Iată o întrebare la care majoritatea celor care merg la vot in România, nu numai că nu ştiu ce să răspundă, ci mai mult, la care nici nu se aşteaptă măcar.
Ca să limitez cât mai mult suspansul, vă voi spune din start că NU voi răspunde la această întrebare, din simplul motiv că singur NU dispun de datele complete necesare pentru formularea unui răspuns clar şi concis, susţinut de dovezi palpabile.
Ce pot să vă comunic foarte clar în schimb sunt o serie de obsevaţii, coincidenţe să le spunem, şi ipoteze proprii, care împreună cu observaţiile altor oameni din România, puse în legătură directă, pe o tablă uriaşă, reprezintă câteva speculaţii, sau piese de puzzle din "poza" imensă care se cheamă România în 2012. Rămâne ca şi dumneavoastră să completaţi singuri acest puzzle.
Este crucial pentru un popor să fie conştient de acest lucru, să ştie cine sunt cu adevărat cei care îl conduc, pentru că doar aşa poate să ia deciziile corecte în ceea ce îl priveşte.
Cred că cel mai grav lucru care li se poate reproşa politicienilor din România este ca mulţi dintre ei mimează de peste 20 de ani o "luptă" politică şi de principii, pe modelul "democratic" al ciclurilor electorale de 4 sau 5 ani, sub adăpostul unei "perdele de ceaţă" perfecte, reprezentată de existenţa unui Parlament Bicameral, a unei separări teoretice a puterilor în stat, a unei Justiţii care, in funcţie de interesul de moment este catalogată de cate un "guru" (cică independent, dar cu legături politice racordate în puncte cheie) drept independentă câteodată, sau dependentă de politic, altădată, în funcţie de ce decizii ar fi indicat să ia anumiţi magistraţi în diverse dosare cu priză la public, adevărate "diversiuni pirotehnice" efectuate atunci când în alt colţ al scenei se doreşte efectuarea unei mişcări care trebuie să rămână ascunsă publicului larg (cum ar fi o Hotărâre de Guvern sau Ordonanţă care şterge din datoriile vreunei companii de stat sau private, pe banii contribuabililor).
Din acest spectacol de ceaţă, fum, umbre şi lumină care trebuie să ţină vie încrederea electoratului, pentru că votul stă la baza acestui proces de conducere al ţării oferindu-i legitimitate, face parte si "Opoziţia democratică", pentru că fără de ea s-ar nărui într-o clipită toată construcţia magistrală de "efecte speciale democratice" care au rolul să mascheze perfect adevărata Conducere a României. Această Opoziţie însă arată mereu că este prietenă cu Puterea, aprobând diverse legi sau numiri, sau furnizând "resurse umane" nepreţuite pentru ajungerea/menţinerea la Putere.
Există de ceva timp mulţi analişti economici şi politici la nivel mondial, care au făcut nişte observaţii interesante: odată cu procesul de Globalizare, care în opinia multora a avut ca unic scop creşterea puterii diverselor corporaţii la nivel mondial, prin achiziţia de active şi influenţă în toate regiunile Globului, următoarea evoluţie naturală in istoria omenirii se pare că vor fi Statele Private, un fel de revenire la un Imperialism sau Colonialism în variantă modernă, adaptată noilor realităţi, şi cât se poate de impersonale, pentru a fi mai uşor acceptate.
La ce se referă conceptul de State Private defapt? Păi dacă de exemplu o multinaţională uriaşa deţine o fabrică într-un orăşel de provincie, şi participă la economia respectivului oraş cu peste 80% din resurse (taxe, impozite, locuri de muncă), devine deci clar că toată populaţia este dependentă de compania respectivă, deci, ca urmare Compania ajunge să controleze de facto viaţa politică a urbei: susţine financiar un candidat la Primărie, o majoritate de Consilieri care să voteze numai decizii avantajoase în Consiliu, care apoi, prin numirea de oameni cheie în restul Administraţiei Publice vor putea controla pas cu pas toate procesele de decizie din urbe.
Practic, oraşul respectiv cu oamenii săi devine un fel de Oraş Privat al Companiei.
La scara unei întregi ţări, mai ales în cazul celor ca România, care mereu s-au aflat sub o formă sau alta sub influenţa unei mari puteri, se tinde spre aceeaşi formulă.
Da, poate că unei singure companii îi va fi greu să ajungă într-o astfel de poziţie dominantă, dar unui Cartel de câteva companii cu origini sau rădăcini comune, nu îi va fi chiar imposibil să ajungă cu o strategie corectă, adunând de partea sa şi alte companii mari, ca "acţionari" în respectivul Stat, la un asemenea rezultat, în 20-30 de ani.
Să revenim la situaţia din România. Cum este Guvernată România în ultimii ani?
În ciuda alegerilor libere, o minoritate ajunge să decidă pentru majoritate, şi vă dau aici extrem de multe exemple.
Din 2004 Traian Băsescu îl instalează în funcţia de Prim Ministru pe Tăricean cu sprijinul PC, generând o alianţă post-electorală mincinoasă, pentru că, ştim cu toţii, PC a intrat în Parlament datorită PSD, singuri netrecând pragul electoral. De asemenea majoritatea şi Primul Ministru nu a fost dată de Majoritatea conturată de alianţele pre-electorale, care au caştigat alegerile (adică PSDĂPC şi UDMR) ci de o cu totul altă majoritate, făcută ad-hoc de Preşedinte, după nevoile actuale, cu oameni cheie precum domnii Voiculescu, Copos sau Marco Bela, pentru a numi un Prim Ministru preferat şi a guverna cu o echipă "agreată" ţara.
După scoaterea de la Guvernare a PD, PNL a guvernat ţara cu UDMR deşi, iarăşi, nu aveau majoritate, fiind susţinuţi la "mica înţelegere" de câţiva oameni din PSD, fără nici o logică făţişă, in lipsa participării la Guvernare, doar pe baza unor relaţii sau avantaje personale, după cum se pare.
După următoarele Alegeri, din 2008, deşi se contura o majoritate largă care l-a instalat în funcţie pe Emil Boc, Preşedintele nu s-a înţeles cu unul din partide, PSD privind persoana care va coordona Ministerul de Interne, responsabil de "organizarea" alegerilor Prezidenţiale, şi după scurt timp, chiar înainte de începerea Campaniei Prezidenţiale, Premierul Emil Boc, unul din oamenii cei mai apreciaţi de Preşedinte, l-a demis pe Ministrul PSD Nica, dorind alocarea postului unui om apropiat Preşedintelui, probabil din PDL, încălcând pactul de guvernare, ca urmare PSD părăsind Guvernul.
Noua majoritate s-a organizat atunci în jurul unor oameni care, chiar dacă aparţineau PSD, au fost influenţaţi de cu totul alte interese, organizând apoi şi un nou partid Parlamentar, care să susţină cabinetul Boc, deci pe Traian Băsescu, UNPR.
ZF făcea de curând o succintă analiză a carierei principalilor lideri din UNPR, singurul partid Parlamentar fără nici un fel de legitimitate democratică, creat după un exerciţiu electoral, aproape toţi având de-a lungul carierei, într-un fel sau altul, o legătură cu zona militară, sau a serviciilor de informaţii, prin prisma diverselor şcoli urmate sau a demnităţilor ocupate.
Faptul că în urmă cu puţin timp, Preşedintele decide să numească un actual conducător al Serviciilor Secrete chiar în fruntea Executivului, fiind susţinut la limită de o majoritate cu origini transpartidice, care nu are, din nou, nici o legătură cu votul democratic exprimat la ultimele Alegeri din 2008, nu reprezintă decât o altă piesă din puzzle.
Există voci, unele chiar cu experienţă în Politica Democratică din România, care susţin că este putin probabil ca în poziţii cheie din România să se strecoare oameni care să nu fie apropiaţi de diverse structuri de informaţii sau de structuri transpartidice politico-economice, şi că astfel de persoane sunt preferate pentru a le fi încredinţate demnităţi în Administraţia de Stat, tocmai din cauza "educaţiei" sau "experienţei" lor profesionale din această sferă.
Eu cred că nu este nici o coincidenţă ca părinţii, unchii sau promotorii unor lideri extrem de influenţi în Politica românească sunt foşti Generali de Armată sau Servicii Secrete.
Oare de ce sunt preferaţi astfel de oameni? Eu cred că pentru faptul că provin din medii cunoscute, controlate, verificate, că prin prisma originii lor au potenţialul de a lua decizii uşor de anticipat, deci de calculat, pentru realizarea unor scopuri prestabilite la un moment anterior numirii lor în diferite funcţii.
Să revenim la ipoteza că ar exista o legătură puternică între politicienii dintr-o ţară slabă ca România şi diverse mari companii puternice multinaţionale. Există şi aici câteva coincidenţe care sprijină o astfel de viziune.
Aproximativ 80% din venitul familiei domnului Prim Ministru Mihail Răzvan Ungureanu este asigurat de una din cele mai influente companii în România, care realizează profituri uriaşe tocmai pe baza unor decizii şi acte emise de Statul Român, OMV România, şi asta de ani buni, dovedind faptul că asemenea companii au grija să "investească" în oameni de perspectivă. Evident, totul este cât se poate de legal.
De asemenea, Statul Român se află în această perioadă, sub tutela FMI, un promotor clar al diverselor mari corporaţii, prin deciziile pe care le recomandă Statelor slabe care îi solicită sprijinul (de genul plăţii arieratelor cu precădere către companiile mari străine, şi nu neaparat către micii antreprenori români care au reabilitat şcoli de exemplu, şi care mulţi au dat faliment deja, în aşteptarea banilor de la Stat de ani buni), într-o campanie masivă de valorizare pe bursă a unor pachete la companii extrem de profitabile şi de interes strategic, etapă care continuă politica păguboasă a înlocuirii monopolului de stat cu unul privat, imposibil de controlat, după cum arată şi experienţa OMV.
Mai mult, FMI, care are evident şi grija sănătăţii băncilor străine din România, care, coincidenţa sau nu, provin cam din aceleaşi zone din care provin şi companiile care controlează economia naţională (Austria, Franţa, Italia, Grecia), propune de ani buni BNR şi Guvernului crearea unei Bănci "Proaste" (Bad Bank în original), care, pe banii contribuabililor români să îşi asume pierderile băncilor de mai sus, din creditele neperformante. Un fel de Bancorex a la FMI.
Astfel se creează premisele ca o serie de companii (care iau acum locul Statelor din istorie generatoare de Imperii) să dispună în mod evident de nivelul de trai şi de calitatea vieţii oamenilor obişnuiţi prin nivelul compensaţiilor salariale plătite, dar şi prin nivelul serviciilor furnizate şi taxate în regim de monopol. Ce a început cu Romtelecom, apoi cu petrolul (OMV), apa (Veolia), furnizarea de electricitate (Cez, Eon), continua acum cu furnizarea şi extragerea de gaze, transportul de energie electrică, producerea de energie electrică, şi, în curand, după o tentativă ratată, cu serviciile de sănătate.
Este hilar cum Preşedintele Traian Băsescu spune public că "s-a supărat pe OMV"pentru că nu procedează etic, după ce cu puţin timp în urmă îl numeşte ca Prim Ministru tocmai pe omul a cărui prosperitate este asigurată în mod evident de Compania OMV.
Românii trebuie în schimb să plătească în continuare taxe la un Stat care nu ii mai poate ajuta cu nimic, nu le mai poate oferi nimic, (aşa cum încearcă şi Traian Băsescu să ne explice cu fiecare ocazie, ca să ne obişnuim cu ideea), doar să asigure resursele rămânerii la Putere şi propăşirii unei tagme a "iniţiaţilor", unii cu adânci rădăcini în Servicii de Informaţii sau Miliatare, sau preferaţi pentru a le susţine interesele politico-economice de diverse companii multinaţionale.
Da, nu vă pot răspunde clar Cine conduce de fapt România, prin interpuşi, dar pot să vă spun însă cine NU mai are NICI un cuvânt de spus în conducerea ei: NOI, Românii, cei care reprezentăm de fapt România, chiar dacă, aşa cum bine observa domnul Cristian Hoştiuc, unii dintre noi am crezut şi credem în continuare în pregătire, performanţă, transparenţă, profesionalism şi onestitate.
Suntem doar nişte votanţi.....
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
