Despre cauzele, manifestările, consecinţele şi formulele de ieşire din actuala criză a sistemului financiar internaţional (în SUA sau în zona euro) s-a scris suficient de mult din 2007 până astăzi. Puţine sunt acele aspecte ale crizei care au rămas mai puţin analizate.
România este una dintre tările care s-ar putea regăsi în această descriere. Ce ar fi deci de făcut în legătură cu restructurarea sistemului
financiar-bancar, după 9 decembrie 2012 pentru ca România să încerce să iasă din tiparul creionat mai sus? Iată câteva contururi pentru un răspuns care, în mod cert, prin dialog public şi instituţional, trebuie aprofundat.
Sunt trei idei pe care clasa politică, nepartizan, ar trebui să le internalizeze atunci când se uită către reforma sectorului bancar-financiar:
1. Sistemul bancar, indiferent de rezidenţa proprietarului, este local. Lipsa de lichiditate şi reducerea finanţărilor, retragerea, "run on the bank" sau orice ar putea afecta percepţia despre sau capacitatea reală de intermediere bancară, indiferent de ţara de origine a băncii, produc în primul rând consecinţe în economia locală. În consecinţă. clasa politică ar trebui să încurajeze, prin legislaţie, reglementare şi finanţare (pe programe specifice), băncile locale să-şi restructureze operaţiunile, portofoliul şi activele neesenţiale sau neperformante, să-şi elibereze capital, să-şi îmbunătăţească creditarea locală în lei, calitatea capitalului propriu şi
să-şi dezvolte produse financiare mai puţin dependente de finanţarea "wholesale". Viitorul guvern ar putea, de pildă, să crească volum de garanţii la finanţarea proiectelor de investiţii în lei făcute de IMM-uri dacă bancile finanţează o parte din equity/mezzanine-ul proiectului; să dezvolte un "Fannie Mae/Freddie Mac" care să le permită băncilor refinanţarea portofoliilor de RE în lei; să faciliteze dezvoltarea unor programe de Debt Resolution.
2. Piaţa de capital este un factor esenţial de intermediere financiară şi de alocare de resurse la nivel naţional. O piaţă locală de capital "liliputană" şi atrofiată nu-şi poate indeplini rolul de intermediere, devine captivă insider-ilor, şi nu este un atenuator de şoc care să se poată substitui lichidităţii bancare. În consecinţă, clasa politică ar trebui să incurajeze prin legislatie, reglementare şi listări (de acţiuni sau obligaţiuni), emergenţa unei pieţe de capital similară, păstrând proporţiile, cu piaţa de capital poloneză. O asemenea piaţă de capital poate să fie o platformă de alocare de resurse naţionale şi regionale, să incurajeze apariţia private equity (PE) şi mezzanine şi să permită accesul direct al societăţilor comerciale la lichiditate wholesale nebancară. Viitorul guvern ar putea, de pildă, să cofinanţeze împreună cu investitori privaţi sau multilaterali un fond local de PE, administrat de CEC (CEC-ul din Franţa, adica CDC-ul, face asta), dar condus operaţional de o echipă de experţi în PE care să accelereze finanţarea pre-IPO a societăţilor comerciale listabile sau a portfoliurilor de active bancare restructurabile (esentiale sau neesentiale); să creeze un fond local de PE sau mezzanine specializat în agricultură, IT, engineering sau commodities (fie pre-IPO, fie seed equity) şi care să valideze că România vrea să fie un lider regional în aceste sectoare.
3. Relaţia sistem financiar - organism de reglementare - autoritate publică trebuie să devină un co-partenariat, având ca dublu obiectiv stabilitatea sistemului financiar şi întărirea capacităţii sistemului local bancar şi a pieţei de capital de intermediere şi de operare, chiar în contextul reducerii lichidităţilor. În consecinţă, clasa politică ar trebui să coorganizeze un dialog transparent în care nu numai coerenţa mesajului către Ecofin şi respectiv organismele multilaterale de finanţare şi reglementare să fie responsabilitatea duală a Guvernului şi organismelor de reglementare, dar şi structurarea legislaţiei, respectiv programelor specifice de finanţare. Viitorul guvern ar putea, de pildă, să încurajeze formarea unui echivalent românesc al FDIC (www.fdic.gov) şi implementarea legislaţiei de reglementare bancară prudenţială dezvoltată în zona euro; să incurajeze unificarea sistemelor de audit şi reglementare pe IAS, respectiv simplificarea procedurilor de lichidare şi faliment şi transparenţa şi stabilitatea fiscalităţii.
De la o abordare de director de liceu, instituţiile de reglementare a sectorului financiar - bancar ar trebui să poată deveni, echidistant şi transparent, "antrenorul" sistemului bancar, sursa de inspiraţie, leadership, iniţiativă şi creativitate, beneficiind în paralel de suportul nepartizan al autorităţii publice.
Aceste propuneri, venind dinspre experienţa în sectorul financiar-bancar al unui profesionist şi imbrăţişate fiind de către un politician, sunt în primul rând o invitaţie la o dezbatere amplă despre un Plan pentru restructurarea sistemului bancar românesc, un element fără de care ideea unui Plan pentru România, pentru următorii patru ani, ar fi o simplă iluzie.
Mircea Geoana este senator şi preşedinte al institutului Aspen România
Bogdan Patriniche este director executiv la Delphi Securities, firmă de consultanţă financiară specializată în asset management, Londra
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
