În urmă cu mai bine de 1.500 de ani un om îşi aştepta moartea într-o celulă de închisoare.
Era condamnat pentru trădare, iar el ştia, cum s-a văzut mai apoi, ca este nevinovat.
Cum pot eu, un nevinovat, sa fiu condamnat şi cum pot atâţia ticloşi de pe pământ să fie şi să rămâna liberi? Cum poate Dumnezeu cel Drept să accepte asemenea ticăloşie? Am doar 45 de ani, de ce să mor aiurea, când mai am atâtea lucruri de făcut?
Dumnezeu pare că nu i-a răspuns lui Boethius, iar un an-doi mai târziu – nu ştim precis - el a fost decapitat. Sau poate i-a răspuns tocmai dându-i răgazul să scrie o carte uluitoare pentru epoca lui, devenită în Evul Mediu a doua cea mai citită carte după Biblie: “Consolarea filosofiei”.
Nu ştim cât îi datorează Boethius lui Dumnezeu - între timp Biserica l-a făcut Sfânt. Dumnezeu îi datorează însă lui Boethius enorm. Îi datoreaza o parte a credintei crestine asa cum o întelegem azi.
Noi nu ştim cum au fost la început lucrurile. Ştim cum şi le-au imaginat alţii că au fost. Mai ştim – şi nici asta sigur - cum a fost în urma cu 1.500 de ani: într-o închisoare din Padova, în aşteptarea mortii, Boethius l-a explicat pe Dumnezeu. Iar cine îl poate explica pe Dumnezeu, îl crează.
Mi-am amintit de el văzând atâta patimă pusa în modificarea codurilor juridice: corupţii şi hoţii să facă închisoare în timpul liber, iar cei care au stat în închisoare să primească despăgubiri; sau dimpotrivă să fie spânzuraţi!
Noi credem, deseori, că inventăm ceva când, de fapt, suntem un produs vechi. Fără să ştim, cultura de 2.000 de ani ne este impregnată în creier. Nu tuturora, desigur. Câţi din cei care spun: ah, lasă ca te pedepseşte Dumnezeu, ştiu că Boethius în singuratate închisorii lui, în amăraciunea nedreptăţii ce-i fusese făcute şi pentru care a plătit cu viaţa, a teoretizat – între mulţi alţii, fireşte - ce crede acum majoritatea lumii creştine: lasă că-şi va primi pedeapsa mai apoi!?
Toţi filosofii lumii au meditat la Bine şi Rău. Nu mă opresc la ei, îl amintesc doar pe unul, apreciat în Franţa, aproape necunoscut în România, predat doar în facultăţile de filosofie şi litere: Paul Ricoeur.
Paul Ricoeur, între multe dintre preocupările lui, a încercat şi el să dea răspuns unei întrebări la care credeam că Boethius, alături de zeci de filosofi, gnostici, deişti sau atei răspunseseră deja: de unde vine răul?
Răul este o ruptură, spune Ricoeur, ducând cu mintea la explicaţiile lui Rousseau privind intrarea răului în lume.
Omul este obligat moral să reziste în faţa răului, spune aproape supărat Ricoeur.
De ce amintesc de Ricoeur şi de nu oricare altul? Pentru un fapt perfect banal. Preşedintele Franţei Emmanuel Macron este discipolul lui Paul Ricoeur, a fost asistentul lui, înainte de a fi bancher.
“C'est Ricoeur qui m'a poussé à faire de la politique, parce que lui-même n'en avait pas fait”, spunea Macron, în vara lui 2015, citat de publicaţia economică Les Echos. Iar Macron este specialist în opera lui Hegel, filosoful emblemă al idealismului filosofic.
Ar fi o explicaţie asta când îi citeşti programele politice?
Am pornit de la Boethius – cel mai nefericit filosof al Evului Mediu timpuriu - şi am ajus la Macron, cel mai pe val politician al lumii, la acest moment.
Ce-i leagă? Ar fi o nebunie să crezi că i-ar lega ceva. Şi, totuşi, o legătură e: Filosofia. De la maeştri, la discipol.
În sens larg, ai mai multe şanse să faci bine atunci când meditezi la soarta lumii, la binele şi răul din lume. Când te întrebi care este destinul tău şi, fără să fii credincios sau necredincios, cazi pe gânduri: dar cu mine ce este pe lumea asta? Şi atunci te duci la Boethius şi, citindu-l, râzi. După aia te duci la Rousseau, îl citeşti şi râzi. Dar te îndrepţi de spate şi continui să cauţi ştiind că, şi dacă meditezi şi dacă nu, un sfârşit tot va fi.
Povestea proastă e când meditaţia despre Rău şi Bine, la scara Universului, aşa cum o cultivă filosofii, ajunge o meditaţie mică: “binele sau răul meu”.
Povestea şi mai proastă e când oamenii care ajung în poziţii puternice nu mai gândesc la Bine şi Rău, ci la “binele meu şi răul meu”.
Sunt de 1.000 de ori mai multe şanse să gândeşti la Bine şi Rău şi să acţionezi pentru binele tuturor, dacă i-ai citit pe filosofi.
Sunt de 1.000 de ori şanse mai puţine să gândeşti la binele comun când nu ştii să-ţi vorbeşti corect nici propria-ţi limbă, darămite să-i fi citit pe filosofi.
Boethius a scris acum 1.500 de ani “Consolarea filosofiei” încercând să se mângâie pe sine. Nu avea de unde să ştie atunci că, secole după el, şansa unora dintre popoare a fost de a avea în fruntea lor filosofi, iar nefericirea celorlalte de a fi conduse de agramaţi.
