Opinii

Cine nu este cu noi este împotriva noastră

Iulian Anghel, editor ZF

Cine nu este cu noi este împotriva noastră

Autor: Iulian Anghel

20.12.2018, 12:32 2403

Adevărul : De ce le permiteţi celor cu probleme penale să facă parte din guvern?

Codrin Ştefănescu (secretarul general al Partidului): Pentru că putem!

Cine se chinuieşte să găsească cheia, trebuie să meargă mult mai în lung prin nămol, până la fapte de mult uitate, în care răul era făcut din plăcere.

“Taxa pe lăcomie”. Nu iubesc şi nu urasc vreo bancă, dar povestea mi-a adus aminte de reportajele din copilăria mea ceauşistă când ni se explica: Nu aveţi mâncare, pentru că lacomii au cumpărat foarte multe borcane cu zacuscă şi le-au pitit în cămară (urmau filmări de prin apartamente mici şi îngheţate, cu un raft mic de muraturi şi dulceţuri, cam ce avem şi unii dintre noi azi prin casă).

Toată intelighenţia economică a României s-a repezit să explice guvernului ce mare rău face economiei, dacă ordonanţa privind impozitele suplimentare ar intra în vigoare.

Un demers complet inutil – Partidul nu este chiar aşa de prost, ca să nu ştie asta.

Partidul dă o lecţie de putere şi de umilinţă.

“Fac ce vreau”, pentru că pot!

Toate comunicatele domniilor voastre, doamnelor, domnilor, îl fac pe şeful Partidului să râdă. Cu cât tremuraţi voi mai mult, cu atât doarme el mai liniştit.

V-a făcut! Aţi ridicat vocea? Plătiţi!

Groaza voastră este putere lui. Partidul ştie să se răzbune.

V-aţi repezit să spuneţi că bugetul e gol. E gol? Păi hai să-l umplem, nu voi aţi zis că e gol?

O fi aici şi ceva poveste despre deficit bugetar pe care un oarecare vrea să-l apere. Dar e mai degrabă vorba despre putere discreţionară. Pentru că, dacă ar fi aşa, doar de deficit, Partidul ar fi urlat din prima: “De ce Franţa să aibă un deficit de 3,4% din PIB, iar noi de 3%? Iată dovada discriminării”! Va urma şi asta, dar, deocamdată, nu asta era de demonstrat.

Argumentele economice sunt inutile. Partidul nu s-a împiedicat niciodată de ele, din 1917 încoace. Aţi sărbătorit centenarul care nu trebuia.

Aţi acuzat politicile guvernului, aţi vrut democraţie, aţi ieşit în Piaţa Victoriei – credeaţi că e pe gratis, dle Groningen? Luaţi de aici o cocoaşă!

Dle Vasilescu, chiar credeaţi că nu veţi plăti curiozitatea de a vedea luminile din Victoria într-o zi de protest? Ciudat, pentru că ştiţi bine filosofia lui “cine nu e cu noi este împotriva noastră”, pentru că aţi trăit-o! Luaţi, batrâne filosof, şi dvs o cocoaşă ca să dea bine la televizor când explicaţi ceea ce nu înţelege nimeni!

Mârâie careva?

Partidul râde. Cine nu este cu noi este împotriva noastră!

Şi are şi de ce să râdă.

Partidul şi-a securizat 3 milioane de voturi, cel puţin la alegerile viitoare – suficient pentru a câştiga, având în vedere naţia adormită. Până la alegerile viitoare pensiile se vor dubla. Credeţi că pensionarii vor vota trichi trichi mon amour ca să le fure “dujmanii mei îmi poartă pică da n-au valoarea mea”, pensiile? Salariile în adminstraţia publică au ajuns spre 1.000 de euro, în cea mai săracă ţară din UE. Credeţi că vor vota oamenii ăştia şi familiile lor altceva decât Partidul?

Ce importanţă are că ei înseamnă doar o cincime din angajaţii din România? Şi că bunăstarea lor este plătită de celelalte patru cincimi? Niciuna! Aşa făcea şi Marele Partid din Epoca de Aur. Membrii de partid şi şefimea de partid erau bogaţi şi privilegiaţi, dacă nu erau bogaţi, restul erau trădători. Partidul de azi a făcut din bugetari “activul de partid” de ieri. Nicio deosebire! Este aceeaşi reţetă a unui partid totalitar. Cică RO este dezbinată! Dar cine a dezbinat-o? Că nu doar Partidul, nu face Partidul asta!

Iubeşte-ţi Partidul mai presus decât pe tine însuţi, mai presus decât evidenţa şi bunul-simţ, şi o vei duce bine. Ce te interesează că Şcoala şi Istoria te-au învăţat altfel?

Te-ai comportat ca o slugă cuvioasă şi ai primit funcţia de ministru de finanţe. O vei primi pe cea de prim-ministru când proasta României (apud google) va pieri din peisaj, dar doar dacă dovedeşti că eşti cea mai lipsită de coloana vertebrală târâtură din Partid. Ce dacă alţii vomită văzându-te, ţie să-ţi fie bine, că doar o viaţă ai! Ei nu sunt dintre cei aleşi, aşa că poţi face ce vrei pe calculele lor economice.

Partidul decide cine trăieşte şi cine nu.

Sunt 101 ani de când am hotărât linia de Partid şi încă nu aţi înţeles că cine nu e cu noi este împotriva noastră? Nu v-aţi prins băi, maţe fripte, că voi celebraţi centenerul la un an după?

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO