Opinii

Ce este în spatele notei de plată de 100 mld. euro datorie externă

Ce este în spatele notei de plată de 100 mld. euro datorie externă

Autor: Sorin Pâslaru

14.02.2013, 00:08 10750

Directorul Ford România, Zoltan Brassai, a surprins săptămâna trecută într-o frază toată situaţia economiei româneşti: inginerii sunt mai prost plătiţi aici decât economiştii pentru că România produce puţin şi importă mult.

"În Germania în producţie se plăteşte mai bine decât în comerţ deoarece acolo se produce mai mult decât se vinde. În România comerţul este pe primul loc deoarece se vinde mai mult decât se produce, de aici şi diferenţele între salarii", a spus Brassai săptămâna trecută la ZF Live.

Cu alte cuvinte, firmele se adaptează contextului şi caută pe piaţa muncii mai mulţi economişti, oameni care să se ocupe de relaţiile comerciale, de identificat cele mai bune surse de achiziţii şi cele mai profitabile canale de vânzare şi să administreze profitabil conturile companiei, decât oameni care să se ocupe de producţie.

Inginerii, care transformă materialele în unelte sau direct în obiecte folositoare omului - fie acestea electrocasnice, maşini, computere sau mobile, fie acestea produse alimentare, sunt mai puţini căutaţi pe piaţa muncii.

De ce? Pentru că firmele îşi găsesc mai uşor desfacere pentru importuri, iar intrarea în producţie are bariere încă insurmontabile pentru capitalul local.

Nu întâmpător cel mai bogat om din România şi-a făcut averea din import de automobile şi participând la capitalul unuia din cei mai mari retaileri de pe piaţa locală.

Datele din "teren" sunt confirmate şi de cifrele macro.

Cu toată căderea economică din 2009, România a rămas net importatoare, cu deficite comerciale şi de cont curent de peste 5% din PIB. Pare puţin faţă de 12-13% în anii 2007-2008, dar limita acceptabilă, prudentă pentru o ţară care urmăreşte să aibă o relaţie echilibrată cu exteriorul este un deficit de cont curent de 6% din PIB.

Toate ţările urmăresc să fie pe excedent sau cu deficite comerciale cât mai mici şi unele chiar reuşesc, chiar dacă nu dispun de resurse naturale (cazul Norvegiei sau al ţărilor din Golf) şi chiar dacă nu au dezvoltarea unică industrială a Germaniei (excedent comercial de 188 de miliarde euro în 2012) sau forţa de muncă ieftină a Chinei (excedent comercial de 231 de miliarde de euro în 2012).

Astfel, Ungaria şi Irlanda sunt printre ţările care reuşesc să încheie în general cu o balanţă comercială excedentară, deficitele lor de cont curent fiind cauzate doar de nivelul capitalurilor şi profiturilor repatriate, mai mari în ultimii ani decât cel al investiţiilor străine.

Revenind la România, deşi importurile s-au redus în 2009 faţă de anul anterior cu 32%, exporturile au căzut la rândul lor brutal în acel an de criză acută, cu 14%. Apoi în 2010 şi 2011, parcă rupte de marasmul economic intern, exporturile au avut o rată de creştere cumulată de 50%.

Cu toate acestea, insuficient pentru a ajunge la un echilibru al balanţei comerciale. În 2011 deficitul comercial a fost de 9,72 miliarde de euro. În 2012, datele venite recent arată un deficit comercial de 9,56 miliarde de euro, la exporturi de 45 de miliarde de euro şi importuri de 54,6 de miliarde de euro.

Concluzia este că economia românească are în ADN-ul său deficitul comercial. Iar remarca lui Zoltan Brassai de la Ford arată câte consecinţe are această structură, această aşezare a economiei în relaţia cu exteriorul în toate direcţiile, inclusiv pe piaţa forţei de muncă.

Căderea industriei din anii '90 i-a împins de altfel pe mulţi dintre absolvenţii facultăţilor din cadrul Politehnicii să devină agenţi de vânzări, publicitari sau experţi în taxe. Agenţi de vânzări pentru produse din import, publicitari care au drept clienţi mai ales firme importatoare şi experţi în taxe din BIG 4 care lucrează mai ales pentru companii străine. Absolvenţi de aeronave, oameni care şi-au "scrântit" mintea cu teorema lui Cauchy-Kovalevskaya în facultate calculează acum TVA la încasare, adică 24% din X egal cu cât.Numai că deficitele acumulate an de an la extern pentru că economia nu poate funcţiona decât pe minus se contabilizează în creşterea anuală a datoriei externe.

De la zero în 1990 acum avem, stat şi privat, o datorie externă de 100 miliarde de euro la un PIB de 139 mld. euro şi exporturi de 45 mil. euro. Slăbiciunea inginerilor şi excesul de putere şi de imagine al economiştilor/finanţiştilor se vede şi în intervenţiile media. Sunt deseori citaţi de ziare şi de televiziuni finanţişti, dar experţii în tehnologie sunt ignoraţi.

Cel mai bine s-a văzut anul trecut în cazul Oltchim. Nu au reuşit să apară voci credibile, ingineri experimentaţi care să dea o soluţie pentru această companie care până la urmă se confruntă cu o problemă tehnologică. Hidroelectrica, templu al ingineriei, a ajuns sub comanda unor avocaţi şi nicio voce credibilă, niciun om care lucrează cu determinări ale ştiinţelor exacte nu are în acest moment credibilitate în România să indice o direcţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO