Ca parte chemată să-şi spună părerea în certurile politice privind reducerea CAS şi pentru evitarea confuziilor privind poziţia mediului de afaceri, mi se pare util de făcut următoarele precizări:
1. Sistemul fiscal românesc este caracterizat prin impozitarea excesivă a muncii în raport cu impozitarea capitalului. România nu păcătuieşte printr-un loc prea înalt în clasamentele mondiale ale taxării muncii sau printr-un loc prea jos la taxarea capitalului ci prin distanţa dintre aceste locuri. Orice sistem cu astfel de dezechilibre inhibă creşterea economică şi induce tensiuni economice şi chiar sociale stimulând evaziunea fiscală. Teoria economică arată că mai devreme sau mai târziu agenţii economici găsesc modalităţi de convertire a impozitului excesiv în impozit redus. În practică: dividendele se iau în cash şi se dau salariaţilor ca bonusuri „la plic“.
2. Dezechilibrul între nivelul de taxare a muncii şi cel al capitalului poate fi ameliorat fie prin reducerea CAS fie prin creşterea cotei unice sau chiar(după unii) desfiinţarea ei. Amânarea reducerii CAS va duce mai devreme sau mai târziu la punerea în discuţie a cotei unice. Dezbaterile asupra inegalităţilor din societatea românească se vor transfera automat în discutarea nivelului şi existenţei cotei unice. Adepţii amânării reducerii CAS îşi asumă astfel riscul punerii în discuţie a cotei unice.
3. Taxarea excesivă a muncii contribuie la creşterea şomajului. Menţinerea locurilor de muncă ar trebui să fie obiectivul prioritar al politicului, iar reducerea CAS ar trebui să fie mijlocul de atingere a acestuia.
4. În prezent în dezbaterea politică ambele părţi susţin, cel puţin formal reducerea CAS. Diferenţele apar cu privire la existenţa spaţiului fiscal pe baza căruia se poate face o asemenea reducere. Consiliul Fiscal este singurul care a prezentat o analiză „cu cifre“ a implicaţiilor reducerii CAS. Politic s-a evitat discutarea pe baza acestei analize considerându-se că abordarea e „contabila“ şi nu ia în consideraţie „ex ante“ efectele creşterii colectării. În plus Consiliul Fiscal spre deosebire de mediul de afaceri nu este presupus să facă raţionamente argumentate prin curba Laufer. Reprezentanţii mediului de afaceri au susţinut reducerea CAS fără creşterea altor impozite, prin îmbunătăţirea colectării. Deşi la prima vedere această poziţie pare a fi „wishfull thinking“ experienţa ţărilor vecine arată că dacă există voinţa politică, colectarea a putut fi îmbunătăţită substanţial (în medii culturale similare). În România nivelul colectării arată o oarecare ameliorare în anul 2013, aceasta putând deveni, în contextul voinţei politice ferme de eliminare a evaziunii, începutul drumului spre normalitate.
5. În acelaşi sens al normalităţii se situează şi necesitatea unui pact politic privind principiile şi filozofia fiscalităţii în România. Dacă există acord politic că, spre exemplu: crearea de locuri de muncă, educaţia, dezvoltarea economică în contextul reducerii poluării etc. sunt priorităţi, acest lucru se va traduce în nivelul CAS, al redevenţelor, al renegocierii angajamentelor din MTO etc. De asemenea dezbaterile asupra CAS au pus în evidenţă necesitatea abordării serioase a bugetării multi-anuale axate pe proiecte prioritare la nivel naţional. În felul acesta ar dispărea şi teama că pentru reducerea CAS de astăzi mediul de afaceri va plăti mai târziu prin creterea altor impozite.
Problematica CAS este numai un sindrom al lipsei filozofiei fiscale şi al necesităţii reformării întregului sistem. Acest lucru necesită timp, consecvenţă şi asumare politică.
Florin Pogonaru este preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR)
Opiniile exprimate în articol sunt personale şi nu angajează instituţiile cu care este asociat autorul.
