"Ştiţi cum fac oamenii de afaceri despre care întrebaţi cum de ştiu să-şi construiască şi cum îşi urmăresc bugetul deşi nu au studii de specialitate? Simplu: aplică metoda double-digits (două cifre - n. red.)", glumeşte tânăra cu MBA şi CFA care a fost timp de zece ani alături de unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din România din industria mezelurilor, de la începutul activităţii sale într-un magazin în Militari şi până când a atins 100 milioane de euro vânzări anuale.
"Double-digits" - două cifre în engleză - care se referă la o creştere de peste 10%, e transpus în glumă în metoda "două degete" - adică un deget lângă altul coboară pe două coloane - coloana cu rezultatele din anul în curs şi coloana cu bugetul estimat, spune ea. Cât rezultatul se află în parametri, este OK. Când există diferenţă în minus, întreabă şi intră în detalii, şi iar întreabă până găseşte ce nu merge. "Aşa fac, să nu vă miraţi", explică tânăra directoare financiară.
După 50 de ani în care bugetele le-au fost ţinute de stat, românii au învăţat să facă şi să ţină bugete. Mai întâi pentru supravieţuire, pentru că nu ajungeau banii de la lună la lună, apoi pentru dezvoltare - cu un buget bun, au putut chiar lua credite de la bănci. Profesori de sport, ingineri, literaţi, toţi cei care s-au apucat de o afacere după 1990 au învăţat din mers exerciţiul bugetării şi disciplina pe care o dă raportarea săptămânală, lunară şi trimestrială la parametrii asumaţi la începutul anului.
Şi au crescut. S-au căţărat la un milion de dolari venituri, apoi la 10 şi unii chiar la 100 de milioane.
Cel mai puternic dintre ei, din industria de echipamente petroliere, a ajuns chiar la 550 milioane de euro venituri pe o singură firmă în 2010.
Ei au crescut de la lună la lună, gândind zi de zi mijloace să-şi dezvolte afacerea.
Sunt alţii însă, peste un gard care desparte două lumi - lumea celor care se mulţumesc cu puţin şi sigur şi lumea celor care vor mai mult, dar înfruntă riscuri - care au pe mână dintr-odată sute de milioane de euro sau chiar miliarde de euro.
Ei sunt politicienii. România strânge anul acesta din taxe şi contribuţii sociale 43,3 miliarde de euro şi cheltuie pe pensii, salarii, bunuri şi servicii, investiţii şi asistenţă socială 49 miliarde de euro. De 15 ori mai mult decât cifra de afaceri a celei mai mari companii locale.
Nu e simplu să strângi aceşti bani şi e o întreagă ştiinţă să construieşti un buget. Sunt oameni în Finanţe care asta fac de 20 de ani.
Dar este simplu, atât de simplu să-i cheltui. Cheltuielile totale bugetare din 2005 şi până în 2010, adică în şase ani, s-au ridicat la 250 miliarde de euro. În 2005, cheltuieli de 25 miliarde de euro, în 2006 - 33 mld. euro, în 2007 - 44 mld. euro, în 2008 - 51 mld. euro, în 2009 - 46 mld. euro, în 2010 - 48 mld. euro.
250 miliarde de euro au intrat în economia românească în şase ani, în buzunarele oamenilor şi ale companiilor, şi parcă s-au scurs în pământ. S-a făcut vreun baraj, vreun Porţile de Fier III subteran şi noi
nu-l ştim, vreo centrală nucleară? Unde s-au dus aceşti bani? Ce lasă partidele şi preşedintele care au luat puterea în 2004 celor care vin? Ce-aţi făcut cu 250 de miliarde de euro, domnule Preşedinte? Dumneavoastră şi guvernele cărora le-aţi dat mandatul?
Grecia se asfixiază pentru 100 miliarde de euro reducere de datorie, iar în Statele Unite a ieşit un scandal imens pentru că o supercomisie nu a reuşit reducerea cheltuielilor cu 1.200 de miliarde de dolari (900 mld. euro).
S-au văzut cu banii în buzunare şi au început să arunce cu ei. Investiţii de sute de mii de euro în şcoli închise, achiziţii de mobilier numai din anumite surse, că e nevoie sau nu - au spart banii. Altfel cum să explici că au cheltuit 51 miliarde de euro în 2008, dublu faţă de 2005, şi nici măcar în criză nu au redus substanţial cheltuielile?
Iar acum vin să spună că vor administraţie transparentă, că reduc numărul de bugetari, că dau companiile de stat în administrare privată.
Unde sunt rapoartele trimestriale de cheltuieli pe fiecare minister, pe fiecare agenţie şi pe fiecare primărie din România?
Guvernul stă în şedinţe şi aprobă şiruri nesfârşite de ordonanţe şi proiecte de legi. Uită că treaba sa este să administreze. Dar cum să administrezi fără rapoarte? Unde sunt rapoartele, clasoare de 100 de pagini despre cum sunt cheltuiţi banii publici şi despre eficienţa investiţiilor? Ce fac zecile de consilieri ai miniştrilor şi ai secretarilor de stat?
Cum un om de afaceri poate porni de la nimic şi construieşte un business care să ofere slujbe la 2.000 de oameni, iar un ministru precum cel al transporturilor poate risipi, poate distruge până la urmă 3 miliarde de euro pe an fără să numere măcar 100 de kilometri de autostradă în 12 luni. Dacă polonezii fac 1 km cu 3 sau cu 5 milioane de euro, noi nu putem măcar cu 10 milioane de euro să facem şi măcar unul din cele trei miliarde de euro să se vadă în 100 km de şosea?
Că atât au avut Transporturile de cheltuială în 2011 - 3 miliarde de euro. Iar între 2005 şi 2010 în total alocările pentru Ministerul Transporturilor au fost de 15 miliarde de euro.
15 miliarde de euro, 25 miliarde de euro, 50 miliarde de euro. Şi tot numai vaiete că nu sunt bani. Pot să fie şi 100 de miliarde de euro anual, că în acest ritm şi acest stil, numai datoriile sunt cele care vor creşte.