Săptămânal, cred că în inboxul vostru vine un e-mail în care sunteţi invitaţi să cunoaşteţi pe cineva care ar putea să vă înveţe cum să faceţi business, cum să deveniţi milionari, cum să vindeţi mai eficient sau să tăiaţi costurile mai bine (pentru ultima variantă ofertele sunt mai reduse). În ultimii ani, în piaţă îşi fac loc cursurile de mentorat sau de coaching. Toată lumea a ajuns sau vrea să fie mentor, coach sau consultant.
Nu este rău pentru businessul românesc, care are nevoie de educaţie antreprenorială, financiară sau organizaţională. Problema este că România are prea puţini antreprenori şi prea puţine businessuri. Nu ca număr, ci ca succes, supravieţuire şi creştere în piaţă.
Mulţi vor să se facă antreprenori, oameni de afaceri, patroni, dar aşteaptă până să găsească o idee cu care să dea lovitura.
Până atunci, cel mai la îndemână business este o casă de pariuri. România se află pe ultimele locuri în Europa la numărul de companii mici şi mijlocii pe cap de locuitor, iar viitorul nu arată că această situaţie se va îmbunătăţi. Probabil că economia românească nici nu oferă prea multe condiţii; nu din punct de vedere economic, ci din punctul de vedere al mentalităţilor, al birocraţiei de a intra şi de a ieşi din business cât mai rapid în cazul în care o afacere nu merge. Societatea nu-i încurajează, cel puţin verbal, pe cei care îşi iau crucea antreprenoriatului.
Statul, guvernul alocă bani pentru start-up-uri, pentru cei defavorizaţi care vor să înceapă o afacere, un fel de socialism antreprenorial. Toată lumea a auzit de Start-up Nation şi la început nimănui nu-i vine să creadă că statul le dă moca (bine, trebuie să îndeplinească câteva condiţii) 200.000 de lei.
Sunt buni şi aceşti bani, dar ar fi bine să se simplifice legislaţia pentru întreprinderile mici şi mijlocii, poate ar introduce în programa şcolară în toate şcolile cursuri de business, poate ar promova brandul România în afară, aşa cum face Israelul, de exemplu, care să atragă resurse şi investitori şi, de ce nu, forţă umană. Politica diplomatică a României pe pieţele externe lipseşte cu desăvârşire, de aceea companiile româneşti exportă prea puţin în afară, România fiind în cea mai proastă situaţie dintre fostele ţări comuniste ca raport al exporturilor în PIB. Dacă am scoate din exporturile României, de aproape 70 de miliarde de euro anual, ponderea multinaţionalelor, nu ar mai rămâne nimic. Cei care vor să-şi facă un business, cei care sunt la început de drum reclamă faptul că nu-i ajută nimeni, că statul nu le dă bani, că băncile nu le dau bani şi sunt rele, că nu au garanţii, că nimeni nu-i ajută.
Dacă s-ar putea ca afacerile să fie gata la cheie şi să înceapă să producă bani încă din prima oră, ar fi perfect. Dar nu toată lumea are acest noroc. Mentorii, consultanţii, cei care fac coaching au rolul lor, dar unde şi când trebuie să intervină?
La început, cineva trebuie să-ţi predice ce înseamnă să fii antreprenor şi cât este de frumos, asta până când vezi cum este în viaţa reală. Mai citeşti articole în Business Magazin din care vezi cum cineva a avut succes şi este milionar. Cei din afară pot să intervină atunci când businessul a prins ceva cheag, are încasări şi poate mai are potenţial de creştere.
Ca să vezi ce spune un consultant, un mentor, un coach trebuie să ai de unde să plăteşti şi de aceea businessul tău trebuie să producă bani. Fiecare etapă dintr-un business are mentorul şi consultantul lui, dar mai întâi trebuie să existe antreprenori şi businessuri care să facă bani. Fondurile de la stat se duc repede şi foarte puţine afaceri mai sunt apoi sustenabile. Până când vine mentorul şi coach-ul să-ţi arate calea, întrebarea este cum poate ajunge Timişoara, Timişul, a treia zonă ca putere în business în România după Bucureşti şi Ilfov, o zonă cu mai mulţi antreprenori români.
Timişul are ponderea cea mai scăzută a companiilor româneşti în total business, în jur de 40%, în timp ce multinaţionalele au deja 60%. Multinaţionalele absorb toată resursa umană încă de pe băncile şcolilor şi, odată ce se ia primul salariu, nu mai rămâne aproape nimic pentru zona de antreprenoriat. Nimeni nu mai vrea să stea să mănânce covrigi şi să aştepte să vină clientul. Dacă Timişoara, unde mai sunt ceva bani şi putere de cumpărare, nu produce antreprenori, ce să mai vorbim de Mehedinţi, Teleorman, Vaslui, judeţele cele mai slabe din punct de vedere economic? Acolo statul e baza.
Aşa că cei care sunt mentori, coach şi consultanţi trebuie să muncească mai întâi să producă antreprenori, ca să aibă cui să factureze.
P.S.: Grupul american Visteon a anunţat că deschide un centru de dezvoltare la Timişoara unde vrea să angajeze 400 de oameni. Asta înseamnă un minus de 400 de antreprenori – 400 de start-up-uri.
