Larga coaliţie dintre PNL-PSD-UDMR formată în urmă cu un an şi ceva (noiembrie 2021), oricât de detestată ar fi de cei care nu au votat aşa ceva, a avut un merit în anul ce a trecut: chiar dacă a mai ţipat unul, chiar dacă s-a mai supărat altul, scena politică a fost, de bine de rău, stabilă. Şi, în situaţia atât de complicată de la graniţa de est, numai o instabilitate politică nu mai lipsea României.
2023 ar putea schimba însă ceva din calmul apei râului de câmpie din politică. Pentru că este un an premergător multiplului şir de alegeri din 2024. Aceasta este şi binecuvântarea şi blestemul democraţiei: alegerile. Ele elimină „răul”, dar nu instalează mereu „binele”. AUR, partidul ce-şi spune „naţionalist”, militează pentru eliminarea sprijinului acordat de România Republicii Moldova şi pentru oprirea sprijinului pentru Ucraina. Acesta a ajuns – dacă ar fi să credem sondajele noastre – la 20% din opţiunile de vot. Institutele noastre de sondare a opiniei publice nu mai sunt de multă vreme credibile, dar de-ar avea măcar jumătate de dreptate, tot reflectă o tendinţă deloc liniştitoare. În plus, este greu să crezi că un votant liberal care a mers pe urmele lui Klaus Iohannis ce i-a jurat, luni la rând, că „PSD este ciuma roşie” aplaudă azi alianţa dintre PSD şi PNL. Iar asta se va vedea în efortul partidelor de a-şi recupera electoratul, chiar din 2023 şi în absenteismul la urne.
În mai, PNL şi PSD ar urma să realizeze de acum celebra „rocadă”. Adică premierul Ciucă să se dea la o parte, iar în locul lui să fie instalat preşedintele PSD, Marian Ciolacu. Dacă totul ar însemna o demisie urmată de o nominalizare, un vot formal în Parlament şi o depunere de jurământ, ar fi în limitele înţelegerilor politice. Doar că rocada înseamnă şi schimbări de ministere. Or, fiecare dintre partide şi-a adus în ministere proprii muşterii. Nu doar ministrul finanţelor de la PSD îşi pierde poziţia, ci şi toţi apropiaţii lui. Probabil, la fel se va întâmpla la Transporturi şi în multe alte locuri. Nu e simplu. Iar păruiala va fi publică. De aceea alegerile sunt fixate o dată la patru ani şi nu la un an şi jumătate – doi, cu rocade şi alte improvizaţii. O păruială la patru, cinci ani e suficientă.
Pentru scena politică în 2023 esenţială va fi însă evoluţia economiei. În România nu am avut proteste faţă de creşterile de preţuri. Doar că, ceea ce papă lupul, bun păpat rămâne. Oamenii se bucură că inflaţia nu mai creşte. Nu mai creşte, dar nici preţurile nu merg în jos. O cutie de un litru de lapte bătut era, în vară, la un Mega Image de pe Ferdinand, şase lei. Acum sare de nouă lei – o creştere de preţ de 50%. Dar salariile nu cresc. Rata lunară la bancă pentru un credit imobiliar (apartament cu două camere în Colentina, credit contractat pe 20 de ani) a sărit de la 1.200 de lei la 1.600 de lei, în doar câteva luni. Nu se văd azi nemultumirile sociale? Se vor vedea. Iar ele vor modifica comportamentul politic al partidelor şi nu în sensul unui larg consens privind calea de urmat. Pentru că, mai mult decât „sfânta Inchiziţie”, partidele au obiceiul de a arăta duşmanul cu degetul. De aceea presupunerea că o coaliţie PNL - PSD va continua şi după 2014 este greu de acceptat drept un pariu sigur. Creşterea economică încetineşte, puterea statului de sprijin se diminuează, prin urmare. Războiul din Ucraina a fost, în ultimele luni, alibiul perfect pentru neştiinţă. Din cauza războiului cresc preţurile şi scade puterea de trai. Da, şi din cauza asta.
În „Viţelul de aur”, Ilf şi Petrov descriu/râd cum un şef de gubernie inaugura o staţie de tramvai dintr-un cartier prăpădit: „Tovarăşi! – zice el – situaţia internaţională este gravă!”
Este gravă, dar nu într-atât încât să nu mai putem inaugura o staţie de tramvai.
