sunt mai multe aspecte :
- provizioanele (care pot fi create în multe feluri) pentru:
- Dezafectare (decommissioning), sau,
- Extinderea duratei de viaţă (life extension)
Aceste provizioane sunt recomandate şi de IAEA şi sunt o practică uzuală (in unele locuri legiferată) prin care centrala nucleară îşi constituie fonduri financiare lichide, disponibile imediat in cazuri de accidente nucleare, dezafectare, extinderea duratei de viaţa, etc..
Astfel de provizioane, mai ales in condiţiile de astăzi, ar fi trebuit sa fie o ”plapumă” de siguranţă-securitate, un mijloc de autosusţinere a ” nuclear life cycle”.
Pînă in prezent, Statul (acţionar majoritar) ”a drenat” cam tot profitul net după impozitare (iar Nuclearelectrica a fost ”părtaş” la asta), iar in momentul de faţă, Nuclearelectrica este lipsită de fonduri proprii semnificative pentru dezvoltare / reabilitare.
Oare este legitimă intrebarea că acest fapt constituie o vulnerabilitate a securităţii nucleare d.p.d.v financiar atit a companiei cit si a Statului insuşi ?.
Nu am văzut nici cea mai mica prevedere/contribuţie din partea U-1-2 care să ”contribuie” financiar, nu numai la propria extindere de viaţă, ci şi la continuarea investiţiilor în U-3-4, in cazul utopic că s-ar fi gîndit cineva acum 15-20 de ani la aşa ceva.
Din toate punctele de vedere (tehnic, financiar şi logic), priorităţile sunt (sau ar trebui să fie), ”inchiderea ciclului combustibil nuclear în România”, intr-o gindire pe 50 – 60 de ani, in ordinea logică şi naturală de mai jos:
Cam acelaşi lucru mai spun şi alţii aici
”Călcîiul lui Ahile” – Finanţarea extinderii duratei de viaţă U#1 & 2
Aceste proiecte trebuie făcute, nu numai pentru utilitateavitală in SEN, dar mai ales pentru viitorul intregului Program Nuclear al României.
Însă, cum costul estimat al U#1 este de cca. 3,8 miliarde EUR , apare evident că finanţarea constituie o problemă în condiţiile în care Nuclearelectrica nu dispune de fonduri proprii suficiente şi nici de o capacitate de îndatorare semnificativă. Asta se poate înţelege uitindu-ne pe Bilanţurile ultime ale companiei (la anii 2023-2024), pentru ceea ce vrea să facă in viitor, mai ales după ”retragerea din exploatare a U #1 pentru timp de minim 3-4 ani. A finanţa acest proiect, numai din credite comerciale (cu garanţia statului) şi fonduri tip ”ajutor de stat” de la UE (grant) şi statul român, pare o problema foarte dificilă.
Acelaşi lucru şi pentru U#2, cind ii va veni rîndul, cu rezerva ne-escaladării costurilor.
SURSA FINANCIARĂ # 1 (LIPSĂ)
Din documentele financiare (publice) ale SNN, prezentate şi unor posibili investitori, rezultă ca in sistemul de contabilitate al SNN lipsesc provizioane pentru dezafectare sau reabilitare (decomissioning & life extension), specifice unui ciclu de viaţă al unei unităţi nucleare. Ceea ce s-a observat insă, sunt doar plăţi sub formă de Taxe (Contributions) : ”ANDR contribution for decommissioning (0.6 EUR/MWh) and for permanent storage of radioactive waste (1.4 EUR/MWh)...”, care ar urma să fie dublate in 2026.
După părerea subsemnatului, a fost şi este responsabilitatea totală a managementului SNN de a cere in mod expres şi chiar impune Guvernului şi Ministerului de Finanţe, creerea de provizioane (ceea ce e cu totul altceva decit taxare) pentru unităţile nucleare in mod specific pentru ”life extension”. Mecanismul nu e deloc nou şi e foarte utilizat (chiar impus), de ex. de BNR bancilor comerciale, şi există şi in Codul Fiscal. Tot aşa, un CSEN (Comitetul de Stat pentru Energie Nucleara, de exemplu), ar fi trebuit să impună provizioane, peste capul Ministerului de Finanţe !. Este o caracteristică specifică industriei nucleare, care o face deosebită de activităţile economice ”normale” cu care este obişnuit Ministerul de Finanţe sau oricine altcineva.
Inclusiv recomandarile IAEA, arată că:
”...it is highly recommended for nuclear plants to create segregated financial provisions to fund life extensions. Establishing dedicated funds, such as internal reserves or external trust accounts, ensures capital is available for major refurbishments, reducing financial risk and demonstrating long-term viability to regulators and investors...”
Analizînd fugitiv şi poate puţin mai realist, rezultatele Scenariului optim 2.2 conceput de SNN pentru reabilitarea U #1 (optim, intre alte scenarii slabe , dar nu ideal şi lipsit de riscuri), observăm:
- - Proiectul, aşa cum este el definit, pe 30 de ani, nu este economic, intrucît:
- Project IRR: 5.3%
- NPV of Cash Flow @ 9,2% WACC (Weighted Average Cost of Capital): - 4,6 miliarde RON
(NA. WACC este costul capitalului necesar pentru conditiile României, cu un profil financiar apropiat de ”junk”, riscuri sistemice şi percepţia pieţei de capital asupra economiei şi politicii locale)
In termeni de analiză financiară, acei (-4,6) miliarde RON, reprezintă aşa numitul ”funding gap” (sau pe limba noastră ”o gaură financiară” ce trebuie acoperită de un ajutor de stat sau grant UE) care să aducă proiectul la un minim economic acceptabil, pe durata a 30 de ani, şi, foarte important (!), garantarea preţului energiei electrice livrate la care s-a calculat ”funding gap”, printr-un aranjament CfD (contract for Difference). (NA. personal, cred că ”funding gap” trece de 5 miliarde RO şi îl vom evalua pe baza datelor existente). La cit ar trebui sa fie garantat preţul energiei, nu mai comentăm.
- Proiectul, in aceste condiţii, devine economic, avînd urmatorii KFI (Key Financial Indicators):
- Project IRR: 9.3%
- SNN Equity IRR: 9.3%
- NPV of Cash Flows at a 8% Weighted Average Cost of Capital: RON 1,913 million
- NPV of Cash Flows at a 9.2% Weighted Average Cost of Capital: RON 90 million (abia, abia)
Dacă insă Nuclearelectrica (şi Statul roman, dacă ar fi fost responsabil), ar fi constituit provizioanele amintite şi, in decurs de 30 de ani, din profiturile realizate, controlul costurilor mai strins, ar fi putut ”stringe” cca 1,5 - 2 miliarde EUR, relativ uşor şi ar fi reuşit să organizeze finanţarea reabilitării U#1 mult mai usor. Iar după reabilitarea U#1, tot profitul realizat in urmatorii 10 ani, să fie alocat exclusiv pentru pregătirea finanţării reabilitării U#2...şi tot aşa, impreună, să asigure ceva şi pentru U-3-4.
”ANDR contribution for decommissioning (0.6 EUR/MWh) and for permanent storage
of radioactive waste (1.4 EUR/MWh)”, din rapoartele financiare ale SNN, iarăşi, sunt 2 lucruri diferite:
- Contributia , de fapt ar trebui să fie provizion, se constituie ca fonduri necesare ca după dezafectarea activelor proprietarului, acesta să poată pune pamint de flori pe locaţie (aceste fonduri, trebuie să le aibe proprietarul, nu să i le dea statul, ca retur la ”contribuţia” plătită.
- Contribuţia (o putem numi Taxa) pentru stocare şi deşeuri radioactive, este corect si este ca si cum ar plati firma de salubrizarea Supercom, să colecteze si să proceseze deşeurile (radioactive)
- În acestea de mai sus, se vede obiceiul prost la Statului de a colecta taxe ”la grămadă”, (şi nu pe conturi definite clar, uşor de urmărit), ca sa poată cheltui ce vrea si cit vrea cînd vrea.
Să privim lucrurile din punct de vedere financiar, dar şi moral:
- generatiile trecute au platit fundamental, pentru 2 unităţi nucleare, ”ceauşiste” şi învechite şi au fost ”predate” generatiei actuale, libere de orice ”liabilities”, datorii, etc.
- generatiile actuale ”s-au jucat” timp de 30 de ani, de-a ”piaţa liberă”, au acumulat beneficiile pe care le-au consumat în totalitate (bonusuri de ”performanţă”- ce performanţă ? că au păstrat in funcţiune instalaţiile preluate, care, oricum asta scrie in fişa postului !...le-au făcut sa producă dublu ?, s-au dat indemnizaţii mari în CA, consilii supraveghere, consilieri, ”participarea salariaţilor la profit”, s.a.m.d) , iar acum ce fac ?
- cer ajutor de stat acum pentru noi si garanţii, ca să se imprumute masiv ca ”să se joace” in continuare de-a piaţa liberă, dar cu noi datorii pe care le vor plăti generatiiile viitoare.
Din acest motiv, prin această prismă evaluez ceea ce declara foarte sigur pe sine, Domnul Cosmin Ghiţă- Director Nuclearelectrica, cum că Statul trebuie să acorde sprijin financiar (ajutor) companiei.
De acord, dar CÎT ŞI PENTRU CE ?
Citez din USDEA şi IAEA
”... From an accounting point of view, the provision for the life extension (Long-Term Operation - LTO) of a nuclear power plant is not a single, universally fixed number. It is a recognized liability based on the estimated present value of future capital expenditures, major refurbishments, and maintenance upgrades needed to operate beyond the original license, usually for an additional 20 to 40 years.
Based on IAEA and industry data, here are the financial and accounting dimensions of life extension:
1. Typical Financial Cost of Life Extension
- Cost Range: Life extension typically involves capital expenditure of US$30–40 per megawatt-hour (MWh) over a 20-year extension period.
- Investment Scope: Projects often include upgrading systems, structures, and components (SSCs) to meet modern safety standards.
- Example: Some operators report investing hundreds of millions to billions of dollars for refurbishment to extend lifetimes, such as an additional CHF 350m ($400m) for two Swiss reactors to operate into the 2030s.
Deci, principalul punct critică a SN şi Guvernelor trecute este lipsa vreunei evaluari proprii SNN a ceea ce sume să-şi prevadă pentru asigurarea propriului viitor, dar şi al ţării,
SURSA FINANCIARĂ #2 (LIPSĂ)
Nu cunosc, (şi poate nici nu e bine să cunosc personal), dar, preocuparea de azi, pentru inchiderea ciclului combustibil PHWR în România, ar trebui sa fie o preocupare majoră. Avem deja o unitate care a atins 30 de ani de viaţă si o alta care are cam 20 de ani de viaţă deja. Cum după 30 de ani +20 de ani de functionare, a celor 2 unităţi nucleare, avind in vedere că:
- 1 t combustibil PHWR cu Uraniu natural U-235 - 0,7%, a produs cca 44,000 MWh
- 1 t din acelasi combustibil a mai ”produs” ceva - cca. 3-4 Kg Pu-239/t combustibil PHWR
- iar, cum 1 t Pu-239 (care intră intr-o geantă Samsonite cu care plecăm in vacanţă in Grecia, dacă putem s-o cărăm ”la bagaj de mînă”) are un potential energetic de cca 23.000 GWh (adica să fiu mai precis: 23.000.000 MWh – adică energie primară cam jumătate din consumul actual energie electrică a României), atunci, imi apare justificată intrebarea (a mea dar şi a IAEA):
Preocuparea de monetizare a produselor de procesare a ”deşeurilor” nucleare...care se pot constitui intr-un extrem de valoros ”colateral” in orice structură de finanţare (o fi fost pe agenda sau fişa postului managerilor SNN ?!, intrebare retorică ce o inchei cu observaţia că 1 g Pu-239 pentru aplicaţii energetice costa cca. 4-5000 EUR/g...adică, 200 Kg ar fi cam 1 miliard EUR). Deci, aşa, ca la o estimare generală, pare că U-1, a ”produs” cam 1 t Pu-239. Ce facem cu acest ”asset”?
SURSA FINANCIARĂ #3 (LIPSĂ)
SNN vorbeşte, prin gura CEO - dl.Cosmin Ghiţă, cu mare încredere cum că SNN reduce emisiile de CO2 cu 5 mill. t CO2/an / grup nuclear
(citez din S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. RAPORT ANUAL 2024 : ”...Astfel, se evita eliberarea a aproximativ 5 milioane tone de CO2 /an /unitate...”)
Aceste cifre spectaculoase, devin dubioase dacă socotim ca 1 grup nuclear produce cca 5 mill. MWh/an, care înlocuiesc energia electrica din SEN care ar fi putut fi produsă – şi care astăzi are un factor de emisie de cca 0,280 tCO2/MWh; adică, mai corect pare numai 1,4 mill.t CO2/an, sau, dacă vrem să fim generoşi, poate poate 2 mill. tCO2/an/unitate, fără să mai extragem, emisiile proprii ale CNE, la un calcul a ”amprentei proprii de CO2 a SNN”)
Să lăsăm deoparte aceste amănunte nesemnificative de marketing şi să formulăm intrebarea:
A existat Preocuparea de monetizare a acestor cifre spectaculoase de reducere a emisiilor, pe agenda sau fişa postului sau atribuţiilor CEO si a CA al SNN ?
Pentru buna înţelegere a ceea ce vreau să spun, recomand consultarea acesteia de mai jos:
https://www.brucepower.com/green-financing-framework/
unde se pare că această mică centrăluţă nucleară canadiană, (se pare că seamănă cu Cernavodă – nu-mi dau seama că nu mă pricep, dar ştie mai bine SNN să ne explice), reuşeşte sa mobilizeze ceva spre 1 miliard EUR pentru, guess what, - life extension !.
Intrucit subsemnatul fac parte mai demult dintr-un TWG (Teachnical Working Group) al unui organism de certificare GB (Green Bonds for power utilities), mă ofer deschis să ajut SNN , (free of charge !, doar n-o să mă pricopsesc eu acum pe seama SNN) , să încerce să-şi monetizeze emisiile...asta doar dacă n-or vrea consultanţi canadieni sau brokeri care să le ia ”in advance” citeva milioane de EUR, ”for project preparations”.
In concluzie: sunt 3 mari surse potenţiale de finanţare, dar, poate greşesc, dar n-am auzit să fi fost vreuna cercetată....dar SNN se repede repede să ceară ”ajutor de stat”.
- ”Un munte Himalaya de urcat” – Investiţiile în Unităţile 3 si 4
Problema aceasta necesită o analiză separată şi distinctă, intrucit:
- este şi mai costisitoare (mai multe ajutoare de stat, dacă sugestiile de mai sus nu funcţionează), mai complexă şi de un impact energetic şi mai mare;
- SNN evaluează programul U-3-4 la cca 7 miliarde EUR, ceea ce pare nerealist, in condiţiile in care ”life extension” doar pentru U-1 este bugetat la 3,5 miliarde EUR, iar ”economics-ul” este la limită.
- implică o foarte detaliată analiză a consecinţelor implicării capitalului străin/entităţilor straine în programul nuclear românesc, implicit a ceea ce gindeşte SNN cu constituire JV şi ”investitori privaţi”, numai şi numai din cauza impotenţei de a gestiona singuri aceasta problemă a U-3-4....adică, ”să vină investitorii cu bani” şi ”hai să faceţi”.
- NRC (in SUA-Nuclear Regulatory Commission), restricţionează/controlează foarte strict aceasta problemă a investitorilor şi capitalului privat strain în SUA. In România, s-ar putea să ne trezim iarăsi cu vreo firma din Iran (pardon, Irak), inregistrată prin British Cayman Islands, că vine şi ne finanţează vreo 1400 MW nucleari, cu bani de nu prea ştim de unde şi poate tranzacţionează ei Pu-239.
- Cred cu convingere că SNN ar trebui să-şi facă o analiză proprie de Cash-flow si Long Term marginal costs of its nuclear program (e mai mult decit 4 unitati PHWR + FBR + SMR), in conjunctie cu ”future electricity demand”, să inţeleagă pe ce cale să o ia. Ce face acum cu SMR, este o necunoscută neevaluată, inclusiv politic. SMR este un ciclu care ne condamna la ”ceva deschis” ca ciclu...priorităţile sunt altele.
