Opinii

Cinci teme de discutat în dezbaterea electorală

Cinci teme de discutat în dezbaterea electorală

Autor: Sorin Pâslaru

06.11.2016, 20:39 672

În dezbaterea electorală privind planurile pentru economia românească ale partidelor pentru perioada 2017-2020 nu s-a discutat sau s-a discutat prea puţin despre cinci teme fundamentale:

1) Debirocratizarea instituţiilor publice

2) Averile nejustificate, mai ales ale politicienilor

3) Munca la negru şi la gri

4) Creşterea productivităţii, care să aducă creşterea salariilor

5) Abuzurile din achiziţiile publice.

 

1) Debirocratizarea.

De la restructurarea făcută de guvernul Boc, care a redus numărul de bugetari de la 1,4 mil la 1,2 mil, restructurarea aparatului de stat s-a oprit. A fost pusă problema măsurării eficienţei aparatului bugetar, a unor norme de reprezentare la nivel local, dar tema s-a evaporat între timp. Salariul mediu al funcţionarilor din sistemul administrativ este de 3.000 de lei net lunar, cu 50% mai mare decât salariul mediu net pe economie. În loc să fie comasate companiile naţionale, autorităţile publice, agenţiile şi alte entităţi din subordonarea sau coordonarea ministerelor, acestea se înmulţesc. Un exemplu este înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii în Drumuri, care s-a desprins din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri. Se intenţionează şi înfiinţarea unei Companii Naţionale pentru Investiţii Feroviare. Noi companii de stat, noi autorităţi, noi agenţii. Parcă trebuia să fie invers – simplificare, debirocratizare, dereglementare, dezinstituţionalizare.

2) Averile nejustificate, în primul rând ale politicienilor.

De 26 de ani în România nu există un control al averilor, prin care să se compare averea de la momentul T0 cu cea de la momentul T1, iar diferenţa obţinută cu veniturile nete obţinute de persoana respectivă. Incapacitatea ANAF de a controla averile a dus la apariţia unor „monştri“ în politică. Sunt oameni care, deşi au fost doar în funcţii de stat în ultimii 20 de ani, cum sunt şefi de la PSD şi PNL, dispun de averi financiare sau imobiliare de milioane de euro. Cu un ANAF capabil să exercite corect funcţia, nu ar mai fi fost nevoie de declaraţiile de avere ale celor angajaţi la stat. Spre exemplu, astăzi nu există o bază centralizată, cu toate activele imobiliare (terenuri, case) deţinute de o persoană la nivelul întregii ţări. Deşi au existat iniţiative în cadrul ANAF, care încearcă să realizeze baza PatrimVen, care să coreleze informaţiile privind patrimoniul cu veniturile, permanent i s-au pus piedici. Într-un film american care rulează chiar în aceste zile pe ecranele din România, The Accountant, contabilul mafiei este descoperit pur şi simplu prin analiza statistică a contribuabililor americani cu un anumit profil, prin filtrarea bazelor de date.

3) Munca la negru şi la gri.

Cu toate că instituţii precum Consiliul Fiscal estimează că 1,5-2 milioane de români muncesc la negru, Inspecţia Muncii nu găseşte decât 5.000 de români pe an. Nimeni nu îşi dă seama că aceasta este o adevărată bombă cu ceas pentru România. Peste 20 de ani, toţi românii care muncesc la negru sau acceptă să fie plătiţi prin alte contracte decât cele de muncă, singurele contracte care le garantează o pensie suficientă pe baza contribuţiilor actuale, se vor trezi că nu au ce să ceară statului. Astăzi deficitul la bugetul de pensii este de 3 miliarde de euro pe an, creat din neplata CAS, prin evitarea plăţii contribuţiilor sociale. Peste 20 de ani statul însă nu va avea obligaţii faţă de cei care nu şi-au plătit astăzi sau timp de 10-15 ani CAS. Sunt foarte mulţi angajaţi care dacă se uită în cartea de muncă (pe care nici nu o mai au de fapt), înlemnesc. Schemele de plată care evită plata contribuţiilor sociale trebuie descoperite şi oprite.

4) Creşterea productivităţii, care să aducă creşterea salariilor.

România este astăzi prinsă în capcana salariilor mici. Deşi investiţiile străine au venit în judeţele din Vest, media salariilor din acestea nu o depăşeşte cu mult pe cea din judeţele unde investiţiile străine au venit într-o proporţie mult mai mică, pentru că nu au acces la infrastructură. Fără o creştere a productivităţii muncii prin investiţii în active şi în educaţie, salariile nu vor creşte în România până măcar la nivelul celor din Polonia sau Cehia. Niciun partid nu a pus până acum pe masă un plan clar prin care România să treacă de etapa atragerii de investitori pentru salarii mici către atragerea de investitori pentru forţa de muncă educată. Singurul sector care şi-a „rezolvat“ problema este IT&C-ul, unde 100.000 de oameni au un salariu mediu astăzi de 1.000 de euro net lunar. Ar fi nevoie de triplarea acestui număr în următorii cinci ani.

5) Abuzurile din achiziţiile publice.

Niciun partid nu a descris până acum un plan de eficientizare a achiziţiilor publice prin care să spună: astăzi cheltuim 22 de miliarde de euro cu achiziţii publice, în 2020 vom ajunge prin transparentizare şi competiţie să cheltuim doar 18 miliarde de euro, iar cele 4 miliarde de euro rămase le dăm în educaţie şi sănătate.

S-a votat anul acesta un pachet de legi pentru achiziţii publice la îndemnul Uniunii Europene, şi de atunci nu s-a mai auzit nimic.

Partidele nu vorbesc despre acest sector pentru că de aici vine sursa lor de extragere ilegală a banilor publici în următorii patru ani. De asta nici nu s-au desfiinţat ANL, Compania Naţională de Investiţii şi celelalte agenţii şi autorităţi. Fiecare poziţie de aici, fiecare post de responsabil de achiziţii publice din aceste autorităţi, agenţii şi instituţii publice, este pândit astăzi de haitele de partid pentru deturnarea viitoare a banilor publici.

AFACERI DE LA ZERO